Violonistul Dmitry Sitkovetsky(*) - Preşedintele juriului de vioară
al Concursului Internaţional George Enescu 2020/2021 - împreună cu
pianistul Iain Burnside au oferit sâmbătă 22 mai 2021, la sala Ateneului
Român, un recital cameral cuprinzând câteva lucrări ale compozitorului Johannes
Brahms, dedicate duo-ului vioară-pian: Scherzo din Sonata F-A-E,
Sonata nr. 1 în sol major, op.78 - «Regensonate»,
Sonata nr. 2 în la major, op. 100 - «Meistersinger»
şi Sonata nr. 3 în
re minor, op. 108.
Recitalul a debutat cu Scherzo de Johannes
Brahms, din Sonata F-A-E, o partea a III-a dintr-o sonată
colectivă (Robert Schumann, Albert Ditrich), scrisă în anul 1853, drept cadou
şi un omagiu adus din prietenie pentru violonistul de excepţie al vremii,
Joseph Joachim [1]. Acesta a cântat-o, fără dificultate la prima vedere, împreună
cu pianista Clara Schumann, recunoscând imediat autorii fiecărei părţi.
În interpretarea lui Dmitry Sitkovetsky şi a lui Iain Burnside, de la Ateneu, Scherzo-ul
de Brahms a adus o atmosferă însufleţită, plină de optimism. Admiram
sprinteneala optimilor repetate din tema iniţială expusă de vioară în saltando
la talonul arcuşului, cu acele valuri de cresendo - decrescendo, cu
salturi de octavă, cântate cu o eleganţă şi un ton deosebit de frumos. Apoi,
strigătul în fortissimo, surprindea prin schimbarea timbrului intonat de
vioară pe coarda mi. Din nou te lăsai purtat de o legănare îndelungă, cu
formulă ritmică de troheu, avansând treptat. Accente modelate cu precădere din vibrato,
dar şi cu o tehnică de arcuş subtilă, confereau acel dinamism entuziasmant. Trio-ul
a schimbat stare şi tempo-ul (Più moderato) dând o măreţie pe care
muzica lui Brahms o sugerează într-un mod unic. Cât de frumos a sunat revenirea temei din Scherzo
bine marcată. Finalul consolida impresia de grandios, după trilul prelung al
viorii, totul se aşeza prin acorduri ample în tonalitate do major, concluzionând şi oprind toată goana.
A urmat Sonata nr. 1 în
sol major, op.78, cu cele trei mişcări contrastante: I. Vivace ma non
troppo; II. Adagio; III. Allegro molto moderato. Urmăream cum
interpretarea primei mişcări a sonatei a fost proiectată a fi cântată mai
aşezat, pentru a sublinia inspiraţia melodică ce se îngemăna cu un lied.
Frumuseţea sunetului lui Sitkovetski, frazarea şi agogica din Marşul funebru ce
caracteriza muzica părţii mediane, impresiona şi datorită unui vibrato executat
preponderent din braţ. Muzica emana generozitate, căldură sufletească şi multă bucurie.
O colaborare fantastică între violonist şi pianist. Maniera de emisie era
mereu adecvată în funcţie de textul muzical, însă îngemănarea venea din ambele
direcţii. Se crea un halou, în care fluxul sonor era ca un râu de argint fluid
ce înainta neobosit.
Îmi aminteam de vorbele spuse de George Enescu în Amintirile lui
(Bernard Gavoty): -Când cânt Brahms, mă simt Brahms!
Ritmul motivului ploii (Regensonate) adaptat Marşului funebru din
partea mediană suna splendid.
După pază, am
ascultat Sonata nr. 2 în
la major, op. 100 - «Meistersinger» cântată cu adevărat duios,
dincolo de un lirism comun. O sonată în trei părţi, mai scurtă, însă foarte
profundă. Cei doi muzicieni reuşeau magnific să păstreze o
dispoziţie strălucitoare şi fericită pe tot parcursul ei (I. Allegro amabile;
II. Andante tranquillo, Vivace,Andante, Vivace di più; III. Allegretto grazioso (quasi
andante).
Dmitri Sitkovetsky este un maestru al creării timpului artistic. Experienţa
sa de muzician complex, în special de dirijor, se transmite cântatului său atât
de expresiv, mereu interesant, cu schimbări de culoare, transmiţând energii
benefice prin sunetul său încărcat de armonice. Dacă priveşti chipul său, în
timp ce desfăşoară o idee muzicală pe instrument, vezi nori, soare, umbre, răsărituri
şi apusuri fulgere şi multă dragoste. Trece de la o stare la alta opusă cu
convingerea că frumosul este peste tot în lume. Doar să îl cauţi şi să-l oferi
altora prin muzică.
A urmat şi Sonata nr. 3 în re minor,
op. 108. O lucrare în patru părţi în care am admirat trăsăturile stilului
romantic revărsate prin intermediul a doar două instrumente: vioară şi pian,
însă prin spiritul lui Brahms.
Mijloacele expresive erau folosite măiestrit. Intensităţi unde sunetul
înfloreşte şi se ofileşte rapid, subito piano, sforzando, accentuări
furibunde, însă cântate în limitele sunetului calitativ, te copleşeau prin arta
dozării. Remarcam pedala pe dominantă, susţinută îndelung de către pianist în
Dezvoltarea primei părţi. Foarte frumos a sunat cavatină din partea a
doua, cu acea melodie exprimată cantabil
de vioară, în registrul mediu şi care se desfăşura calm, introspectiv. Apoi
în partea a treia , pianul prelua iniţiativa. Momentul de pizzicato al
viorii a fost excepţional. Timbrul scos de violonist semăna perfect cu staccato-ul
pianistului şi mai era şi ornat cu vibrato. Finalul sonatei era dominat
de virtuozitate. Discursul devenea frenetic şi pasionat.
La superlativ prestaţia pianistului Iain Burnside, un muzician
care respira şi cânta sincron cu violonistul serii, realizând momente de un
mare rafinament, în dificilele partituri brahmsiene de duo.
Aplauze îndelungate au răsplătit pe protagoniştii serii de la Ateneul Român
Cei doi muzicieni au cântat la cererea publicului Două piese inspirate
de cântece din Bucovina şi un aranjament după 6 piese pentru pian din
«Cinderella», op. 102 de Prokofiev.
Un eveniment memorabil, care încununează seria recitalurilor oferite de
unii membri ai juriului Concursului George Enescu, 2020/2021
NOTE
[1] Denumirea Sonatei F-A-E reprezintă atât sunetele fa - la - mi, cât şi iniţialele cuvintelor Frei aber einsam (liberi, dar împreună).
*festivalenescu.ro/2020/juriu-vioara-2020/dmitry-sitkovetsky/