Mesajul virulent conţinut în textul Ruxandrei Cesereanu primeşte într-adevăr dimensiunea unui MANIFEST rostit cu sufletul la gură spre a trezi zeii răzbunători ai marasmului românesc perpetuat de 30 de ani încoace. Imaginile nu povestesc, nu ilustrează momente cruciale din existenţa noastră postdecembristă, ci ţipă şfichiuitor învelite în sinergia versurilor. Nu este nicio cronologie a faptelor, nicio gradare a gravităţii lor, ci numai o aglomerare de fapte şi imagini tampon între lumea ticăloşiilor nesfârşite în plan social-uman şi a idealităţilor murdărite de factorul politic în stare să instaleze şi să reinstaleze sentimentul hidos al fricii. Această teamă permanentă traversează zigzagatul colaj al imaginilor zguduitoare şi al versurilor încărcate de spiritul revoltei de la începutul până la sfârşitul proiecţiei. Este glasul inoculat în străfundurile fiinţei batjocorite şi îndelung umilite pe parcursul celor 30 de ani de la Revoluţie, fiinţa fragilă emblematică şi simbolică a fragilei noastre democraţii. Feţele disperării sunt concentrate pe chipul de o expresivitate severă a actriţei Mara Opriş ce comunică în regim tragic suferinţa şi calvarul unei naţii ce a fost atât de aproape de marea izbândă. Contorsionările trupului actriţei, dar mai ales imobilitatea privirii îndurerate rămân să obsedeze spectatorul mult după terminarea proiecţiei. Versurile însoţitoare tensionează fluxul imaginilor sau, dimpotrivă, imaginile însoţitoare amplifică tăietura dureroasă a discursului poetic. Duritatea flash-urilor consecutive, luate din arhive sau create anume, mitraliate pe ecran, dobândesc sfâşietoare efecte, aliniate la "memorialul durerii" prin coloana sonoră utilizată, provocatoare în sine. Desigur, roluri importante în realizarea acestui ritm îndrăcit îl au Dan Constantinescu Jr. (imagine) şi Roxana Elekeş (montaj).
Sunt uşor recognoscibile caracteristicile stilistice şi tematice ale scrierilor Ruxandrei Cesereanu din Submarinul iertat (roman-poem de proporţii asemănătoare, scris în colaborare cu Andrei Codrescu) şi preocupările legate de literatura gulagului românesc din succesivele volume Călătorie spre centrul infernului. Literatura şi memorialistica închisorilor şi lagărelor comuniste. Călătoria insinuată în Manifest este o incursiune tragică şi repulsivă în istoria recentă a României în care morţilor revoluţiei li se adaugă morţii de la "Colectiv", mineriadelor li se adaugă alte lupte de stradă pe fondul unei pauperizări a populaţiei şi a lipsei de perspective pentru tinerii ţării. În fond, "scrisoarea către un prieten" e pretextul eului poetic de a se răzbuna pe o stare de lucruri inadmisibile şi de a trezi conştiinţa unui neam din nou adormit. Acesta este scopul suprem al unui manifest poetic / politic de a trezi conştiinţe. Rapsodia Română de azi sună dogit şi sinistru, sonorizarea filmului insistă benefic pe acest aspect, ba chiar şi pe inserarea unor laitmotive de deconstrucţie a imaginii cu scrâşnet amar, cu extensie până la ilar şi parodic.
În contextul actual, când nu se mai scrie poezie patriotardă, eseul cinematic al lui Cornel Mihalache şi al Ruxandrei Cesereanu face apel cu asumată responsabilitate la reconsiderarea conceptului de poezie patriotică şi lansează chemarea la o revizuire exigentă a trecutului nostru strecurat obsesiv în realitatea imediată. Filmul a fost proiectat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Turda, ediţia a cincea (2021), stârnind discuţii incitante cu realizatorii Mara Opriş şi Cornel Mihalache, prezenţi în sala teatrului fizic sau prin transmisie online.