Jaemin Han din Coreea de Sud este cel mai tânăr câştigător din istoria Concursul Internaţional George Enescu. La doar 15 ani, în finala competiţiei, desfăşurată sâmbătă, 15 mai 2021, violoncelistul a cântat cu maturitate artistică, epuizantul Concert nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel şi orchestră, op. 107 de Dmitri Şostakovici.
Jaemin Han s-a înscris în competiţie la vârsta de 14 ani şi între timp a împlinit 15 ani.
Premiul II a fost acordat violoncelistului Sebastian Fritsch (25 ani) din Germania, care a interpretat Concertul în mi minor, op. 85 de Edward Elgar.
Premiul III, a fost câştigat de violoncelistul român, Ştefan Cazacu (27 ani), care a interpretat Concertul în si minor, op. 104 de Antonin Dvořák.
Toţi cei trei concurenţi din finală au cântat acompaniaţi de Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Nicolas Altstaedt, din Germania.
Juriul a oferit, de asemenea, un Premiu Special, pentru cel mai bun acompaniator al Sonatei pentru pian şi violoncel nr. 2 în do major, op. 26 de George Enescu, pianistei Naoko Sonoda. Acesta l-a acompaniat în semifinale pe Sebastian Fritsch.
În seara zilei de 15 mai 2021, la o jumătate de oră de la încheierea etapei finale a Concursului, Preşedintele Juriului de violoncel, David Geringas, a anunţat rezultatele, pe scena Ateneului Român. Alături de acesta, din juriul de specialitate au făcut parte Myung-Wha Chung, Leonid Gorokhov, Alexandra Guţu, Frans Helmerson, Arto Noras, Jérôme Pernoo, Meehae Ryo, Tsuyoshi Tsutsumi şi Raphael Wallfisch. Jurizarea a fost făcută într-un sistem hibrid: Cinci membri ai juriului sunt prezenţi la Bucureşti, urmărind recitalurile finaliştilor în direct, la Ateneul Român, iar cinci au vizionat prestaţiile tinerilor muzicieni prin transmisiune online.
Trofeul ediţiei din 2020-2021, oferit celor trei tineri muzicieni, este realizat de artista Iulia Năstase din sticlă prelucrată şi gravată manual, special pentru Concursul Enescu şi inspirat de tema ediţiei, Frumuseţe în Viaţă.
În ordinea intrării în finala concursului, Violoncelistul Ştefan Cazacu a deschis sărbătoreasca seară muzicală de la sala Ateneului Român, de astă dată cu un public ceva mai numeros, dar respectând măsurile sanitare.
La cei 27 de ani, Ştefan Cazacu are o bună experienţă concertistică. După frumoasele evoluţii din etapele precedente ale Concursului, violoncelistul a interpretat cu siguranţă şi cu evidenţierea stilemelor, muzica faimoasei lucrări concertante a lui Antonin Dvořák, entuziasmând publicul, prin pasajele de virtuozitate cântate cu aplomb, precum şi prin cantilenele frazate cu mult simţ estetic. Colaborând bine cu orchestra, solistul a oferit o versiune plină de viaţă a acestui concert romantic, adesea cântat pe toate scenele de lumii.
A doua evoluţie în finală, după o scurtă pauză, a fost cea a violoncelistului Sebastian Fritsch. În Concertul de Edward Elgar solistul a reuşit să capteze atenţia auditoriului prin relevarea lirismului profund al acestui opus. Cu un sunet foarte frumos timbrat, cu bucurie în voinţa sa interpretativă, el a cântat evidenţiind latura contemplativă şi elegiacă a acestei muzici. Violoncelistul a reuşit să antreneze întreg aparatul orchestral într-un discurs muzical elevat.
Jeamin Han a încheiat cu brio ultima etapă a concursului de violoncel, cântând cu o energie fabuloasă dificilul Concert nr. 1 de Dmitri Şostakovici, dedicat lui Mstislav Rostropovici. De la prima expunere a temei principale din Allegreto, cuprinzând cele patru note derivate din motivul DSCH (monograma muzicală a compozitorului), s-a perceput o determinare imensă în redarea 'acidităţii' acestei muzici. Un martellato retezat, în piano, era realizat la talonul arcuşului, cu o pregnanţă de sunet emis printr-un muştiuc al unui instrument de suflat de alamă. Virtuozitate debordantă, pasaje extrem de încărcate de motricitate, multe în duble coarde, cu salturi intervalice pe toată tastiera violoncelului - toate aceste elemente tehnice erau dublate de o îndârjire sarcastică. Este un concert foarte solicitant, părţile a doua, a treia şi a patra se cântă fără oprire. Acele flageolete artificiale aveau o mare claritate a spectrului sonor, timbral fiind foarte apropiate de o voce de copil. A urmat cadenţa solistică, cântată emoţionant. Era acolo un pizzicato de mână stângă ce realiza un auto-acompaniament, care trecea apoi, într-o melodie contrapunctată, calm şoptită. Cu degete ca de păianjen imens, Jeamin emitea duble coarde într-un tempo foarte alert cu salturi şi glissando-uri ascendente şi descendente, jucându-se cu dezinvoltură pe instrument.
Ceva din atitudinea sa plină de dăruire îmi amintea de Mischa Maisky. Până şi ciorapii lui luaseră foc şi erau de un roşu purpuriu! Reuşea să antreneze orchestra într-un veritabil tsunami vibrant.
Am ascultat cu sufletul la gură acest final. Tema monogramă muzicală apărea obsedant la diferite instrumente, într-o creştere de intensitate şi accelerare a mişcării, ce îţi creştea, la propriu, pulsul. Combinaţiile coloristice ale suflătorilor, sugerau grotescul. Apoi, cele şapte lovituri de timpan au încheiat concertul. Aportul ansamblului orchestral, redus ca număr - din motive de distanţare fizică - a fost unul imens şi demn de laudă. O mare precizie ritmică a însoţit întreaga parte finală a lucrării lui Şostakovici. Dirijorul Nicolas Altstaedt a condus cu hotărâre orchestra, pe tot parcursul serii.
După ultimul acord, Jeamin a sărit pur şi simplu în picioare. Aplauzele puternice şi prelungi veneau dinspre sală, dar şi de pe scenă.
