Dintre cei 54 de violoncelişti participanţi, au fost selecţionaţi pentru a evolua în etapa semifinală a importantei competiţii un număr de şapte concurenţi, şi anume: Margarita Balanas - Letonia, Ştefan Cazacu - România, Sebastian Fritsch - Germania, Jérémy Garbarg - Franţa, Anouchka Hack - Germania, Jaemin Han - Coreea de Sud şi Keisuke Morita - Japonia.
Semifinala pentru violoncel se va desfăşura în data de 13 mai 2021, la sala Ateneului Român, iar Finala va avea loc la 15 mai 2021, online.
Violoncelistul Ştefan Cazacu [1] a prezentat în prima etapă a concursului: Studiul op. 73 nr. 20 de David Popper, prima parte din Concertul nr.2 pentru violoncel şi orchestră în re major, Hob. VIIb/2 ( cu reducţie pentru pian) şi Adagio şi Allegro în la bemol major, op. 70 de Robert Schumann.
În cea de-a doua etapă a competiţiei, Ştefan Cazacu a interpretat: Sonata pentru violoncel solo de György Sándor Ligeti, Sonata nr. 2 pentru violoncel şi pian în fa major op. 99 de Johannes Brahms şi Elfentanz (Dansul Elfilor), op. 39 de David Popper.
Compusă între anii 1848 şi 1953, prima parte a Sonatei pentru violoncel solo de György Sándor Ligeti a fost dedicată violoncelistei Annuss Virány, colegă la Academia de Muzică din Budapesta, de care Ligeti era îndrăgostit în secret (violoncelistă care, însă, nu a vrut să o interpreteze). Ulterior, compozitorul a adăugat Sonatei solo încă o parte. Tot referitor la geneza lucrării, violoncelistul Gabriel Lipkind, care a interpretat-o, povestea o altă versiune, după care Ligeti i-ar fi dezvăluit că: "pe când avea 25 de ani, a întâlnit o doamnă măritată, mai în vârstă decât el, de care s-a îndrăgostit şi pentru care a scris Dialogul. Astfel, pizzicato-ul cu care debutează lucrarea exprimă dorinţa de a atrage atenţia asupra sa. Melodia ce urmează, este împrumutată dintr-un vechi cântec ungar. După cinci ani, Ligeti a reîntâlnit-o pe acea femeie, care l-a făcut să înţeleagă că nu era nici o speranţă în a crea o relaţie amoroasă între ei. Acest fapt l-a condus pe compozitor să scrie a doua parte a Sonatei solo «Capriccio» - Presto con slancio, în care şi-a incorporat toată furia declanşată de refuzul femeii. Într-adevăr, în această mişcare a lucrării este pentru prima dată în istoria muzicii, când la un instrument de coarde se utilizează tehnica acordului cluster [3], unde sunete din diferite tonalităţi sunt cântate simultan.
Deşi iniţial sonata a fost considerată prea modernă, fiind arareori cântată, ulterior a devenit foarte cunoscută şi inclusă în repertoriul marilor violoncelişti. Iar din anul 2005, Sonata solo a devenit un test de calificare pentru Concursul de violoncel Rostropovich, de la Paris. Lucrarea cuprinde două mişcări contrastante: I. «Dialogo» -Adagio, rubato, cantabile; II. «Capriccio» Presto con slancio.
În interpretarea concurentului Ştefan Cazacu, prima mişcare a sonatei, cu puternice influenţe din muzica lui Zoltán Kodály, transmitea convingător intenţia compozitorului: sugerarea unei convorbiri între două personaje, un bărbat şi o femeie. Însuşi Ligeti spunea despre ideea melodică iterată: " Am încercat în această piesă să scriu o melodie frumoasă, cu un profil tipic maghiar, dar nu un cântec popular..." [2].
Tocmai acest aspect al metamorfozării ideii muzicale, a fost bine relevat de către violoncelistul Ştefan Cazacu; această melodie modală, fiind prezentă pe tot parcursul mişcării, cu modificări distincte: expusă prin augmentare ritmică şi afirmată apoi, contrapunctic. Cu un sunet cald, vibrat delicat, melodia contrasta cu acele alunecări, în duble coarde, ascendente şi simetric descendente (glissando), care se intercalau firului melodic. Emisa şi arpegierea domoală a acordurilor, în funcţie de tempo-ul lent al părţii Adagio era bine chibzuită. Ştefan Cazacu ştie să se servească de minunatul său instrument, un violoncel al lutierul italian Georg Ullman (discipol al lui Ernst Reinhold Schmidt), construit la Torino în anul 1917. Umbre, în registrul grav, bolţi aurite în cel mediu şi strălucire incandescentă în zona acutelor. Cantabilitatea domina în acest Adagio.
«Capriccio» Presto con slancio, a doua parte a Sonatei solo de Ligeti, solicită din plin interpretul sub aspect tehnic, amintind de capriciile lui Paganini, precum şi de influenţa stilului bartókian. Avânt, furie, falie emoţională şi încă alte sentimente inexprimabile prin cuvinte, toate te 'împroşcau', dintr-un instrument a cărui coarde parcă luaseră foc. Ascultam cum cele două motive erau exclamate când separat, când împreună, într-un crescendo masiv. Intervalul de triton crea o tensiune deosebit de mare. Apoi, acel tremolo sul tasto era executat în strânsă armonie cu cvinta perfectă în duble, plimbată pe tastiera violoncelului, cu virtuozitate. Excelenta tehnică de bariolaje amplifica impresia de furie lăuntrică. Motive obsedante, pregnante ritmic, alternau cu revenirea melodiei din prima parte a Sonatei solo. Invective sonore fulgerau ici-colo, culminând cu acel ricochet pe coarda do, într-un glissando descendent, măiestrit executat. Cât de Luminoasă era Coda, tutta forza, cu acel acord în sol major, evocând IERTAREA!
Următoarea lucrare prezentată de violoncelistul Ştefan Cazacu, în etapa a doua a concursului Enescu - 2020, a fost Sonata nr. 2 pentru violoncel şi pian în fa major, op. 99 de Johannes Brahms. Compusă în anul 1886, este "o lucrare deosebit de reprezentativă pentru romantismul brahmsian, cu rădăcini adânci în formaţia anilor de adolescenţă, alimentaţi de viziunea optimist-populară a muzicii şi legendelor nordice."[4] Simfonismul acestei sonate reînvie patosul beethovenian pe care pornise Brahms la douăzeci de ani. Tocmai această confruntare de idei muzicale, pe care este plămădită lucrarea a fost redată în interpretarea sa, de către violoncelistul Ştefan Cazacu. El a sesizat aspectul contrastant utilizat în prima parte a sonatei de către compozitorul romantic, ca principiu ce înlocuieşte elaborarea dezvoltatoare, una specifică evoluţiei clasice a arhitectonicii muzicale. Frumos a fost realizat acel salt tonal, caracteristic motivului iniţial al temei principale, plasat în episodul central al primei mişcări Allegro vivace. Modulaţia neobişnuită în tonalitatea fa diez major a avut acea schimbare timbrală, marcând o expansiune, un posibil sens luminos. Bine a fost concepută pregătirea reprizei formei de sonată, cu a cea atmosferă misterioasă în pianissimo, cu violoncelul intonând un lung şir de tremollo de mâna stângă. Coda părţii întâi era cuprinsă de poezie în acel grazioso , iar ultima răbufnire a motivului iniţial în Vivace , a readus vigoarea în expresie. În Adagio affetuoso, partea a doua a sonatei, Ştefan Cazacu a reuşit să surprindă melodismul tânguitor al muzicii lui Brahms, dens cromatizat. Acele punţi, care conduc spre macro-secţiunile formei de lied, întrerupeau înlănţuirea melodică a acestei părţi, creând un binevenit contrast. Acel fragment în pizzicato căpăta o timbralitate profundă, ca de timpan , lovit în pianissimo, cu baghete, având sfere de pâslă la capete. Ştefan Cazacu are şi o bună experienţă în domeniul muzicii de cameră. Astfel, el a intuit în această parte a lucrării lui Johannes Brahms, influenţa muzicii lui Robert Schumann (cantabilitatea ei). În Allegro appassionato, partea a treia a sonatei op. 99, violoncelistul a scos în evidenţă inventivitatea ritmică a acestui intermezzo epic, în formă de Scherzo. Pulsaţia variată crea un iureş, amintind de povestirile nordice. Un spiccato calitativ al violoncelului se suprapunea peste fluxul melodic, completând emisa legato a pianului. Cu un sunet cald, tema Trio -ului în dolce, se derula în molto vibrato, într-un pur stil romantic.
Ultima parte a sonatei Allegro molto, debutează cu cântecul popular german Ich hab mich ergeben, intonat încet de violoncel şi preluat apoi de pian, mult mai intens. Rondo-ul conţine Cuplete diferite (primul - cu aer de marş grotesc, al doilea - amintind de confesiunea din Adagio). Limpezimea şi echilibrul realizate în acest rondo brahmsian, te acaparau.
Ultima lucrare interpretată de violoncelistul Ştefan Cazacu, în etapa a doua a concursului George Enescu, a fost Dansul Elfilor (Elfentanz), op. 39 de David Popper. Miniatura instrumentală este una de dificultate transcendentală, una dintre cele mai pretenţioase piese de virtuozitate scrise de David Popper pentru violoncel şi pian (există şi o versiune pentru violoncel şi orchestră).
Violoncelistul, compozitorul şi pedagogul David Popper
Cele trei mari probleme tehnice care îşi pun amprenta asupra celor mai puţin de trei minute de muzică de maximă velocitate, sunt: tempo-ul foarte rapid - Presto, trăsătura de arcuş spiccato şi articulaţia degetelor mâinii stângi, utilizând inclusiv aplicarea daumen-ului (sunet emis prin apăsarea pe coardă cu degetul mare, în poziţiile înalte, la violoncel).
Ştefan Cazacu posedă o excelentă tehnică instrumentală: solidă, precisă şi adaptabilă expresiei diferitelor stiluri muzicale. În interpretarea Dansului Elfilor, artistul a demonstrat o virtuozitate plină de avânt tineresc.
Dansul Elfilor de Août Malmström, 1866
În Semifinala din 13 mai 2021, de la sala Ateneului Român, Ştefan Cazacu va cânta Sonata nr. 2 pentru violoncel şi pian în do major, op. 26 de George Enescu şi Sonata pentru violoncel şi pian în re minor, op. 40 de Dmitri Şostakovici. Ştefan Cazacu cântă pe un violoncel al lutierul italian Georg Ullman (discipol al lui Ernst Reinhold Schmidt), construit la Torino, în 1917.
Datorită premiilor câştigate la ediţiile anterioare ale prestigiosului Concurs Internaţional George Enescu, mai mulţi violoncelişti s-au lansat într-o carieră interpretativă internaţională: Tian Bonian (China), Valentin Răduţiu (Romania), Michal Korman (Israel), Eun-Sun Hong (Coreea de Sud), Marcel Johannes Kits (Estonia) şi alţii.
NOTE
[1] Violoncelistul Ştefan Cazacu s-a născut în anul 1994, la Bucureşti,
dintr-o familie de muzicieni. A început formarea sa muzicală, la vârsta de şase ani, îndrumat de tatăl său, cunoscutul violoncelist Marin Cazacu. A urmat studiile de licenţă şi master la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa de violoncel a lui Răzvan Suma şi la Universitatea de Muzică din Viena (Universität für Musik und darstellende Kunst Wien/ University of Music and Performing Arts Vienna), îndrumat de profesorul Reinhard Latzko. A beneficiat de o bursă Erasmus acordată de Uniunea Europeană. S-a perfecţionat cu Wolfgang Boettcher şi Frans Helmerson. A câştigat premii la competiţii de interpretare muzicală precum: Concursul Internaţional de la Liezen - Austria (2008), Concursul Antonio Janigro - Zagreb, Croaţia (2008), Concursul Eurovision Young Musicians (2010 - etapa naţională- Bucureşti). A susţinut recitaluri în România, Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania, Belgia, SUA, Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia şi a colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România şi cu Filarmonica din Chişinău (Republica Moldova), precu şi cu Orchestra de Tineret din Alicante (Alicante Youth Orchestra) - Spania. Din 2011, Ştefan Cazacu colaborează constant cu ansamblul Violoncelissimo.
[2] Steven Paul: "A Tale of Two Movements", notes de programme aux suites et sonates pour violoncelle solo, Matt Haimovitz, violoncelle, (Deutsche Grammophon, 1991), 5.
[3] cluster, efect sonor prin suprapunerea mai multor tonuri şi semitonuri sau numai semitonuri.
https://www.dex.ro/cluster
[4] Ştefănescu, Ioana: O istorie a muzicii universale, vol. III, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998, pag. 462.
* festivalenescu.ro/2020/concurenti-violoncel/stefan-cazacu/
** wikipedia.org/wiki/Sonata_for_Solo_Cello_(Ligeti)
*** wikipedia.org/wiki/Cello_Sonata_No._2_(Brahms)