Dimensiunea unui crez artistic - DI A LOG la Festivalul Internaţional de Teatru de la Turda, 2021

Abandonaţi în pustiul existenţial, izolaţi în singurătăţile asumate tragic sau impuse din exterior, oamenii continuă să comunice, să stabilească dialoguri cu ceilalţi, caută să se mărturisească unii altora, caută să se cunoască şi să se înţeleagă. Şi atunci dialogul se înfiripă ca o coardă întinsă pentru a uni două singurătăţi. Dimensiunile vidului lăuntric existenţial, dominant şi în teatrul lui Samuel Beckett, e sugerat de scena goală în care apar, timizi şi stingheri, El şi Ea. Sunt doi oameni care se caută şi încearcă a înjgheba un firav dialog, sincopat de tăceri asezonate cu blânde sau ritmate melodicităţi complementare. El este Radu Botar, Ea este Mălina Andrei. El este tipul reflexiv, Ea este femeia temperamentală. El - creierul şi Ea - trupul. El - trecutul, amintirea, angoasa şi Ea - prezentul, revenirea, seninătatea. "Cine eşti?" întreabă el, "Cine eşti?" întreabă ea şi răspunsurile aşteptate se revarsă în evocări.

Un poem cine-teatral este spectacolul DI A LOG cu Radu Botar şi Mălina Andrei prezentat de Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu" din Târgu Jiu la FITT 2021. Titlul fracturat al substantivului aparţine textierului Radu Botar, artist obstinat în a transmite fiorul comunicării prin limbaj sincretic, melanj între cuvânt şi dans. Dacă între DI şi LOG se stabileşte armonizarea întru frumos, A este produsul acestei armonizări, ridicat la nivelul frumosului prin Artă, ca yin şi yang, armonia forţelor opuse.

O retrospectivă a căutărilor este devoalată ca mărturie a unui crez artistic, prin cuvinte înfiorate (la el), prin dans de baletistă stilată (la ea). Amândoi sunt aşezaţi pe marginea scenei, cu faţa la public, oferindu-se publicului, la o oarecare distanţă unul de altul, servindu-se alternativ de recuzita (rochii, costume, pantofi, pălării) aflate la extremităţile scenei. Între ei, spaţiul sau golul umplut cu proiecţii video, frânturi irizante de viaţă trăită în exterioritate, asamblări vizuale în conformitate cu eşalonarea consecutivă a secvenţelor textului conceput ca un rogvaiv de curcubeu al mărturisirii şi al speranţei. Secvenţele poartă pecetea unui caleidoscop de nuanţe şi emoţii, trăiri frisonante, reunite într-un colaj cu trimiteri spre arta actorului sau a baletului, spre dăruirea prin înţelesurilor artei. Stilul zigzagat are în vedere, printre altele, citate din Shakespeare însoţite de imagini, alături de dansul cadenţat, extrem rafinat al Mălinei Andrei pe Bolero-ul lui Ravel. Evoluţia Mălinei Andrei, cu ţinută şi prestanţă de Maria Felix de odinioară, aduce pe scenă farmecul şi seninătatea limbajului coregrafic, executat în simplitatea şi eleganţa lui, cu toate că e presărat cu tristeţi şi neîmpliniri din biografia artistei, sugerate prin tutu sau pantofii de balerină. Poeticitatea îmbinării dintre cuvânt şi mişcare trece peste clişee tip Love story ca Niciodată să nu spui niciodată, sancţionate ca atare, dar reiterate la căldura sentimentului.

Din mărturisirile unui actor minunat în faţa publicului său s-a închegat acest spectacol poetic, devansat în balet şi feerie vizuală plăpândă, iluminând suav. Este un omagiu adus actorului, dansului, frumosului artistic în genere, un omagiu adus încrederii în viaţă şi în DIALOG, substantiv legat, nedespărţit în silabe, strâns unit în jurul ideii de comunicare şi al dorinţei de a visa cu ochii deschişi. Dialogul e liant uman între viaţă şi moarte şi dimensiunea acestui crez profesional marchează încrederea în artă şi în fascinaţia ei.