Sub farmecul magic al luminilor şi al tehnologiilor moderne de ultimă generaţie, cei cinci actori-dansatori au dat consistenţă simbolică unor cutume mai vechi şi mai noi din viaţa unor grupuri sociale avute în vedere ca ţintă reprezentativă, înfăţişate învăluitor prin configurarea mişcării trupurilor pe scenă. Limbajul diafan al dansului a fost complinit prin ecleraj subtil şi muzică tradiţională cu modulaţii arăbeşti, hispanice (voce: Esther Lozano Torne - Spania) sau prin sunetele produse de toacă şi conservarea eposului popular cu trimitere spre mit şi legendă. Stilul adoptat este o prelungire a cântului coranic în muzicalitate clasică.
Mesajul spectacolului te obligă să gândeşti la forme ale reprezentărilor ancestrale în cadrul comunităţilor umane etern conflictuale, impunând un mod poetic de tratare şi de evidenţiere a acestora. De altfel se spune explicit. "Este loc pentru poeţi în lumea asta" şi scena devine un spaţiu al poeticităţii şi al expresivităţii limbajului dansant. Radu Dinulescu încalcă formula suavităţii limbajului aducând în ecuaţie cuvântul. Dansul vine din ţara fantasmelor unde orice cuvânt e o jignire. Apelând la text minimal ca impulsuri orientative, structura limbajului de ansamblu se modifică. Discursul devine complementar, necesar în decriptarea conţinutului şi brusc agresiv pentru a pune în evidenţă aspecte ale violenţei împotriva femeii, temă ce asamblează secvenţele în substanţa omogenităţii. Vocea feminină din incinta acustică avertizează "Nu suntem vite, nu suntem maşini!" şi feeria se resoarbe în gesturi de o şocantă duritate în care este denunţat sentimentul de posesiune al bărbatului faţă de femeie, este condamnată sclavia modernă, umilirea femeii. Sunt sugerate poverile maternităţii, fragilitatea relaţională, dar şi emanciparea, calvarul hristic şi sacrificiul. Invocarea numelor de femei din final e o aluzie la demistificare şi iertarea păcatelor.
Burqa şi basma a fost unul dintre spectacolele solide, puternic expresive, de înaltă ţinută artistică prezentate la FITT 2021.