Farmecul discret al comediei - O noapte furtunoasă

S-au redeschis teatrele după mai bine de un an de amorţeală şi de îngustare drastică a activităţii! Bucurie mare pentru spectatori şi actori, explozie de lumini, culori şi mişcare browniană pe scenă. Ca la deschiderea unei noi stagiuni, la Turda, cum stă bine unui teatru care se respectă, respectând spectatorii, reînceperea activităţii se face sub oblăduirea clasicului nostru Caragiale. Şi nu oricum, ci cu o montare aparţinând regizorului Andrei Mihalache, exersat în Caragiale şi în fineţuri comediografice. Noua punere în scenă a Nopţii furtunoase la Teatrul Naţional Aureliu Manea este rezultatul unor îndelungi aprofundări a sensurilor conţinute în textul arhicunoscut, capabil încă de multe şi ingenioase surprize, ne dovedeşte regizorul, în postură de dibaci mânuitor al personajelor piesei şi viclean magician.

Spectacolul turdean îşi trage seva din rădăcinile montării piesei la Teatrul de Nord din Satu Mare în 2018, altă etapă a valorizării în stil propriu a discursului caragialian despre gelozie, prostie, înşelăciune şi pasiune. Interesant este că Andrei Mihalache a introdus în text nostalgice şlagăre de altădată, utilizate ca într-un veritabil muzical. Particularitatea acestui stil de operetă devine o constantă în creaţiile regizorului din ultimul timp şi are aici două componente: recrearea unei atmosfere vetuste, de periferie, de mahala şi armonizarea cu gustul publicului iubitor de music-hall. Viziunea regizorală transmite o melancolizare a subiectului, dacă nu chiar o edulcorare ce estompează impulsurile vulgarizatoare. Amintesc doar câteva din creaţiile regizorului care conţin cânticele comice sau sentimentale ca în comediile lui Alecsandri. E vorba despre Gaiţele (2007), Îndrăgostiţii din Ancona (2016), D-ale carnavalului (2017). Muzica tradiţională românească de altădată e asigurată de Dorin Griguţă, dar melodiile sunt cântate şarmant de interpreţi, pe viu. La impunerea atmosferei de mahala contribuie din plin decorul rotativ pe două nivele, reprezentând parte din casa "chiristigiului", realizat de Eliza Labancz, în consonanţă cu cerinţele regizorului: parterul extins ca atelier, cu masă de lucru, roabă, scânduri, unelte şi sus iatacul Vetei drapat cu perdele şi mătăsuri. Lateral apare şi o latrină, folosită excesiv. E un cadru în care actorii se simt excelent, susţinându-şi partiturile pregnant ilare, de un haz dibuit cu precizie, bine exploatat în general. Limbajul scenic e supraîncărcat cu găselniţe, e drept, unele inutile, dar în ansamblu, spectacolul are mult de câştigat prin parodierea personajelor şi ritmul mereu antrenant al confruntărilor, un ritm împins spre atmosfera din commedia dell'arte. Puteau lipsi unele gesturi, grimase ale actorilor, crucea (iubirii?) purtată de Chirac răstignit demonstrativ, capacul copârşeului lucrat de cei ai casei, oliţa de noapte, etc.

O bună rezolvare a trenantului dialog dintre Jupân Dumitrache şi Nae Ipingescu este aducerea pe scenă a personajelor din seara precedentă petrecută la Union. Parcă revezi ochii bulbucaţi ai lui Giugaru din filmul lui Jean Georgescu din 1942, în timp ce se derulează în flashback cele petrecute la Union. Dar pe scenă avem barba albă a lui Marian Negrescu şi agitaţia ridicolă a personajului lovit de gelozie, boală excelent asociată cu tâmpenia şi incultura crasă, în interpretarea minunatului actor. Cătălin Grigoraş e mai mult un Chiriac şăgalnic decât unul pasional, dovedind aplicate măsuri pentru roluri de comedie. Frumuseţea eclatantă a Nicoletei Bolcă şi părul ei cu sclipiri sidefii fac din Veta o fiinţă serafică, extrasă din zona caricaturală a personajului. Atunci când i se cere să facă grimase eşuează. Veta conturată de actriţă este o femeie dorită, senzuală, care ştie să-şi pună în evidenţă feminitatea, trăirile şi capriciile. În antiteză cu Veta, în registru constant buf, este desenat profilul Ziţei de Alexandra Duşa. Verva ei interpretativă cucereşte publicul. Cornel Miron creează un Nae Ipingescu mocăit şi rezervat, umbră slugarnică a jupânului. Cu totul strălucită este prestaţia lui Ioan Alexandru Sava în Rică Venturiano. El se îndepărtează inteligent şi sigur pe el de canonul ştiut, lansat şi prelungit în timp de Radu Beligan. Defavorizat de scurtimea rolului său, soţul părăsit Ghiţă Ţîrcădău, Călin Mihail Roajdă devine amuzant în cântecele interpretate. Alexandru Condurat e un Spiridon sprinten, un spiriduş simpatic, un Puck fără puteri magice, dar şiret şi profitor cât încape. Astfel că moftangiii, mangafalele, epistaţii, adulterinele lui Nenea Iancu înregistrează, cu această montare, noi dimensionări ale potenţialului lor comic.

Spectacolul cu O noapte furtunoasă în regia lui Andrei Mihalache vădeşte o reuşită ieşire din tipologia vetustă a montărilor piesei, intrate în desuetudine. Mai mult chiar, semnalăm o reuşită ieşire în întâmpinarea publicului doritor de teatru.