Călătorie la limita depresiei - Fragil la Festivalul Internațional de Teatru de la Turda, 2021

După ce s-a ridicat bariera interdicțiilor impuse de covid-19, talentele zăgăzuite din teatrele independente s-au revărsat în spectacole incitante, chemând publicul la o nouă evaluare a muncii actoricești. Sala de la Casa Artelor din Bulevardul Eroilor nr. 16 din Cluj-Napoca, împărțită între trupa Magic Puppet și Centrul de Creație Maidan, s-a umplut de tineri și mai puțini tineri, dornici să savureze teatru nou, experimental, epatant prin îndrăzneală textuală și montaj scenic.

Dacă Istoria românilor pe scurt în regia lui Lucian Țion surprinde prin abordarea neinhibantă a istoriei, Fragil în regia Dianei Aldea șochează prin cinismul tratării temei depresiei la tinerii noștri de azi. Fără îndoială că acești actori au talent cu carul și la descărcarea carului curtea Casei Artelor se umple de policromia roadelor cultivate cu sârg și dragoste de frumos.

Concepția regizorală în realizarea spectacolului Fragil e de-a dreptul deconcertantă, sfidând nu numai normele impuse de clasica "scenă italiană", dar și extravaganțele regizorale postmoderne. 80% din durata reprezentației se desfășoară în spatele unei folii de nailon, de unde ghicești mai mult fața și corpul pe jumătate dezgolit al protagonistului care se jeluiește de mama focului și se tânguiește continuu, într-un monolog fără sfârșit, declinând substantive ca depresie și sinucidere.

Astfel că spectatorul accede direct, nu la personajul întruchipat de Dan Boldea, care-și spune Manase, ci la gândurile din mintea lui prinsă în chingi existențiale maladive. Confesiunea și frământarea lui întunecă orizontul de așteptare al spectatorului normal. Mesajul textului se dorește a fi acela al târârii omului din sală în labirintul de trăiri cețoase al protagonistului.

Scenariul scris de Diana Aldea și Filip Odangiu acreditează ideea că întregul cotidian e plin de depresivi, ceea ce trimite spre o lume bolnavă, afundată într-o "gaură neagră" fără ieșire. Dacă ar fi vorba numai despre carantinarea impusă de covid-19 care naște monștri, ar mai fi cumva, dar apăsarea e cu bătaie mai lungă. Desigur, îndepărtarea oricărei cenzuri permite o viziune atât de sumbră asupra vieții, dar mă întreb sincer intrigat dacă această fațetă psihică a tinerei generații e într-adevăr emblematică. Deși grav și comprehensiv, textul pare a lua în derâdere problematica depresivilor și alunecă deseori în umor de un cinism straniu. Este dorința acestor tineri de a se autopersifla? Regretabil punct de vedere în scrierea unui scenariu de acest fel.

Regizoral vorbind, spectacolul e foarte bine lucrat. Manese, autointitulat "turnător al comunității depresivilor și sinucigașilor anonimi" ia în răspăr pe "colegii" întâlniți la cercul de terapie în grup. În acest moment folia transparentă de plastic este trasă deoparte și chipurile "colegilor" sunt proiectate pe spatele gol al actorului în timp ce împărtășește păreri despre stadiul și succesele terapiei. Este o rezolvare admirabilă, de mare efect, de deschidere spre lumea din afară a celui ce orbecăie în lumea lui de himere.

Lui Dan Boldea i se alătură pentru puțin timp Paul Tonca, iar vocile celor din grup aparțin tinerilor Florin Suciu, Antonia Cezara Cioază, Timeea Pădurean, Maxim Gălban, Claudiu Gabor. Ricardo Fatiol (video mapping) ajută mult la conturarea ideii regizorale prin excelenta mânuire a imaginilor, de asemenea și muzica propusă de Paul Tonca.

Poate că deconspirarea acestor frământări din mintea și sufletul unui depresiv este prea dură, prea încărcată de mesaj negativ, dar călătoria în jurul problematicii nu e lipsită de interes și poate ajută prin sublinierea fragilității ființei. Oricum, pentru Dan Boldea este un recital numai bun pentru afirmarea talentului său.

Spectacolul a fost prezentat și la ediția 2021 a Festivalului Internațional de Teatru din Turda, lăsând o bună impresie ca realizare scenică nonconformistă. Se pare că publicul încurajează curajul și noutatea limbajului.