iunie 2021
Andreea Maria Lupu, 21 ani, Oradea
Studentă a specializării Teatrologie, clasa profesorului Mihai Pedestru, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca

Andreea Lupu (foto: Pati Sas)

Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Andreea Maria Lupu: Un om care încearcă să profite din plin de tot ce i se întâmplă şi să le fie alături celor din jur.

R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
A.M.L.: Copilăria mea = verile petrecute la bunica împreună cu fratele şi verişorii mei + caietele pline poveşti, poezii, gânduri, întâmplări + antrenamentele şi concursurile de dans sportiv + călătoriile în familie, mai ales cele cu cortul + o groază de cărţi + prieteniile la cataramă şi plimbările interminabile aferente + plâns dintr-o bogată varietate de motive + frica de întuneric şi de toate creaturile supranaturale care se ascund pe acolo + diferite încercări stângace de a fi supererou (de la refuzul de a călca pe zăpadă pentru că "o doare", până la donat jucării şi iniţiative ecologice - eşuate - în curtea şcolii).

R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
A.M.L.: Legenda spune că am fost concepută în garsoniera teatrului de lângă sala studio, documentele istorice fotografice atestă că am apărut doi ani la rând în pozele de la început de stagiune ale Teatrului Regina Maria, o dată în burta mamei şi o dată în braţele mamei, iar amintirile mele reţin imaginea neclară a unui căţel roşu uriaş aflat pe scena teatrului care mi-a apărut ulterior în vise, respectiv replica "Dâl Dâl Dâl, Dâl Dâl Dâl, unde oale să mă vâl, să mă vâl să mâ-ncălzesc, că îngheeeeţ, mă plăpădeeeesc!".

R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ce a însemnat facultatea pe timp de pandemie?
A.M.L.: La facultate am înţeles mai bine cum stă treaba cu teatrul românesc şi cu teatrul, în general, am purtat dezbateri care m-au ajutat să conştientizez realităţi sociale, politice, economice şi culturale înconjurătoare, am învăţat că pot şi să produc teorie, nu doar să o reproduc, am legat prietenii strânse pe care le voi păstra mult timp de acum încolo şi din care sunt convinsă că se vor naşte colaborări frumoase, am creat revista Copilot alături de colegii mei unde mi-am antrenat scriitura jurnalistică şi mi-am descoperit interese noi. În ceea ce priveşte pandemia, mi-au lipsit pauzele de cafea, supă şi sandwich alături de Iulia şi Julie, drumurile spre facultate mai mereu în întârziere şi dialogurile face to face cu profesorii când trebuia să mă chinui să răspund la mesaje în timpul cursurilor. Dar ce mi-a lipsit de-a lungul întregului parcurs universitar la facultatea de teatru a fost colaborarea organizată, oficială, instituţionalizată, obligatorie cu secţiile de Actorie şi Regie.

R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
A.M.L.: Atunci când vrei limonadă, te duci într-un local să îţi cumperi. Dacă toate restaurantele şi cafenelele sunt închise, te duci să-ţi cumperi lămâi de la piaţă. Dacă la piaţă nu au lămâi, te duci la supermarket. Dacă nici la supermarket nu au lămâi, te duci la ABC-ul din colţ. Iar dacă nici la ABC nu au lămâi, iei ce fructe găseşti, faci un smoothie, adaugi puţin gin şi le faci cinste prietenilor. Apoi vă luaţi şi plantaţi un lămâi în grădină.

R.R.: Ce alegi între dramaturgia contemporană şi dramaturgia clasică? Care dintre ele îţi este mai aproape ca exprimare?
A.M.L.: Dramaturgia contemporană. Cred că teatrul trebuie să-şi asume un rol central în crearea unui dialog despre problemele care ne înconjoară.

R.R.: Consumi teatru: mergi la (vizionezi) spectacole (online), citeşti (despre) teatru? Eşti conectată la realităţile teatrului autohton?
A.M.L.: Da, în special atunci când explorez o anumită zonă sau pregătesc un proiect. Deşi, ca să fiu sinceră, odată cu pandemia am pierdut uşor semnalul, dar plănuiesc să restabilesc o conexiune robustă imediat ce termin cu sesiunea şi licenţele.

R.R.: Ai urmărit spectacolele din străinătate sau pe cele din arhiva teatrului românesc? Cum le-ai receptat în comparaţie cu ceea ce se face astăzi, în ţară?
A.M.L.: Am încercat să fiu cât mai la curent, deşi nu garantez că am reuşit de fiecare dată. Mai ales că prefer varianta live a teatrului. Dar ţin să menţionez experienţa Festivalului Internaţional Sens Interdits din Lyon unde am avut ocazia să colaborez cu studenţi francofoni din Franţa, Belgia, Rusia, Germania, Burkina Faso şi să văd spectacole de pe toate continentele. Unele au fost excelente, altele bune, altele mai puţin, conform proverbului "nu există pădure fără uscături". Ceea ce îi doresc teatrului de la noi este mai mult curaj experimental (în toate direcţiile), mai multă rigoare şi mai multă susţinere financiară.

R.R.: Cum te raportezi faţă de noile forme hibride de teatru care au început să evolueze în pandemie?
A.M.L.: Le-am urmărit cu plăcere, curiozitate şi bucurie că artiştii au reuşit să se adapteze, ba chiar să dea startul unui dialog despre cum se transformă teatrul în momentul transpunerii în mediul digital. Cu toate acestea, rămân la convingerea că acel "acasă" al teatrului este în prezenţa fizică a spectatorilor.

R.R.: Cât de relevantă crezi că mai este critica de teatru în zilele noastre? Mai este ea un formator de opinie pentru spectatori?
A.M.L.: Din păcate, puţini oameni citesc şi scriu critică de teatru. Mi-aş dori ca acest domeniu să treacă printr-o resuscitare serioasă, iar spectatorii să fie mai exigenţi cu spectacolele pe care le urmăresc. Mi-aş dori ca analiza critică a specialiştilor să devină, printre altele, un filtru pentru potenţialul spectator. Mi-aş dori ca înainte să-şi invite partenerul/a la un spectacol, potenţialul spectator să se asigure că vor avea o experienţă teatrală de calitate, citind câteva cronici scrise de critici de încredere.

R.R.: Dintre opţiunile pe care ţi le oferă această specializare, spre care vrei să te îndrepţi?
A.M.L.: Voi păstra dramaturgia şi critica aproape de suflet, dar următorul meu pas este masterul Drepturile omului şi acţiune umanitară de la universitatea Sciences Po Paris.

R.R.: Ce părere ai despre politicile culturale actuale din ţară, atât la nivel general, cât şi în contextul pandemic din ultimul an?
A.M.L.: E nevoie de mai mult sprijin financiar pentru sectorul cultural, mai ales cel independent. Trebuie să investim mai mult în cercetare, în crearea de arhive şi în colaborări internaţionale. Ar fi ideal să existe mai multe producţii artistice dedicate publicului tânăr, mai ales adolescenţilor, iar instituţiile culturale să se concentreze şi pe comunităţile dezavantajate cu acces redus la produse artistice.

R.R.: Ce crezi că va mai reprezenta în continuare teatrul pentru societatea noastră?
A.M.L.: Un loc special în care ne conectăm intelectual şi afectiv la fenomenele înconjurătoare şi în care ne redescoperim sensibilitatea. Teatrul nu e în criză. Va rămâne.

R.R.: Ce artişti apreciezi? Ce oameni de teatru te inspiră? Există vreun nume cu care ai vrea să colaborezi în viitor?
A.M.L.: Am fost profund impresionată de munca Annei Deavere Smith, admiraţie construită din spatele ecranului şi a cuvintelor însemnate de şi despre ea. Aş vrea ca într-o zi să scriu cu uşurinţa lui Carol Martin, să fac parte din construcţia unor spectacole care să emane o încărcătură poetică asemănătoare cu cea din BOG. An attempt at restructuring life al companiei olandeze BOG sau din spectacolele Pinei Bausch. În ceea ce priveşte dramaturgia, mi-ar plăcea ca piesele mele să aibă ceva din curajul lui Caryl Churchill, tehnica lui Marius von Mayenburg şi relevanţa socială a producţiilor lui Milo Rau. Iar referitor la colaborări, sunt gata să lucrez cu orice artişti pe care îi simt ca potenţiali coechipieri de nădejde şi pe aceeaşi lungime de undă.

R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
A.M.L.:nu-ţi uiţi creativitatea şi să nu uiţi că orice perioadă de care "abia aştepţi să scapi", va fi o perioadă de care-ţi va fi dor.

0 comentarii

În programul cultural

Online, click aici
20.06.2021 până pe 20 iunie

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus