Pe fundalul contextului cultural din anul de referinţă al României (din secolul XXI), în care ţara a intrat în UE, iar Sibiul a devenit Capitală Culturală Europeană, Raul Taciu a fost fericitul prim câştigător al competiţiei naţionale a proaspătului festival Animest, cu scurtmetrajul său de debut Acrofobia, o animaţie realizată prin stop motion şi CGI. Foarte concis şi cu o cromatică ştearsă, regizorul concentrează într-un singur minut dorinţa şi perseverenţa unui tânăr acrobat de a-şi depăşi frica de înălţime. Estetica şi conceptul sunt inspirate de coperta frontală a albumului Stille din 1997, creat de duoul nemţesc Lacrimosa. O parte din melodia Mein Zweites Herz de pe respectivul album reprezintă coloana sonoră a scurtmetrajului Acrofobia.
Deşi nu realizează o animaţie tipică, câştigătoarea anului 2008, Andreea Bogdan, animă obiectele din propria ei cameră în procesul de creaţie a autoportretului său. Autoportretul Andreei Bogdan / The Self Portrait of Andreea Bogdan ne imersează la prima vedere în universul intim şi complex al naratoarei, descris cuprinzător, însă ce ne pune pe gânduri de fapt este antiteza dintre titlul scurtmetrajului şi faptul că aceasta se caracterizează prin ochii celorlalţi. Pentru majoritatea, imaginea este cea mai importantă, un portal prin care poţi ajunge să cunoşti o persoană... sau să crezi că o cunoşti. Însă ce se întâmplă când nu înţelegem ceea ce vedem? Andreea ne răspunde la această întrebare într-un mod zglobiu şi detaşat.
Energia este o resursă la fel de efemeră şi finită ca vopseaua albă conţinută de o găleată. Ea te poate ajuta să corectezi orice greşeală, oferă o oarecare dependenţă câteodată, dar odată consumată, nu mai rămâne decât să priveşti în jur la cei care au ştiut să şi-o conserve pentru momentele cu adevărat importante. Încercând să facă parte din decor, ferit de ochii critici ai oamenilor din jurul său, protagonistul din Zgomot alb / White Noise, în regia lui Marius Pandele, nu a făcut cea mai bună alegere, iar secvenţa de la finalul genericului relevă disperarea lui.
Mátyás, Mátyás / Matei, Matei este un documentar animat, în care din gura personajelor ies fragmente de înregistrări cu locuitorii Clujului, care au fost întrebaţi despre regele Matei Corvin, născut în oraşul lor. Răspunsurile sunt hilare şi autentice, fiecare percepţie asupra monarhului fiind diferită, în funcţie de educaţie şi nivel cultural, însă umorul candid cu specific ardelenesc şi detaliile subtile care completează armonios decorul sunt elementele care fac din animaţia Ceciliei Felméri unul dintre cele mai savuroase scurtmetraje pe care le-am vizionat la Animest. Mátyás, Mátyás / Matei, Matei constituie o posibilă sursă de inspiraţie pentru seria animată Robotzi, apărută un an mai târziu cu mare succes la public, sau poate fi doar o coincidenţă determinată de carisma ardelenească, oricum ar fi, asemănările stilistice există.
Folosind cromatica originală, culori primare, negru şi alb, şi fiind influenţat de povestea care a fost sursă de inspiraţie pentru pictor, Sebastian Cosor a animat în Ţipătul / The Scream tabloul omonim al lui Edvard Munch. Pentru o notă de originalitate, acesta şi-a imaginat dialogul dintre cei doi prieteni ai pictorului care continuă să meargă către orizont, abordând astfel problematica morţii, în ton cu nuanţele sângerii ale cerului, şi a substituit ţipătul cu vocalele din melodia The Great Gig in The Sky de Pink Floyd.
Filmul Foame / Hunger este inspirat de primul obiectiv din Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului: reducerea sărăciei severe. Este numit de creatorul său, Alexandru Pătraşcu, o "improvizaţie personală cu animale şi oameni", cei din urmă fiind specia cea mai înfometată, dar nu neapărat în ce priveşte mâncarea. Procedeul original de creaţie al acestei animaţii este, însă, cel mai interesant element, Alexandru folosindu-se de stop-motion pentru a picta, a şterge şi a repicta un perete alb plin de grafitti.
Somn ne conduce prin linii de creion într-o călătorie prin subconştientul şi imaginaţia personajului principal, presărate cu animale marine şi o întreagă lume subacvatică care aşteaptă să fie descoperită. Sursa de inspiraţie pentru această reverie a protagonistei Mathildei Boiton? Un somn servit în supă la masa familiei.
Într-un mod mai colorat şi diversificat, filmul din următorul an, Pui de somn de Paul Mureşan, face apel la acelaşi tărâm neexplorat şi suprarealist al visului, în care luna cade şi se sparge, dinozaurii muşcă din farfurii şi un crocodil este savurat de furnici, de data aceasta în timpul somnului. Băiatul este purtat neputincios prin coşmaruri, pentru ca ulterior să nu îşi mai amintească nimic. Dar să ne amintim noi.
Drumul protagonistului către casă, din scurtmetrajul Voyage de Marian Poiană, este pavat cu rememorări de dinainte de război şi întruchipări ale viitoarei reîntâlniri cu iubita sa. Distincţia dintre real sau prezent şi imaginar sau trecut este realizată estetic, cea dintâi categorie fiind reprezentată în alb-negru 3D, cu nuanţe de gri care reflectă haosul cauzat de război în vieţile a milioane de oameni, dar mai ales a veteranului, iar cea din urmă, într-un 2D color, simbol al vremurilor mai simple şi frumoase. Dar, din păcate, nu totdeauna aşteptările corespund cu realitatea. Şi indiferent cât suferi, fiind inocent, s-ar putea ca, în final, tot să nu primeşti ce meriţi.
Mom, Dad, I Have to Tell You Something / Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva este povestea oricărui adolescent care încearcă să le vorbească părinţilor despre adevărata sa identitate. Indiferent cât de frumoşi, talentaţi, inteligenţi sau de succes ar fi copiii, cel puţin unul din cei doi membri ai cuplului parental care îi ocroteşte s-ar putea să fie nemulţumit de prestaţia lor. În contextul în care cei mici devin ireversibil o dezamăgire în ochii părinţilor, iar aceştia se preocupă doar de note sau alte lucruri irelevante, când ar avea timpul şi dispoziţia necesară să îi asculte pe copii despre cine sunt ei cu adevărat? Vârcolacul din filmul lui Paul Mureşan îşi ia inima în dinţi şi încearcă să facă primul pas. De apreciat este inserarea subtilă în discursul vizual a aceleiaşi imagini cu crocodilul mâncat de furnici ca în Pui de somn, ambele animaţii aparţinând aceluiaşi regizor.
Pictoriţa Medi Dinu a inspirat filmul lui Sergiu Negulici, Splendida Moarte Accident, care a ajuns pe lista de propuneri a Premiilor Oscar 2019 în urma câştigării festivalului de la Cinanima, Hiroshima. Într-un anticariat, Sergiu descoperă un desen care are pe spatele lui o scrisoare de dragoste ce se zvoneşte că ar fi de la Martha Dinescu (Medi Dinu) pentru Gelu Păun (Gellu Naum). Acesta face o călătorie cu trenul către azilul în care este găzduită pictoriţa pentru a afla veridicitatea poveştii. Fiecare vagon al trenului reprezintă o perioadă din viaţa artistei, iar scurtmetrajul este alcătuit preponderent din hârtie, privită ca material rudimentar pentru existenţa umană.
Monstrul Laurei Pop (pe care l-am văzut deja a treia oară şi de fiecare dată devine mai bun, ca vinul) este situat tot într-un context familial, de data aceasta, însă, percepţia greşită aparţinându-i fiicei, care, ca urmare a vârstei şi a problemelor ei adolescentine, îşi vede familia ca pe o formaţiune diformă ce o sâcâie încontinuu. Afundându-se în cadă, calmul de sub apă şi notele liniştitoare de pian sunt purificatoare, iar în urma acestei "călătorii spirituale", protagonista realizează că s-a luptat cu monstrul greşit.
Ultimii câştigători ai premiului competiţiei româneşti au fost fraţii Anton şi Damian Groves, cu o animaţie bazată pe o poveste reală, ai cărei protagonişti au trăit în România secolului XX. Opinci prezintă trecutul şi prezentul globetrotterului Dan Dumitru care, ajuns tată singur, îi povesteşte fiicei sale despre aventurile din tinereţe ce l-au ajutat să devină primul om din lume care a străbătut 100.000 km pe jos, făcând înconjurul Pământului încălţat în total cu 497 de perechi de opinci. Finalul este alcătuit dintr-o filmare live-action cu adevărata Steliana Dumitru, care vorbeşte cu mândrie şi entuziasm despre tatăl ei: "Am crezut că în loc de Capra cu trei iezi îmi spune basme din astea exotice. Dar au fost reale toate!" Deşi naraţiunea s-a dovedit a fi parţial fabricată, scurtmetrajul încă rămâne unul emoţionant, o lecţie de iubire paternă, iar Dan Dumitru, un om care a inspirat generaţii întregi de aventurieri.
(va urma)
Descarcă programul animest 2020 aici..