Violonistul Tassilo Probst în Concursul Internaţional George Enescu 2020-2021

Etapele finale ale Concursului se vor desfăşura în luna mai 2021 astfel: 13 mai 2021 - semifinala şi 15 mai 2021 - finala (online), pentru concurenţii violoncelişti, 17 mai 2021 - semifinala şi 19 mai 2021 - finala (online), pentru concurenţii violonişti şi 21 mai 2021 - semifinala şi 23 mai 2021 - finala (online), pentru concurenţii pianişti.

La secţiunea Vioară juriul a fost alcătuit din personalităţi precum - Dmitry Sitkovetsky - preşedintele juriului, rus de origine azeră; Remus Azoiţei, de origine română; Koichiro Harada, japonez; Silvia Marcovici, româncă, de origine evreiască; Mihaela Martin, de origine română; Igor Petrushevski, de origine sârbă, Eduard Schmieder de origine ucraineană şi Krzysztof Węgrzyn, polonez. În semifinală au fost selecţionaţi un număr de opt concurenţi: Gennaro Cardaropoli (Italia), Elvin Hoxha Ganiyev (Turcia/Azerbaidjan), Jeewon Kim (Coreea de Sud), Tassilo Probst (Germania), Tomotaka Seki (Japonia), Valentin Şerban (România), Ayaka Uchio (Japonia) şi Jaewon Wee (Coreea de Sud).

Fără să fac o ierarhizare a acestor concurenţi de un nivel artistic deosebit - desigur, juriul va face acest lucru în mod profesionist - voi comenta prestaţia violonistului german în vârstă de 18 ani, Tassilo Probst, în cadrul primei etape a prestigioasei competiţii [1].

Violonistul german a interpretat: Adagio şi Fugă din Sonata I în sol minor pentru vioară solo, B.W.V. 1001, de Johann Sebastian Bach, Capriciul op. 1 nr. 17 în mi bemol major de Niccolò Paganini şi prima parte din Concertul nr. 5 în la major, KV. 219 de Wolfgang Amadeus Mozart [2].

Impresia creată după programul interpretat în prima etapă a competiţiei de către violonistul Tassilo Probst a fost cea de instrumentist în plină ascensiune artistică.

În debutul Adagio-ului din Sonata solo în sol minor de Johann Sebastian Bach (George Enescu, considera Sonatele şi Partitele solo ale lui J.S. Bach drept "Himalaya violoniştilor"), am remarcat autenticitatea atmosferei de sonata da chiesa, pe care Tassilo Probst a reuşit să o realizeze. Calmul gestului de arpegiere a acordului tonicii, acurateţea intonaţiei, precum şi calitatea emisiei generau, dincolo de echilibrul tempo-ului bine gândit şi caracterul improvizatoric al acestui preludiu. Pilonii armonici, între care tiradele - acele umpluturi scalariforme ce evită duritatea salturilor intervalice mari - stabileau pulsaţia ritmică lentă. O bine stăpânită tehnică de acorduri făcea ca firul melodic să rămână mereu la suprafaţă, fiind uşor de urmărit şi perceput din anvelopa armonică, iar întârzierile se rezolvau firesc în diminuendo. Frazarea plină de eleganţă beneficia de o agogică deschisă compensatorie. Fluxul melodic unitar era modelat continuu printr-o vie dinamică interioară a frazei, creând evenimente sonore interesante la tot pasul. Din articularea motivelor muzicale se vede că acest violonist s-a preocupat de interpretarea muzicii polifonice (dirijorul şi muzicologul austriac Nikolaus Harnoncourt recomanda sublinierea primului sunet din cadrul unui şir de sunete legate ca expresie). Grija pentru detaliu se putea observa şi din executarea ornamentelor, în special a trilului precedat de o apogiatură superioară, a tril a cărui viteză de articulare se accelera. Violonistul utiliza în expresie un vibrato bine adaptat caracterului Adagio-ului, mai reţinut ca amplitudine şi frecvenţă. Am apreciat concepţia interpretativă unitară a fugii monotematice în sol minor, în care macro-secţiunile erau delimitate fără ostentaţie. Violonistul a ales o emisie blândă a trisonurilor, evitând asprimea acordurilor placate, controlând mereu schimbarea planurilor de coardă. În construcţia dinamică a interludiilor a optat pentru efectul de ecou, la repetarea unui motiv, cu transformarea détaché-ului în maniera saltando a trăsăturii de arcuş. Etalând spontaneitatea, violonistul anticipa totuşi gradarea şi diferenţierea, bine calculate, a intensităţilor sonore, în cadrul polifoniei latente. Punctul de orgă şi Recitativul final erau frumos conduse agogic către acordul de tonică ceîncheie Fuga.

Johann Sebastian Bach a scris şi o variantă de Fugă în sol minor pentru lăută, catalogată ca BWV. 1000.


A urmat Capriciul op. 1 nr. 17 în mi bemol major de Niccolò Paganini. Acest capriciu se încadrează în miniaturile instrumentale solo romantice de mare dificultate tehnică, ale renumitului violonist italian. În introducerea Sostenuto am remarcat buna înţelegere a rolului de stabilire a tonalităţii capriciului (aici, indirect, la omonimă), în care justa intonaţie a unisonului şi a dublelor coarde sunt esenţiale. Dintre multiplele posibilităţi de aplicare a vibrato-ului pe cele trei atacuri anacruzice (unison, dublă şi trison), Tassilo Probst, a ales-o pe cea non vibrato (spre deosebire de Alexander Markov care vibra generos toate atacurile, etalând instantaneu elementul de virtuozitate; sau Julia Fischer aplicând vibrato-ul progresiv). Mai puţin reuşită a fost însă susţinerea tensiunii şi a intensităţii generale forte, din cadrul acestui fragment iniţial în Sostenuto (explicabilă prudenţa violonistului, datorită mizei concursului; orice imperfecţiune tehnică de depunctează, iar riscul de a 'rata spectaculos' impresionează doar pe un neavizat). În continuarea capriciului, Andantele începe cu două formule contrastante: o fioritură ultrarapidă în legato, urmată de o liniştire în optimi, staccato marcate pregnant. Tassilo Probst a optat pentru un demaraj liric, lungind durata primei treizecidoimi accentuate din legato. Astfel, surpriza a dispărut, iar tempo-ul şi agilitatea au cam suferit. Pe parcursul capriciului, când se aplică procedeul dezvoltării prin eliminare, acelaşi mod de dilatare a duratei a creat monotonie (alte rezolvări presupun un atac cu arcuşul lovind coarda din aer şi un demaraj al sunetelor legate, în trombă). Tassilo Probst a cântat extrem de dificila secţiune a Minore-ului, în duble octave cifrate, impecabil ca intonaţie, ritmică şi claritate. Iar reluarea Andante-ului senza
replica reitera fidel textul expus. Într-adevăr, un capriciu cântat în spirit paganinian, fără scăpări tehnice.


În încheierea programului etapei întâi, Tassilo Probst a cântat prima parte a Concertului nr. 5 în la major KV. 219 de W.A. Mozart. Sunetul violonistului avea strălucire (în expoziţia solistică Allegro aperto), dar şi catifelare în tema Adagio-ului prefaţator. Tonalitatea la major la vioară este una care conferă un sunet plin de armonice, deoarece dominanta şi subdominanta coincid cu sunetele emise prin coardele libere ale instrumentului. Pe de altă parte, violonistul are şi misiunea de a egaliza sunetele emise prin aplicarea degetelor pe coarde cu cele cântate doar prin coarde libere. Tassilo Probst a reuşit să-şi valorifice violonistica pentru a exprima spiritul ludic al muzicii. Fiecare idee muzicală era bine diferenţiată timbral. Frumuseţea stilemelor mozartiene se regăsea în interpretarea cu bun gust a Cadenţei scrisă de Joseph Joachim.

Aşteptăm cu interes etapa Semifinală şi mai ales Finala Concursului, în care se vor putea asculta importante concerte solistice, acompaniate de orchestră.

NOTE
^* festivalenescu.ro/2020/concurenti-vioara/tassilo-probst/
[1] Tassilo Probst s-a născut la München, la 22 iulie 2002. A început studiul viorii la patru ani. A fost îndrumat de profesorul David Frühwirth. A urmat apoi cursurile de la Hochschule für Musik und Theatre din oraşul natal, cu profesorii Sonja Korkeala şi Ingolf Turban. A participat la cursuri de măiestrie susţinute de Zakhar Bron, Pierre Amoyal, Boris Kuschnir şi Christoph Poppen. Violonistul Tassilo Probst a câştigat premii la concursuri internaţionale de vioară precum: Carl Bechstein (Berlin, 2015), Anton Rubinstein pentru Tineri Violonişti (Düsseldorf), Al 14-lea Concurs pentru tineri violonişti, în onoarea lui Karol Lipinski şi Henryk Wieniawski (Lublin, 2018), Louis Spohr (Weimar, 2019) şi August Everding (München, 2019). A susţinut concerte educative alături de Orchestra din München (2014 «Haydn Fun», 2015 «Mozart & Ravel», 2016 Vivaldi «The Four Seasons», 2017 «Peter and the Wolf »). Împreună cu tatăl şi fratele său, a cântat în Piaţa Sf. Petru din Roma şi la Panteon. Pe lângă activitatea solistică, violonistul Tassilo Probst este pasionat şi de muzica de cameră; în 2016 a fost invitat să participe la proiectul Mit Musik Mit einer de la Academia Kronberg im Taunus-Germania.
Tassilo Probst cântă pe o vioară construită de lutierul italian Giovanni Grancino (Milano, 1690) şi oferită de Deutsche Stiftung Musikleben.
 
[2] În etapa a doua, violonistul Tassilo Probst a cântat: Fantezia în do major pentru vioară şi pian, D. 934 de Franz Schubert, Lăutarul din Suita Impresii din copilărie op. 28 de George Enescu şi Rapsodia după o temă moldavă, op. 47 de Mieczysław Weinberg. În Semifinala Concursului Enescu, Tassilo Probst va interpreta: Sonata în la major pentru vioară şi pian, FWV. 8 de César Franck, Sonata nr. 3 pentru pian şi vioară în la minor, «în caracter popular românesc» op. 25 de George Enescu şi Fantezia Carmen de Georges Bizet / Franz Waxman.
[3] wikipedia.org/wiki/Sonatas_and_Partitas_for_Solo_Violin_(Bach)