noiembrie 2020
Festivalul Naţional de Teatru, 2020
Festivalul Naţional de Teatru a început cu Livada lui Strehler şi s-a încheiat cu Electra lui Vitez. S-a derulat între sentimentul unei acute pierderi (Livada) şi cel al unor imense energii, apte să facă posibil drumul mai departe (Electra). Aşa cum l-am conceput, FNT 30 / FNT ALTFEL s-a constituit, pe de o parte, ca o declaraţie de dragoste făcută teatrului, iar pe de altă parte ca o demonstraţie a faptului că teatrul se poate folosi de criză, pentru a se reimpune şi a se reafirma.

Succesul remarcabil al ediţiei din 2020, tradus în interesul a sute de mii de spectatori, nu este succesul nostru, al celor trei selecţioneri şi al admirabilei echipe FNT, ci este reuşita teatrului însuşi.

Este un succes care validează ca împlinite obiectivele noastre importante:
asigurarea unei continuităţi între un timp al normalităţii şi un timp al ieşirilor din matcă, între un timp al scenelor de scândură şi un timp al scenelor de pixeli;
revizitarea trecutului din ultimele trei decenii şi regândirea prezentului teatral în intim racord cu acest trecut;
atragerea atenţiei asupra arhivei ca spaţiu viu al memoriei, pledoaria pentru seriozitatea şi responsabilitatea pe care actul arhivării le implică;
transmiterea unui mesaj către autorităţile politice şi administrative din România: Fiţi alături de teatru! Interesul românilor pentru această artă e uriaş, o indică cifrele de audienţă pe care FNT 30 / FNT ALTFEL le-a înregistrat.

Le suntem recunoscători tuturor celor care au înţeles miza profundă a proiectului nostru. Pe tot parcursul Festivalului am avut certitudinea unei intense, continue solidarităţi. Le suntem recunoscători şi celor care, de la înălţimea unei omniscienţe pe care nu putem decât să o admirăm cu frunţile plecate, ne-au dat lecţii şi ne-au "tras de urechi" pentru că am îndrăznit să gândim şi să acţionăm... altfel. Suntem convinşi că acum, la final, se bucură alături de noi pentru această reuşită a teatrului românesc.

Nimic nu ar fi fost la fel fără implicarea totală, necondiţionată a Uniunii Teatrale din România - UNITER şi a echipei FNT. Pasiunea şi profesionalismul acestor oameni din culisele Festivalului ne-au impresionat şi ne-au inspirat în egală măsură. Le mulţumim şi îi aplaudăm îndelung...

Standing ovation! Cortina.

Ludmila Patlanjoglu
Maria Zărnescu
Călin Ciobotari

FNT 30 / FNT Altfel
(online, TVR, on-air)
Ediţia a 30-a, 22-29 noiembrie 2020
Producători: UNITER - Uniunea Teatrală din România; Televiziunea Română
Proiect cultural finanţat de: Ministerul Culturii
Proiect realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte
Parteneri: Institutul Cultural Român; ITI - Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru
Sponsor: Fundaţia "PROCULTURA" Magdalena şi Ovidiu Buluc
Partener principal: Mol România
Cu sprijinul: Dedeman
Powered by: Europa FM
Parteneri de tradiţie: Radio România, prin canalele: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Romania Internaţional, Radio Bucureşti şi Teatrul Naţional Radiofonic
Radio RFI România
Parteneri instituţionali: Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti; Teatrul Odeon; Teatrul ACT; ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti; Teatrul Bulandra; Teatrul Evreiesc de Stat; Teatrul Masca; Teatrul Mic; Fundaţia "Teatru Contemporan" şi Teatrul de Comedie; Compania "Passe Partout Dan Puric"; Spider Film; Teatrul Maghiar de Stat Cluj; Teatrul Naţional Cluj-Napoca; Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova; Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu; Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Compania "Tompa Miklós"; Teatrul "Sică Alexandrescu" Braşov; Teatrul "Szigligeti" Oradea; Teatrul "Tamási Áron" Sfântu-Gheorghe; Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara; Teatrul "Eugène Ionesco" Chişinău; Les Ateliers Nomad; myStage.ro
Parteneri media internaţionali: Radio Europa Liberă; Deutsche Welle; Theatrescu.com
Parteneri media: Phoenix Media; Radio Clasic; Marie Claire; Harper's Bazaar; Femeia; Cosmopolitan; Ziarul Metropolis; Teatrul Azi; Revista Amfiteatru; Observator Cultural; Zile şi Nopţi; VestiBune.com; Modernism.ro; Jurnalul.ro; Cotidianul.ro; DCNews
Partener de monitorizare: MediaTrust

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus