O invitaţie deschisă la reflecţie, dezbatere şi dialog, evenimentul dedicat noilor forme de explorare a limbajului cinematografic va reprezenta, la această ediţie, un punct de intersecţie a diferitelor viziuni asupra violenţei şi a justificării ei morale, dar şi asupra ideii de graniţă şi a locurilor de care aparţinem.
Cele şase filme incluse în programul competiţional The map is not the territory relevă relaţiile migrantului cu spaţiile pe care acesta le lasă în urmă, le descoperă sau le regăseşte. Trauma profundă (şi adesea violentă) a procesului migrator trece adesea sub lupa cineaştilor, iar marea - unul dintre laitmotivele tematice şi figurative principale din cadrul acestor filme - reprezintă nu doar calea spre salvare, ci şi un călău nemilos, obiect al unei fascinaţii deopotrivă hipnotice şi morbide.
În Silent Storm (r. Anaïs Moog), prezentat în 2019 la Locarno, marea este spaţiu omnipotent, pasiv, dar puternic - o imensă graniţă între două lumi străine. Vocea unei femei, care e de un calm resemnat, fără putere, deplânge pierderea unui copil, ascunzând în spate o forţă egală cu cea a valurilor care se izbesc de mal.
Shipwreck at The Threshold of Europe, Lesvos, Aegean Sea: 28 October 2015 (r. Forensic Architecture) dezvăluie fără artificii o realitate crudă a situaţiei migraţiei. Filmul prezintă imagini surprinse de o cameră rezistentă la apă, ataşată de încheietura mâinii artistei Amel Alzakout - unul dintre supravieţuitorii tragicului naufragiu din 2015, când cel puţin 43 de oameni şi-au pierdut viaţa încercând să ajungă pe teritoriul european.
Dacă harta nu este teritoriul, cum putem totuşi trasa relaţiile noastre cu spaţiul prin intermediul imaginii şi reprezentării? În Here and There, Melisa Liebenthal îşi cartografiază printr-o anchetă personală trecutul, prezentul şi istoria familială. Având un arbore genealogic complex - cu un bunic care a migrat dintr-o Germanie ce nu-i putea accepta rădăcinile evreieşti, ajuns în China, unde se căsătoreşte, ca mai apoi să migreze iar, către America Latină, regizoarea trasează o geografie subiectivă, prin voice over şi imagini utilitare, de tipul Google Maps sau fotografii aeriene, ale căror limite încearcă să le transgreseze.
O poveste cu valenţe deopotrivă onirice şi ancestrale ale unei civilizaţii care îşi pierde vlăstarii pe măsură ce aceştia se rup de rădăcini, At The Entrance of The Night (r. Anton Bialas) atinge o serie de sensibilităţi profund umane. Un inventiv şi evocativ tratat al migraţiei şi al identităţii, filmul conţine trei povestiri separate, trei puncte de vedere diferite.
Bab Sebta (r. Randa Maroufi) constă într-o serie de situaţii recreate, pe baza observaţiilor făcute la graniţa cu Ceuta, o enclavă spaniolă pe pământ marocan, care creează condiţiile unui trafic intens de produse de manufactură. Filmul foloseşte o tehnică cinematografică impresionantă, dând naştere unui experiment care aminteşte formal de Dogville.
De la un experiment porneşte şi Forget Alberto For Now (r. Beina Xu), în care membrii unei echipe de filmare din Berlin încearcă să facă un film, mergând pe urmele lui Alberto, un refugiat care zboară de la Atena la Bruxelles, folosind un paşaport fals. Exerciţiul lor sondează rolurile noastre ca autori, actori şi spectatori şi interoghează politicile narativităţii: cui îi aparţin poveştile şi cine are dreptul să le spună?
Filmele din programul competiţional vor putea fi urmărite online, din întreaga ţară, iar în Bucureşti, vor rula în cadrul expoziţiei găzduite de Dyptich Art Space.
An Act of Violence
Pornind de la originea ontologică a violenţei şi ajungând până la vârsta responsabilităţii criminale, cele şase filme incluse în programul competiţional An Act of Violence chestionează şi polemizează cu ideea de moralitate a violenţei. În ce context se poate transforma un gest violent într-o acţiune justificată? Ismaël Joffroy Chandoutis revine la BIEFF cu un film profund, care ne pune în faţa problemei posibilităţii recuperării memoriei prin imagini.
Mindstream, prezentat în Săptămâna Criticilor la Cannes, explorează amnezia Sabinei, o victimă a unui atac cu bombă la metrou. Memoria ei e îmbrăcată în pixeli, filmări de arhivă şi reconstrucţii defragmentate ale spaţiilor în care ea s-a găsit, dar despre care nu îşi aminteşte nimic.
Mao Haonan apelează la mijloace similare în Action, Almost Unable To Think, încercând să ilustreze experienţa unui soldat ucis într-o explozie. Cel mai bun documentar experimental la Festivalul Ji.hlava, în 2019, filmul reuşeşte o portretizare ingenioasă a unei poveşti de viaţă şi al unui univers interior dificil de explorat în lipsa unor mijloace ştiinţifice.
Prezentat în 2020 la Berlinală, It Wasn't the Right Mountain, Mohammad invocă unul dintre cele mai cunoscute acte de credinţă oarbă săvârşite vreodată de cineva: povestea sacrificiului pe care personajul biblic Avraam era dispus să-l facă în numele divinităţii, oferind drept ofrandă viaţa propriului fiu, este analizată dintr-o perspectivă nouă prin ochii regizoarei israeliene Mili Pecherer.
Din Israel vine şi Explaining the Law to Kwame (r. Roee Rosen), un film provocator, care se joacă cu aşteptările spectatorilor, ştergând graniţele genurilor. Subiectul prelegerii care stă în centrul filmului: condamnarea la patru luni de închisoare într-un centru de detenţie pentru adulţi a unei fete de 12 ani de origine palestiniană pentru infracţiunea de a purta asupra sa un cuţit.
Oare teroarea războiului sau cea a unui corp neînsufleţit devine mai uşor de suportat în realităţi randate pe calculator? Cui îi servesc aceste simulări ale teatrelor de război şi cine se identifică în aceste scenarii? Acestea sunt câteva întrebări puse de My Own Landscapes (r. Antoine Chapon), un sanatoriu 3D al soldaţilor traumatizaţi - Cel mai bun scurtmetraj din 2020 la Visions du Réel.
The Undertaker (r. Yael Bartana) şterge graniţele dintre fapt şi ficţiune şi atrage atenţia asupra funcţiei armei în perpetuarea sistemelor de violenţă, represiune şi destituire. Filmul urmăreşte un grup înarmat, într-un marş ceremonial pe străzile Philadelphiei, a cărui punct de oprire este un cimitir unde are loc un ritual de înmormântare. În locul unui memorial al morţilor, grupul creează un monument pentru cei în viaţă, amintind de fantomele trecutului.
***
Cea de-a 10-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti este organizată de Asociaţia Culturală Manekino în parteneriat cu PRINTOR COM şi este co-finanţată de Ministerul Culturii şi Centrul Naţional al Cinematografiei.
Parteneri: Friedrich-Ebert-Stiftung, Institutul Francez, Institutul Goethe
Spaţii partenere: Rezidenţa BRD Scena9, Anca Poteraşu Gallery, Diptych Art Space, Institutul Goethe
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, IQads, Ziarul Metropolis, Revista ARTA, The Institute, AaRC.ro, Cinefilia, LiterNet.ro, MovieNews, Munteanu