Mans milakais karš / My Favorite War, în regia lui Ilze Burkovska Jacobsen, este un documentar animat, care ne spune povestea regizoarei între anii 1970-1990, când Letonia încă se afla sub ocupaţie sovietică. Ea îşi aminteşte că dintotdeauna alegerile au fost făcute pentru ea de către alţii, lăsând-o fără drept la opinie. De la chestiuni micro, de familie, la chestiuni macro, în care regimul socialist folosea Al Doilea Război Mondial ca armă ideologică pentru a intimida populaţia şi pentru a induce în opinia colectivă ideea că germanii şi toţi care îi ajută sunt "duşmani ai statului".
Regizoarea relevă tensiunile din familie în timp ce ni-i prezintă pe părinţii săi: tatăl ei, care a fost membru al Partidului Comunist dar care a făcut în secret bine celor din jurul său înainte de a muri, şi mama ei, care e obligată să trăiască cu falsa convingere că tatăl său, bunicul lui Ilze, a fost un "duşman al statului". Între multe tăceri tensionate, tânăra reuşeşte să distingă problemele politice şi familiale existente, deşi ştie că nu trebuie să vorbească niciodată despre ele, cu nimeni: bunicul deportat în Siberia, cozile pentru alimente, raţiile de unt sau gardurile din sârmă ghimpată.
Pe fondul conştientizării realităţii în care trăieşte şi sărăciei alarmante care o înconjoară, neîncrederea fetei în propaganda comunistă începe să crească. Respingerea treptată de către tânără a ideologiei de stat formează firul narativ principal al filmului. Fata observă cum Letonia se autoproclamă "cea mai fericită ţară din lume", promovând conceptul de pace ca fiind primordial, în condiţiile în care lecţiile de pregătire militară sunt obligatorii la şcoală.
Animaţia descrie, pe lângă contextul economic, politic şi social de la vremea aceea, şi războiul pe care Ilze îl poartă cu ea însăşi, pentru a deveni jurnalist. Deşi ea îşi doreşte să scrie adevărul, trebuie mai întâi să intre în graţiile partidului. "A trebuit să aleg atunci - cine vreau să devin şi în ce cred? Aceleaşi întrebări pe care şi le pun astăzi generaţiile tinere" ne spune ea. Treptat, îşi dă seama că adoptând convingerile celor din jurul său, fără a face alegeri, rămâne depersonalizată şi nu poate fi fericită.
În timp ce îşi explorează propria copilărie, Ilze nu condamnă copilul care s-a supus regimului pentru a-şi atinge ţelul de a-i ajuta pe alţii, ci mai degrabă îl felicită pentru că, în ciuda întregii propagande, nu mai ia părerile altora ca adevăruri absolute, ci începe să se îndoiască şi să-şi pună întrebări. Este de înţeles că o astfel de experienţă nu este uşoară, nici pentru adulţi şi cu atât mai puţin pentru copii, şi nici binevenită în lumea ternă şi resemnată a comunismului.
Astfel această animaţie reuşeşte să ne poarte în mintea şi amintirile unei fete crescute în URSS, care a cunoscut mult prea târziu sensul cuvântului "alegere", reamintindu-ne nouă, spectatorilor, că lupta pentru libertate nu se încheie niciodată.
Filmul se încheie într-o notă pozitivă despre bucuriile simple ale vieţii, prin imaginea unui râu, simbolizând poporul, şi chipurile mai multor dictatori care se lasă purtaţi pe apă, sugerând puterea umanităţii de a învinge orice sistem opresiv.
În concluzie, Mans milakais karš / My Favorite War este un documentar animat care explorează stăpânirea sovietică a Letoniei printr-o poveste personală profundă devenită brusc foarte incluzivă, chiar şi pentru oamenii care doar au auzit de regimurile totalitare ale Europei de Est, fără să le trăiască efectiv.
"Eu cred că motorul omenirii este dorinţa de a găsi dragoste, nu ura sau teama. Ştiu că sună naiv, chiar copilăresc. Însă e alegerea mea să cred asta. Şi mă bucură."
Descarcă programul animest 2020 aici..