Parcursul animaţiei româneşti - O scurtă poveste la Animest, 2020

Ar mai putea, oare, Mihaela să reunească în ziua de azi copiii în faţa ecranului alb-negru al unui televizor cu lămpi? Poate că da, şi nu doar pe copiii de acum treizeci de ani care sunt adulţii de azi, ci chiar şi pe cei de acum, chiar dacă aceştia sunt un public pretenţios.

Filmul O scurtă poveste / A Short Story este o călătorie în istoria filmului românesc de animaţie, de la începuturile sale până la apariţia calculatoarelor. O călătorie cu dublu sens: atât înapoi în timp, prin intermediul filmelor vechi, cât şi una către copiii din ziua de azi care au devenit, din cauza sau datorită internetului, un public extrem de exigent. Gazde în această călătorie ne sunt Horaţiu Mălăele şi Virusul (Cosmin Seleşi), relaţia lor fiind o metaforă a completării zilei de ieri cu cea de azi. În timp ce Mălăele vede frumosul din trecut, Virusul este ancorat în ziua de azi, când mai toate lucrurile pot fi făcute fără prea mare efort pe un computer.

Documentarul începe prin a ne dezvălui modul dificil în care erau realizate filmele de animaţie înainte de apariţia computerului. Deşi mijloacele erau rudimentare, la început sursele de inspiraţie au fost diverse: un fir de lână, jocurile copiilor, lănţişoare de metal, ace de gămălie. Toate acestea denotă că deşi se aflau la început de drum şi resursele pe care le aveau animatorii la dispoziţie nu erau variate, creativitatea era debordantă şi suplinea orice lipsuri. Ca formă a progresului, se trece apoi la crearea unor filme "cu împuşcături şi cowboy", bine primite de publicul tânăr, sau la basmele copilăriei (Prostia Omenească, Amintiri).Paralela trecut/prezent este menţinută pe tot parcursul documentarului şi reuşeşte chiar să reveleze subtil probleme actuale, precum standardizarea, uniformizarea sau globalizarea.

Vedem cum pe un ecran, pe scena unui vechi teatru, se derulează cel mai vechi film românesc de animaţie, Haplea, realizat de Marin Iorda în anul 1927. Îi succedă câteva secvenţe din alte filme reprezentative: Scurtă istorie de Ion Popescu Gopo (1957), Mimetism de George Sibianu (1966), Pe fir de Constantin Musteţea (1967), Nodul gordian de Zoltan Szilagy (1979). Îi cunoaştem apoi, prin fragmente din filmele lor, pe clasicii animaţiei româneşti: Nell Cobar, Matty Aslan, Olimp Vărăşteanu, Ion Truică, Laurenţiu Sârbu, Virgil Mocanu, Victor Antonescu, Luminiţa Cazacu, Mihai Bădică, Zeno Bogdănescu. Pe rând, personajele deja văzute iau loc în sală, urmărind şi ele mai departe spectacolul, formând un public care, odată cu noi, călătoreşte pe firul poveştii animate. În final, ele formează un grup, precum o veche fotografie. Este familia personajelor create de filmul românesc de animaţie, o familie adunată în jurul povestitorului Horaţiu.

O notă de culoare o oferă personajul Virus, prin replicile acide pe care le formulează în aproape toate momentele. Aparţinând unei alte epoci şi cunoscând toate secretele tehnologiei şi felul în care aceasta ne-a uşurat viaţa, este plin de el şi face haz de necazul greutăţilor pe care le-au avut de depăşit cei din epoca de pionierat a animaţiei. Uneori Virus pare a fi un purtător de cuvânt al copiilor sceptici din ziua de azi.


Pe scurt, acest documentar e o încercare creativă de a provoca noile generaţii să conştientizeze că a existat viaţă şi înainte de calculatoare. Compilaţia realizată din peste 40 de filme nu se vrea neapărat a fi o lecţie, însă, în definitiv, ea este una despre începuturi, muncă, şi despre creativitate. O lecţie despre viaţa copiilor de acum treizeci de ani în care "Virusul" nu interfera cu educaţia lor, fie că ne referim la internet sau la Covid-19.