ianuarie 2021
Camera albă
Ianuarie 2021. Micro-stagiunea Teatrului Improbabil continuă cu cel de-al doilea spectacol, Camera albă, pe care l-am văzut / auzit / trăit / construit cu ochii închişi, ghidată de vocile Victoriei Raileanu şi Cabiriei Morgenstern (primul spectacol al micro-stagiunii a fost Minunea Minunilor, despre care puteţi citi aici). Primul teatru sonor independent din România îşi propune să readucă teatrul radiofonic în atenţia publicului, provocându-l să creeze, cu ajutorul imaginaţiei, un cadru în care planul auditiv să prindă contur. Astfel, pot spune câţi spectatori, atâtea spectacole, de vreme ce fiecare aude acelaşi lucru, dar vede / imaginează altceva. Un lucru este cert: în acest spectacol, este vorba despre camere. Camere frumoase (sau nu) şi mari cât o viaţă.

Camera neagră reprezintă sexualitatea, camera roz este copilăria, camera albastră înseamnă prietenia, iar camera albă...

Camera albă este un spectacol despre responsabilitate: despre asumarea ei, despre forţa cu care te copleşeşte şi răspunsul la întrebarea Ce VREAU să fac atunci când am libertate de decizie? Există două opţiuni. Însă, în punctul în care nu mai decizi doar în numele tău, ci în numele a două persoane şi, totodată, gândeşti pentru două persoane, cât de clar mai poţi delimita care este dorinţa / decizia ta? Şi este ceea ce îţi doreşti lucrul corect care trebuie făcut? Te simţi atât de vulnerabilă şi nesigură şi tot ce poţi face e să umpli spaţiile de incertitudine cu propria-ţi imaginaţie. Ţi-e frică. Frică de tine şi de faptul că s-ar putea să nu te mai recunoşti dacă realitatea ta se schimbă pe nepregătite. Dar îţi poţi da seama cu adevărat când eşti pregătită? Preferi să nu afli răspunsul la asta şi nu poţi decât să speri la iertarea preventivă din partea celuilalt, în cazul în care ar fi ajuns să creadă altfel.

Spectacolul este format dintr-o serie de conversaţii ale unei fete cu sine, cu burta / buricul / uterul / copilul ei nenăscut, cu psihologa ei, cu nimeni. Numai într-una dintre aceste conversaţii primeşte răspuns. În rest, se vede nevoită să completeze dialogul în capul ei. Cu gândurile ei. Care nu îi uşurează în nici un fel luarea unei decizii.

Textul este scris de Mădălina Stoica. Este firesc, actual, credibil, înduioşător şi atât de onest încât nu trebuie să te fi confruntat tu însăţi cu o asemenea situaţie ca să-i simţi povara pe umeri. Nu mai este povestea cuiva anume, este posibila poveste a fiecărei femei, pentru că, la urma urmei, camera albă este aceeaşi pentru fiecare.

Până acolo, însă, trebuie să te gândeşti la camera în care trăieşti. Cât de mare e camera în care trăieşti? O măsori în metri sau în paşi? În paşii tăi, să se numească a ta. Îţi place acolo? Îţi place atât de mult încât să mai aduci pe cineva? Momentul în care îţi reevaluezi cu adevărat viaţa este momentul în care te afli în faţa unei schimbări radicale. Îţi cunoşti numele, familia, prietenii, pasiunile, dar nu ştii care dintre ele spune într-adevăr ceva despre tine. Şi dacă ceva sau cineva produce schimbări în viaţa ta, înseamnă că acela există. Şi, odată ce a început să existe, nu mai poate fi distrus în totalitate. Îl poţi lăsa să trăiască fie în lumea reală, fie în camera albă, în amintirea ta, printre gândurile tale şi singura ta raportare la el să fie din perspectiva ce ar fi fost dacă... Odată ce decizia e luată, realitatea începe să capete stabilitate, dar, la urma urmei, marea se surpă oricum.

Construcţia sonoră a spectacolului este una simplă, curată şi sugestivă - înţelegi exact când şi unde se mută acţiunea. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de cursul evenimentelor. Regia este semnată de Irisz Kovacs, încă studentă la Regie de Teatru, la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj.

Poate a fost datorită faptului că l-am ascultat singură, cu caştile în urechi, fără să las altceva din exterior să-mi distragă atenţia, dar mi-a plăcut extraordinar de mult atmosfera intimă care a împresurat spectacolul. De parcă numai eu am avut posibilitatea să-i ascult gândurile acestei fete şi, înţelegând-o pe ea, să înţeleg ceva şi despre mine. În fond, despre asta este teatrul. Indiferent de forma pe care o ia.
De: Mădălina Stoica Regia: Irisz Kovacs Cu: Victoria Raileanu, Cabiria Morgenstern

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus