GraFITT / iulie 2021
Burqa şi basma
Titlul este o metaforă care descrie simplu şi concis mesajul spectacolului, sau, mai bine zis, perspectiva spectacolului: manifestările violenţei asupra femeii şi impactul lor. Burqa este o haină purtată de femei în unele tradiţii islamice pentru a acoperi trupurile lor în locurile publice. De obicei se consideră că burka este veşmântul exterior care acoperă trupul femeii (arabă: jilbāb), plus acoperitoarea capului (arabă: ḥijāb), plus voalul pus pe faţă (arabă: niqāb). Basmaua, în tradiţia românească, este o bucată de pânză sau mătase folosită de femei pentru a-şi acoperi capul.

 La intrarea în sală, toţi spectatorii au primit nişte ochelari speciali, iar pe scenă era deja proiectată o imagine 3D stereoscopică: o siluetă feminină făcută parcă din praf de stele, o siluetă care călătoreşte prin timpul şi spaţiul etern.

Spectacolul începe, spaţiul se distorsionează şi proiecţiile 3D par atât de vii şi palpabile. O trinitate feminină, trei trupuri, trei poveşti care se sincronizează şi se sprijină una pe cealaltă, o imagine cu un impact atât de puternic încât te face să te întrebi: când a luat sfârşit matriarhatul?


Cei cinci interpreţi, acompaniaţi de muzică şi de tehnologia vizuală din spate, ne-au purtat timp de o oră printr-o întreagă istorie a femeii şi a feminităţii. În locul cuvântului şi a dialogului vorbit pe scenă, cei doi coregrafi, Raul Hotcaş şi Ahlam El Morsli (Maroc), au ales să vorbească prin mişcarea şi expresivitatea corpului. Am fost martorii (nu doar simpli spectatori) unor situaţii pe care în viaţa cotidiană nu le vedem sau, mai degrabă, refuzăm să le vedem: chinul femeii care cară în spate tot trecutul şi prezentul (bagaj care o cocoşează, o îngenunchează); relaţia toxică dintre soţul posesiv şi femeia supusă (momentul în care bărbatul a bătut toaca pe spatele femeii, până a rupt scândura); obiectificarea femeilor. Finalul îi aduce pe cei cinci interpreţi în genunchi strigând nume feminine, nume ale femeilor cărora trecutul şi prezentul le-au fost şterse de violenţa domestică.


Proiecţiile 3D stereoscopice nu au fost doar un element în plus, au fost parte integrantă a spectacolului şi alături de muzică şi coregrafie au creat această senzaţie, uşor ciudată, că tragi cu ochiul printr-o gaură de cheie în universul interior al Femeii.


Este greu să scrii despre un spectacol care se adresează unui eu interior. Iar Burqa şi basma a fost exact aşa: o experienţă unică în care trăieşti alături de personaje, le înţelegi instinctiv, emoţional şi este aproape imposibil să treci prin filtrul raţionalului ceea ce tocmai ai trăit, nu doar ai văzut. Spectacolul te face să pleci din sală cu un sentiment pentru care încă nu există un cuvânt.


Coregrafie: Raul Hotcaş şi Ahlam El Morsli (Maroc)
Imagine 3D stereoscopică: Armand Richelet-Kleinberg (Belgia)
Scenografie şi costume: Mihai Vălu
Regie tehnică şi proiecţie video: Teo Molnar
Asistent regie: Iulian Bulancea
Distribuţia: Carmen Bulancea, Denisa Blag, Camelia Blidar Strat, Raul Hotcaş, Iulian Bulancea
Foto: Marius Romilă.


De: Raul Hotcaş şi Wajdi Gagui, după o idee de Radu Dinulescu Regia: Raul Hotcaş şi Ahlam El Morsli (coregrafie) Cu: Carmen Bulancea, Denisa Blag, Camelia Blidar Strat, Raul Hotcaş, Iulian Bulancea

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus