Care-i treaba cu Moromeţii? - Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?, la FNT, 2020

Vorbim despre Moromeţii. Mai bine zis, vorbim cu Ilie Moromete şi Cocoşilă. Sau, şi mai bine zis, noi doar ascultăm şi-i lăsăm pe ei să vorbească, întrucât noi n-avem de spus câte au ei.

Ilie Moromete şi Cocoşilă, două personaje ale romanului Moromeţii, stau la taclale. În prima parte a spectacolului, dialogul celor doi satirizează diverse lucruri, actuale zilelor noastre (ceea ce poate părea ciudat, pentru că spectacolul a avut premiera în 2014, iar subiectul piesei aparţine perioadei dinaintea Celui de-al Doilea Război Mondial). Discuţiile lor vizează diverse teme, precum politică şi manipulare, industrie şi violenţă în familie (întâlnită des în viaţa satului), rasism (tiparul de prejudecată despre "ţigani"), dar mai ales educaţia sau, mai bine zis, lipsa ei. Cocoşilă pledează pentru "datul copiilor la şcoală", întrucât vede educaţia ca element esenţial în dezvoltarea şi civilizarea unei naţiuni. Cu accentul lor oltenesc, cei doi conchid: multă vorbă, sărăcie şi prostie. "Ăsta-i nivelul la care discutăm.", după cum spune Cocoşilă.

A doua parte surprinde evocările lui Ilie Moromete, care îşi aminteşte de destrămarea familiei, de cei trei fii ai săi care l-au părăsit, pentru ca mai apoi, spre final să ne spună de insistenţele fiului său cel mic, Niculae, de a fi dat la şcoală. Fiind un personaj tipic pentru o anumită pătură socială, ţărănimea, Ilie Moromete prezintă întâmplările prin propria-i mentalitate, caracteristică acelor vremuri, ignorând importanţa şcolii şi punând accentul pe ceea ce asigură traiul familiei. Prin urmare, acesta consideră că tradiţia de a munci pământul trebuie respectată cu stricteţe, în detrimentul preocupărilor şcolare.

Astfel, povestea de viaţă surprinsă în romanul lui Preda este transformată de Cătălin Ştefănescu şi Alexandru Dabija într-un spectacol tragicomic în două personaje, care pe alocuri ia forma unei meditaţii asupra prostiei (de orice fel) şi lipsei de recunoştinţă faţă de părinţi (ceea ce, uneori, tot aia e).

Cei doi nu încearcă să creeze o lume nouă, ci o comentează şi o dezvoltă pe cea deja existentă. Conflictele existente sunt atât de natură exterioară, cât şi de natură interioară. Neînţelegerile lui Ilie cu băieţii cei mari reflectă conflictul dintre generaţii şi modurile diferite de a vedea lumea, toate acestea alimentând conflictul interior trăit de Moromete care face eforturi pentru a-şi ţine familia unită. Când acesta eşuează şi familia se destramă, el nu înţelege unde a greşit şi începe să-şi pună întrebări în acest sens.

Criza satului se reflectă în conştiinţa lui Ilie Moromete şi este conturată printr-un limbaj ofensiv din partea lui Cocoşilă (aşa-zisul intelectual al satului), omul care nu crede în schimbare. Valorile sale intră în contradicţie cu cele ale lui Ilie Moromete, ţăranul autentic, care încă mai speră la o viaţă curată fără ştiri din exterior, în timp ce îşi aşteaptă, resemnat, copiii.

Obiectele joacă şi impun situaţii care stârnesc, după caz, râsul sau plânsul, devenind decorul tradiţional al spectacolului. Un gard desparte lumea vie a lui Moromete de viaţa de dincolo, două scaune cu trei picioare venind în completare, la fel ca tigaia cu fasole, ceapa, sticla de ţuică şi cănile cu batiste legate.

Interpretările sunt de o profunzime aparte, prin talentul cu care actorii George Mihăiţă şi Marcel Iureş expun trăsăturile celor două personaje. Cocoşilă cel atotştiutor are o gestică expresivă în momentul în care răspunde provocărilor lui Ilie. Marcel Iureş reuşeşte o interpretare strălucită a omului cu ambiţii şi un destin frânt, Ilie Moromete, parcurgând, pe rând, toate stările prin care poate trece un om, de la un zâmbet amar până la lacrimi.

Să extragi esenţa romanului Moromeţii într-un dialog de o oră şi jumătate este cu siguranţă dificil. Am pornit cu o oarecare reţinere, însă am înţeles în final că reuşita acestui demers dramaturgic este, într-adevăr, impresionantă, prin modul simplu, dar emoţionant de a creiona viaţa satului şi dramele acestuia.

Aşadar, "Despre ce vorbim aici, domnule?".... Alternând ironia şi tristeţea, vorbim despre viaţa noastră, în timp ce constatăm cu amărăciune pierderea unor valori.

P.S.: Moromeţii de Marin Preda este cartea pe care am refuzat-o sau ocolit-o de multe ori la liceu, în ideea că lumea satului a apus deja şi că probabil nu am nimic de învăţat din ea. Ulterior, am citit-o de nevoie, pentru că se dă la bac şi am aflat că m-am înşelat. Cred că dacă elevii ar putea vedea acest spectacol atunci când studiază romanul, ar înţelege mult mai devreme ceea ce am înţeles eu şi nu s-ar mai feri de lectură, pentru că Păi... despre ce vorbim aici, domnule? le va fi stârnit deja interesul pentru universul rural.