aprilie 2021
Povestea băiatului orb şi invizibil
În decembrie 2020, o mână de tineri creativi şi entuziaşti au pus bazele primului teatru sonor independent din România, şi anume, Teatrul Improbabil, de care e foarte probabil să mai auzim mult timp de acum încolo. De ce spun asta? Nu am fost niciodată o împătimită a teatrului radiofonic, pot afirma că cel mult am prins din zbor câteva replici, într-o vreme în care ai mei ascultau radioul non-stop. Dar nu auzisem un spectacol cap-coadă. A durat câteva luni până ce lumea de basm creată de cei de la Teatrul Improbabil a ajuns să mă cuprindă în mrejele ei, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Pentru că acum pot spune cu toată convingerea că iubesc teatrul audio. Câteodată chiar mai mult decât cel de pe scenă. Pentru că pentru mine, acest tip de teatru este o detaşare. Îmi odihnesc ochii pironiţi prea multe ore în şir pe ecranul laptopului şi fac o incursiune în interiorul meu, în imaginaţia mea. Şi simt că fac parte din spectacol. Acest lucru se datorează abordării lor fresh în ce priveşte temele pieselor, multe dispunând de accente sociale, universul muzical şi sonor aproape hipnotizant şi interpretările în cheie veridică, care te fac, vrând-nevrând, să empatizezi cu personajul.

Povestea băiatului orb şi invizibil, cu un scenariu semnat de Sabina Balan şi în regia Marei Oprea, închide prima micro-stagiune a Teatrului Improbabil. Este un basm modern, transpus în zilele noastre, care, contrar tradiţiilor, îl are ca protagonist pe un băiat ale cărui puteri supranaturale îl trag mai mult în jos decât să îl ajute şi ale cărui dizabilităţi sparg tiparul feciorului de împărat fără cusur, dar fără se să renunţe la caracterul eroic al personajului. Astfel spectacolul devine deopotrivă o metaforă şi o critică la adresa societăţii actuale şi îndeamnă la o introspecţie îndelungată în privinţa modului în care fiecare dintre noi priveşte persoanele cu dizabilităţi. Sau a modului în care nu le priveşte. Cele mai multe sunt invizibile. Pentru că, fie că vrem să recunoaştem sau nu, majoritatea avem un reflex de a întoarce privirea în momentul în care zărim o persoană cu dizabilităţi, pentru a ne proteja de potenţialul disconfort creat de mila şi repulsia pe care le simţim faţă de aceste persoane, asemeni împăratului din spectacol. Şi asta pentru că ni se pare diferite, anormale. Dar de ce nu putem privi dizabilitatea altora ca pe o altă culoare a părului sau a ochilor? Nimeni nu întoarce capul în partea opusă dacă vede pe cineva cu păr roz, pentru că asta e considerat cool. Dar cum ar fi să facem dizabilităţile cool? Sau să facem persoanele în cauză să se simtă aşa. Fiindcă "diferit" nu e neapărat ceva negativ. Şi asta încearcă spectacolul Teatrului Improbabil să exprime.

Echipa care a lucrat la Povestea băiatului orb şi invizibil este constituită atât din nume sonore, cât şi din nume noi, timide, dar promiţătoare, reunindu-i într-o distribuţie de excepţie pe Alexandru Potocean, Theodor Şoptelea, Florentina Ţilea, Cătălin Babliuc, Paul Dunca / Paula Dunker, Silvana Negruţiu, Maia Morgenstern şi Gabriel Costin. Muzica care ne imersează puternic în universul fermecat cu ale ei ritmuri lăutăreşti este produsă de proaspătul Raw Beat Gang, cu un instrumental de Daniel Stănciucu, David Lunca, Adrian Piciorea şi cu posibile influenţe de la dramaturga Sabina Balan, despre care Mara Oprea ne spune cu un surâs într-un scurt video că ascultă manele atunci când scrie. Totul este contopit apoi într-o armonie perfectă de Adrian Piciorea, care a fost producător executiv şi s-a ocupat de sound design.

Structura spectacolului este una de tipul povestirii în ramă. Protagonistul, cu ajutorul mai mult sau mai puţin dorit oferit de un narator care vorbeşte în versuri (pentru a menţine trează atenţia publicului, după cum se justifică el), încearcă să povestească audienţei călătoria iniţiatică prin care a trecut şi cu ce zmei a trebuit să se confrunte pentru a deveni, cum şi-a dorit în copilărie, purtătorul luminii, reprezentantul unei categorii întregi de persoane defavorizate, eroul care schimbă cursul istoriei şi îşi eliberează semenii din exilul din Pădurea Fermecată. Micile intervenţii ale naratorului şi tonalităţile variate care rup ascultătorul din firul narativ pot părea pe alocuri nenaturale, însă, dându-i dreptate povestitorului, aceste elemente contribuie activ la prevenirea plictiselii, adăugând totodată un strop de divertisment unei poveşti de altfel tragice în esenţă. Astfel, băiatul orb şi invizibil urmează sfatul Zânei Zânelor: "Ca să fii văzut, trebuie să îţi spui povestea". Şi la fel face şi spectacolul Povestea băiatului orb şi invizibil şi întreaga lume de basm a teatrului sonor, care nu are nevoie de imagini sau scenă pentru a fi văzut. E de ajuns să îşi spună povestea.
De: Sabina Balan Regia: Mara Oprea Cu: Alexandru Potocean, Theodor Şoptelea, Florentina Ţilea, Cătălin Babliuc, Paul Dunca/ Paula Dunker, Silvana Negruţiu, Maia Morgenstern, Gabriel Costin

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus