Un festin teatral online - FNT altfel, 2020

Octombrie 2019, drumul spre Bucureşti, pe Valea Oltului, îmi părea nefiresc de lung, pe de-o parte din cauza nerăbdării mele de a intra cât mai repede în atmosfera FNT-ului, pe de alta pentru că "drumurile noastre toate" rămân în aceeaşi stare: lucrări, aglomeraţie, lipsă variante... Noroc cu peisajul care îţi mai acaparează gândurile şi privirile.

Descinsă în capitală, totul capătă un alt contur, din punctul de vedere al perspectivei teatrale, evident, altfel te cuprinde şi aici o altă stare, de nervozitate din cauza aglomeraţiei sau a miasmelor urbane specifice locului (hélas!).

Totul era pregătit pentru o nouă ediţie FNT, a 29-a. Curiozitate şi nerăbdare, bucuria reîntâlnirilor, opinii împărtăşite, îmbrăţişări, strângeri de mână, noi dialoguri... cine ar fi crezut că toate acestea vor deveni amintire şi nostalgie. Freamătul şi plăcuta oboseală care se instala târziu în noapte, când, ajunsă în camera de hotel, aşterneam pe hârtie câteva gânduri despre un spectacol sau altul şi mă gândeam la ce urmează să trăiesc ziua următoare. Teatrele din întreaga ţară poposeau, rând pe rând, în capitală pentru a-şi prezenta spectacolele selecţionate, alăturându-se, evident, teatrelor bucureştene. Dialoguri, lansări de carte, expoziţii, proiecţii de film, aniversări... ingredientele care au contribuit la complexitatea evenimentului, care au condimentat întreg festivalul.

Martie 2020, lacăte puse, restricţii, măşti, muncă la domiciliu. Toate astea se adunau ca un vârtej şi cuprindeau întreaga lume. Ce se va întâmpla? Nimeni nu avea un răspuns clar. Şi dacă în martie organizarea FNT-ului avea o brumă de speranţă, ceva mai târziu s-a risipit. Alternative: anularea sau organizarea în online.

La 30 de ani de când acest festival a luat fiinţă, ca un proiect firesc de prezentare a celor mai bune spectacole ale teatrelor din ţară, am convingerea că toată lumea se aştepta, încă din 2019, la o adevărată sărbătoare, un festin teatral. Tot la cei 30 de ani se ia decizia să nu mai existe un selecţioner unic, ci o echipă formată din trei critici de teatru, fiecare aducându-şi aportul prin propria personalitate: Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu şi Călin Ciobotari. O sarcină deloc uşoară, ţinând cont de faptul că ediţiile aflate sub bagheta Marinei Constantinescu au ridicat, an de an, ştacheta tot mai sus, oferind spectacole memorabile. Tot la propunerea Marinei Constantinescu a fost introdusă componenta străină, ca un demers firesc al universalităţii teatrale în care teatrul românesc caută să-şi găsească locul.

Aşadar, ediţia cu numărul 30 a pornit cu dorinţa de a străbate timpul şi a readuce în faţa spectatorului fragmente din ediţiile precedente (nu cred că se poate spune că au fost cele mai reprezentative; din panoplia spectacolelor din arhiva FNT fac parte o mulţime de spectacole care meritau să fie prezentate). O ediţie ALTFEL, aşa cum au declarat-o selecţionerii, gândită pe trei linii directoare, ca să le spunem aşa: Scena "FNT online", Scena "FNT la TVR" şi Scena "FNT on-air". La toate acestea s-au adăugat o serie de colocvii, intitulate sugestiv "FNT. File dintr-o istorie teatrală", menite să întregească acest ansamblu teatral aniversar. A fost o soluţie fericită, aş spune, cu dificultăţile ei, cu noi provocări ale tehnologiei digitale.

Dama de pică, extrasă dintr-un joc de cărţi, care c-un ochi râde şi cu celălalt plânge, a fost o perfectă reprezentare a stării ALTFEL. Viziunea lui Cosmin Ardeleanu a exprimat clar regretul de a nu putea fi acolo, în sălile de teatru, de unde să răsune mult aşteptatele aplauze, în Hub-ul cultural al FNT-ului, în spaţiile care găzduiau expoziţii sau, behind all the curtains, la un pahar de vorbă. Bucuria a fost că s-a putut realiza online, fapt care a dus la posibilitatea de a împărtăşi această sărbătoare cu fiecare iubitor de teatru, de oriunde. Nu a fost deloc uşoară selecţia spectacolelor, poate chiar mai dificilă, deoarece "Selecţia a trebuit să îmbine rigorile estetice cu cele tehnice, înălţimile spectacologice cu acurateţea înregistrării, persistenţa în memorie cu persistenţa în suport material.", aşa cum au declarat cei trei selecţioneri.

Seria spectacolelor online a debutat cu Livada de vişini, în regia lui Giorgio Strehler, de la Piccolo Teatro Milano, Italia, un spectacol superb, de un rafinament şi o delicateţe aparte şi s-a încheiat rotund, tot cu un spectacol străin - Electra, în regia lui Antoine Vitez, Théâtre National De Chaillot, Franţa, un spectacol grav, plin de forţă şi de o anumită asprime. Iată, două spectacole cu estetici foarte diferite, dar la fel de valoroase, care să unească, simbolic, polii teatrului, naţional şi universal deopotrivă.



Între cele două repere ale universalităţii teatrale s-au insinuat, rând pe rând, reprezentaţiile de ieri şi de azi ale teatrului românesc de după 1990. Pe unele le-am văzut în sala de spectacol, pe altele la TVR, o parte le-am privit pentru prima dată, iar proiectele noi, realizate în plină pandemie, m-au surprins plăcut şi m-au emoţionat. Acest online, cum afirma şi George Banu într-un articol, a venit cu anumite avantaje: larga deschidere către întreaga lume, dialogul de la distanţă într-un context, iată, neaşteptat, nedorit şi surprinzător.

Un spectacol de arhivă, realizat în 1998, de văzut şi de revăzut, a fost O noapte furtunoasă, în regia lui Mihai Măniuţiu, coproducţie a Teatrului Odeon cu Smart TV şi Pro TV. Un spectacol spumos, care pur şi simplu te "magnetizează dom'le", cu o distribuţie de zile mari: Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Dorina Lazăr, Oana Pellea, Marcel Iureş, Marian Râlea şi Mihai Stănescu. Întreg comicul, de limbaj, de situaţii, era atât de bine reliefat, personajele atât de bine creionate, încât nu trebuia decât să te laşi sedus şi să intri şi tu, martor nevăzut, în atmosfera lumii lui Caragiale.

Zic Zac-ul de Andrea Gavriliu, rezemată de Ştefan Lupu, a fost un alt spectacol care mi-a atras atenţia. Situaţii în mişcare, redundante, dar pline de sugestivitate. Suntem nişte roboţi ai zilelor noastre, în mod inconştient, pentru că ne-am lăsat pradă rutinei, spun parcă protagoniştii acestui teatru-dans şi când vrem să evadăm din ea, o luăm cam aiurea, aşa zic zac.


Yvonne, Principesa Burgundiei, de Witold Gombrowicz, în regia lui Lászlo Bocsárdi, realizat de Teatrul "Tamási Áron" Sfântu Gheorghe şi TVR din 2009 - un spectacol dens, realizat în manieră expresionistă, care explorează umanul în raport cu ceilalţi şi cu el însuşi, cu întrebările care ne bântuie viaţa de zi cu zi.


Acestea sunt doar câteva exemple din totalitatea spectacolelor de arhivă ale teatrului pe care, doar astfel, am putut să le văd sau să le revăd. Anumite spectacole, pe care le-am urmărit din fotoliul de spectator, în sala de spectacol, şi care nu m-au încântat la momentul respectiv, fie din cauza faptului că actorul nu a reuşit să intre în rol şi să-mi transmită emoţie la momentul respectiv, fie că am avut sentimentul unei repetitivităţi de caractere, ce m-a lăsat într-o stare de amorţire. Este vorba de Însemnările unui nebun, de N.V. Gogol, adaptarea scenică şi regia Felix Alexa, şi Freak Show The Movie de data aceasta, în regia lui Florin Piersic jr. Ei bine, atunci, în sala de spectacol, i-am simţit pe cei doi protagonişti, Marius Manole, respectiv Florin Piersic jr., că nu au pus la bătaie în acele reprezentaţii întregul potenţial. Însemnările unui nebun este un spectacol pe care Felix Alexa l-a abordat cu minuţiozitatea-i bine-cunoscută, pătrunzând adânc în sufletul şi mintea celui însingurat, iar interpretarea lui Marius Manole a fost desăvârşită de data aceasta, existând şi completarea muzicală a lui Alexander Bălănescu, care conferă o anumită atmosferă, susţinând stările prin care trece personajul (nu m-am îndoit nicicând de capacitatea şi talentul lui Marius Manole, doar că sunt momente, fireşti cu siguranţă, când nu poţi să intri pe deplin, din varii motive, în pielea personajului, lăsând spectatorul cu un alt gust decât cel care ar fi trebuit; iar absenţa lui Alexander Bălănescu s-a simţit). În ceea ce priveşte Freak Show-ul lui Florin Piersic jr., da, şi în cazul lui, am simţit de data aceasta diversitatea personajelor mult mai evidentă, şi mult mai bine punctată. Cu siguranţă filmarea i-a dat posibilitatea prezentării personajelor în realitatea înconjurătoare, eliminând astfel anumite artificii scenice.


O nebunie de spectacol, plin de culoare, de antren, o lume nebună, nebună, cu of-urile ei, cu freamătul zilelor - Occident Express, de Matei Vişniec, regia Zakariás Zalán, Teatrul "Szigligeti" Oradea, sau Felii-le Liei Bugnar cu Ofelia Popii, scenografia Dragoş Buhagiar, coregrafie Florin Fieroiu - alte două spectacole interesante. Felii - un one-woman show de excepţie, în care Ofelia Popii dă viaţă mai multor personaje, trecând de la unul la altul precum un cameleon care îşi schimbă culoarea în funcţie de mediul înconjurător. Felii de viaţă, cu trăiri intense, cu râs şi plâns.



Spectacolul pe care l-am simţit cu adevărat altfel în acest context, online, a fost Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, un poem teatral rock semnat de Vlad Cristache, la Teatrul Mic Bucureşti. Am fost acolo, în sală, la ediţia a 28-a a FNT-ului şi am simţit, de la primele acorduri, o emoţie care nu m-a părăsit până la finalul reprezentaţiei. E un spectacol care îţi impune prezenţa, altminteri se diluează. Întreg eşafodajul scenic a fost gândit încât spectatorul să fie parte din spectacol. Muzica, tema, scenografia, jocul actorilor toate formează un tot unitar care nu poate fi redat ca atare în online.

M-au prins în mreje spectacolele realizate chiar în anul pandemiei, respectiv Live, de Thomas Perle, regia şi scenografia Bobi Pricop, Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu - secţia germană şi Pool (No Water) de Mark Ravenhill, un proiect de Radu Nica, Andu Dumitrescu şi Vlaicu Golcea. Două spectacole emoţionante, care scot în evidenţă o lume cât se poate de reală, cu dramatismul ei, cu confruntările perpetue. Spectacolul lui Bobi Pricop cuprinde cinci poveşti, din mediul online, despre oameni care se confruntă cu diferite situaţii din viaţa cotidiană: bullying-ul, şovinismul, singurătatea, intoleranţa. Ne prezintă România ca o ţară a contrastelor. Cine deţine adevărul? Realitatea care ne înconjoară o percepem noi la modul just? Sau o vedem deformată, pentru că privirea şi înţelegerea noastră nu o mai poate vedea altfel? Sunt întrebări pertinente care rezultă din angrenajul nostru de zi cu zi, din evenimentele care ne marchează existenţa. Este şi umor, este şi candoare, tristeţe şi indignare în toate aceste poveşti.


În ceea ce priveşte spectacolul lui Radu Nica, realizat exclusiv online, porneşte de la un leit-motiv - piscina, ca amintire dureroasă a unui accident, accident care a marcat parcursul unei vieţi. Frustrări, depresii, temeri, indignare. Teatru şi film. Nu aşa este şi în viaţă? Că pendulăm între teatru şi film? Vizualul este foarte puternic în acest proiect. Imagini pline de culoare, simbolice, care să surprindă privitorul, să-l determine să-şi pună întrebări, sunete, lumini... toate par desprinse dintr-un caleidoscop. Minunata lume nouă s-ar putea spune, ironic vorbind, este acolo.


Am amintit doar câteva din spectacolele ediţiei atât de ALTFEL. Selecţia a fost interesantă, ofertantă, iar strădania UNITER-ului de a oferi totuşi, la ceas de sărbătoare, o ediţie de văzut şi de auzit, este de apreciat. Nu este simplu să organizezi un astfel de demers într-o manieră necunoscută, virtuală, în contextul în care nu ai făcut-o până atunci. Emoţia că internetul sau tehnologia îţi pot juca feste este firească. Dar a fost un demers reuşit, de aplaudat. FNelinişteT, FNeuitareT, arta ACTORULUI mare, "Vorbe, vorbe, vorbe...", Spectacolul ascuns, Esteticile pandemiei, Spectacol invitat - sunt câteva din subtitlurile ediţiei aniversare care punctează considerentele care au stat la baza organizării acestei ediţii ALTFEL.

Am intrat de ceva timp în 2021 şi întrebările se insinuează: cum va fi cea de-a 31-a ediţie de FNT? Va sta ea sub aceleaşi auspicii online? Va fi cu public, redus dramatic, în sălile de spectacol? Dorul de sala de spectacol, de aplauze este mare, deopotrivă pentru artişti şi spectatori. Proiectele teatrale din 2020 au fost mult diminuate. Ceea ce contează este însă continuitatea. Şi sunt convinsă că UNITER-ul va face alegerea cea mai bună.

Credite foto: Dan Şuşa, Rab Zoltan, Maria Ştefănescu, Barabás-Zsolt, Luigi Ciminaghi, Vigh-László-Miklós.