Proiecţiile oficiale au debutat cu un calup de scurtmetraje din Competiţia internaţională I, cele opt calupuri de astfel de scurtmetraje urmând să fie supuse analizei juriului şi votului publicului. A deschis concursul animaţia în alb-negru realizată de Nick Simpson, Bela, o explorare a vieţii şi descoperirilor psihologului maghiar Béla Julesz, cel care a adus în atenţia publicului larg aşa numitele "magic eye pictures", picturile formate din puncte colorate al căror desen îl percepi doar dacă ştii să te joci cu felul în care ochii focalizează o imagine. Acest omagiu este adus cercetătorului într-un context iniţial cât se poate de obişnuit: un cuplu aflat în izolare - curios este faptul că scenariul a fost scris înaintea apariţiei Covid-19 - într-o casă modernă situată pe un deal din Australia pedalează pe două biciclete de fitness. Aşa cum geamurile înalte ale locuinţei expun personajele şi vulnerabilităţile lor, la fel caracteristica sumbră şi umorul negru abordate de creatorul scurtmetrajului relevă anxietăţile sale personale cu privire la prezent şi viitor.
Cu un generic original şi o animaţie minimalistă, Jasmine Elsen ne poartă prin caruselul vieţii unde iubirea schimbă lumea din jurul nostru, plata se face cu flori, nu cu bani (fiindcă plantele sunt unicul lucru nepreţuit de pe Pământ), şi cel mai puternic supravieţuieşte. Carusel / Carrousel prezintă lanţul trofic într-un mod necruţător şi pune în discuţie problematica intervenţiei omului în natură: când cei lipsiţi de apărare cad pradă celor ce îi domină, ar trebui să ieşim din cochilia noastră sau să ne ghemuim şi mai tare înlăuntrul ei?
Despre conceptul de libertate ne vorbeşte în culori vibrante Doamna cu papagali / The Parrot Lady a lui Michalis Kalopaidis, o poveste inspirată din realitate, emoţionantă şi motivatoare, despre ce înseamnă cu adevărat curajul şi singurătatea şi cum ne putem trăi viaţa la maxim în ciuda timpului scurt pe care îl avem la dispoziţie. De cele mai multe ori, cu cât deţinem mai puţine obiecte materiale, cu atât suntem mai bogaţi, iar soarele şi luna din melodia Nocturne de Eleni Era - care murmură în fundalul scurtmetrajului - la pachet cu valurile mării, sunt câteva din accesoriile pe care Evridiki (doamna cu papagali) le consideră simboluri ale independenţei.
Crab este fiecare dintre noi, este o calitate a artiştilor în genere, cu care cel mai probabil s-a identificat Shiva Sadegh Asadi în procesul de creaţie al acestei animaţii întunecate cu aspect de creioane cerate. În consonanţă cu mai-sus-menţionatul Carusel, cei consideraţi puternici în societate vor să se hrănească pe seama celor slabi, ajungându-se astfel la binecunoscutul şi dispreţuitul bullying de care toată lumea se fereşte, dar nimeni nu îl opreşte când îl observă ca martor. În final, depinde de victimă să învingă animalele de pradă şi să alerge liberă înspre aceleaşi valuri eliberatoare ale mării, care reprezentau liniştea şi pentru Evridiki.
Nu mă pricep foarte bine, dar aş băga mâna în foc că Trois Francs Six Sous este făcut cu ajutorul CGI-ului, fiindcă am fost atât de uşor păcălită de lanurile realiste de grâu încât am crezut că privesc un live-action. De departe cel mai complex şi detaliat scurtmetraj din competiţie din punct de vedere vizual (nici nu e de mirare, fiind creat de un colectiv de regizori - Clémence Ottevaere, Florence Blain, Louise Leblond, Varoon Indalkar, Morgane Ladjel, Hugo Valdelièvre-Rattier), animaţia îşi derulează acţiunea în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în casa străbătută de durere a unui filantrop şi a mamei sale care, în urma dispariţiei unuia dintre fiii ei, dezvoltă o obsesie pentru curăţatul de cartofi. Însă când este pusă în pericol şi viaţa celuilalt fiu al său, obsesiile o pot lua o pauză...
Cronologia atipică, reinventarea istoriei şi optimismul viguros m-au dus cu gândul la un posibil scurtmetraj al lui Tarantino, dacă acesta s-ar apuca de animaţie, susţinut şi de texturile impresionante create de Nicoleta Miron, Liana Chirita şi echipa lor pentru Neoficial / Off the record. În Moscova anului 1950, jazz-ul devine duşmanul regimului comunist. Dar dacă vinyl-urile sunt interzise, muzica imprimată pe corpul şi în sufletul oamenilor rămâne la fel de melodioasă, nu?
Setat într-un univers distopic, Numai una / One Left de Sebastian Doringer seamănă cu un joc video în care poţi observa câte vieţi posedă fiecare jucător. Însă ca jucătorul să afle timpul pe care îl mai are alocat, trebuie să îşi facă o serie de analize la cabinetul unui doctor. Măcar o dată ne-a trecut prin cap ce interesant ar fi dacă am şti data exactă a inevitabilei noastre morţi, însă cum ar trebui să influenţeze această cunoaştere felul în care ne trăim restul vieţii? Şi ce se întâmplă atunci când celui care se joacă de-a Dumnezeu îi vine rândul să ajungă la capătul nemuririi? O inimă galbenă se adună pentru fiecare răspuns greşit.
Infinitul / The Infinite în regia lui Simone Massi este o scurtă meditaţie în linii de creion alb-negre, inspirată de poezia omonimă a artistului italian Giacomo Leopardi. O escapadă de la agitaţia, ororile şi multitudinea de culori înglobate de restul animaţiilor din calup, scurtmetrajul este potenţat de calmul graiului italienesc şi al sunetelor liniştitoare care, dacă închidem ochii, ne pot imersa subtil în mijlocul naturii.
În nuanţe şi valuri de albastru, Yjie Xu ne prezintă în Calul alb / White Horse povestea unui altfel de rasism, însă profund asemănător cu cel care încă se târăşte pe la colţuri în America de Nord şi nu numai. Acordeonistul şi animalul masiv sunt atraşi unul de celălalt, în antiteză, dar totuşi completându-se reciproc. Împreună formează armonia instrumentului muzical, însă, într-un final, unul dintre ei se decide să plece. Mulţimea îi atestă şi susţine alegerea.
De-a dreptul înfiorătoare este animaţia Surogatul / The Surrogate, al cărei regizor neîndurător este Stas Santimov Com. Scooby-Doo ne-a învăţat încă din copilărie că adevăraţii monştri sunt oamenii, dar nu ne-a arătat de ce sunt capabili de fapt. Într-una din cele mai surprinzătoare şi morbide întorsături de situaţie pe care le-am vizionat la Animest, spectatorul încă speră că cele mai negre gânduri ale lui cu privire la scenariu nu se adeveresc şi o singură întrebare răzbate la suprafaţă: care este surogatul de fapt? Finalul poate fi interpretat ca unul deschis, nu ni se răspunde în mod direct la întrebare. Însă indiciile sunt destule, iar cei ce văd, ştiu...
Adio, blocule! / Bye Little Block ne invită în lumea suprarealistă a unei femei care află că are să îşi părăsească apartamentul în care a locuit o bună bucată de vreme. La finalul unei călătorii frumoase, aceasta priveşte cartierul cu ochi subiectivi, asemeni subconştientului unui copil. Gândaci musculoşi, găuri negre, seminţe care înghit biciclete, toate se desfăşoară în faţa noastră, iar noi asistăm neputincioşi la un accelerat efect al fluturelui.
În Sub gheaţă / Under the Ice, un stârc încearcă să pescuiască pe un lac îngheţat în timp ce iarna se instalează încet, dar sigur. Deşi pasăre călătoare, acesta decide să rămână şi să înfrunte cruntul anotimp. Însă mâncarea este tot mai rară, iar dorinţa e tot mai mare. Cu ajutorul vizualelor spectaculoase ale echipei formate din Milan Baulard, Ismail Berrahma, Flore Dupont, Laurie Estampes, Quentin Nory, Hugo Potin, aflăm progresiv de ce lăcomia este considerată unul din cele şapte păcate capitale.
Într-o notă mai optimistă, animaţia lui Dustin Rees narează viaţa unui tehnician deconectat, care nu interacţionează deloc cu soţia lui din cauza turelor diferite de la serviciu şi îşi petrece toată noaptea aprinzând panouri iluminate (signs în engleză) prin oraş. Îşi continuă umil treaba în pofida nepăsării vădite a celor din jurul lui, care îi aduce necazuri de cele mai multe ori. Dar în urma unei întâmplări nefericite, o uşă se deschide. Iar el înţelege la ce Semne / Signs trebuie să fie cu adevărat atent.
(va urma)
Descarcă programul animest 2020 aici..