Student al specializării Artele spectacolului - Actorie, clasa doamnei profesor Miriam Cuibus, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca
Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Alexandru Bote: Sunt un om muncitor, încrezător în forţele proprii, nu renunţ niciodată, îmi place să descopăr lucruri noi, îmi place să construiesc, îmi place să fiu copil, dar în acelaşi timp îmi place să fiu matur şi să îmi rezolv problemele singur. Îmi plac oamenii. Îmi place să fiu înconjurat de prieteni.
R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
A.B.: Am fost un copil energic. Îmi plăcea mereu să fiu în mişcare, fie că jucam fotbal, baschet, tenis, fie că mă urcam în copaci sau mergeam cu bicicleta. Mereu îmi plăcea să învăţ ceva nou, să experimentez, monotonia era duşmanul meu. Mă fascinau foarte multe lucruri, cum am mai spus, mă fascina tot ce era nou. Foarte puţine lucruri mă speriau, unul dintre ele era să fiu obligat să stau în casă şi să nu mă pot juca. De mic copil am visat să ajung actor, eram fascinat când vedeam un film la televizor. În timpul filmului eu încercam să reproduc mişcările pe care le făceau actorii şi îi spuneam mamei mele că o să ajung şi eu actor.
R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
A.B.: Primul meu contact cu lumea teatrului a fost la vârsta de 4 ani, deoarece mama mea are un club pentru copii numit Emagic, în Baia Mare, unde face diferite activităţi cu copiii: de la creativitate, pictură, jocuri pentru dezvoltarea personalităţii, până la teatru. La vârsta de 4 ani am urcat prima dată pe scenă si de-atunci teatrul a început să fie cel mai bun prieten al meu şi să îşi pună amprenta pe sufletul meu. Mai apoi, la vârsta de 7 ani, am dat un casting şi am intrat în distribuţia spectacolului Istoria comică a Doctorului Faust, în regia domnului Victor Ioan Frunză, unde am jucat rolul Faust-copil. Acela a fost un moment revelator, în care mi-am dat seama că asta îmi doresc să fac toată viaţa.
R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
A.B.: Totul mă fascinează la teatru. De la costume, scriitură, modalităţile în care se realizează un spectacol, castingurile, tot. Teatrul este un tărâm magic în care intri şi din care nu îţi mai doreşti să ieşi. Teatrul îţi oferă posibilitatea să te rupi uneori de lumea reală, iar alteori să o aduci pe scenă. Teatrul este sângele care îmi curge prin vene.
R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
A.B.: Nu vreau să îmi imaginez acest lucru, nu îmi doresc să fac altceva. Dar dacă totuşi ne imaginăm această situaţie, cel mai probabil aş fi fost designer/arhitect, deoarece îmi place foarte mult să creez. Foarte multe elemente de recuzită şi de decor mi le construiesc şi confecţionez singur.
R.R.: Crezi într-un teatru făcut cu sudoare? Cât este muncă şi cât este talent?
A.B.: Da, cred doar în teatrul făcut cu sudoare. Fac parte din această meserie, nopţile nedormite în care studiezi personajul, ore în şir de antrenament fizic şi vocal, documentare din mai multe surse, realizarea elementelor de recuzită etc. Şi talentul este un element important în această ecuaţie, dar talentul fără muncă este un talent irosit. Cam 20% este talent şi 80% muncă.
R.R.: Teatru clasic vs. teatru documentar: care formă ţi se pare mai ofertantă?
A.B.: Am lucrat ambele forme. Teatrul documentar îmi place mai mult pentru că îmi oferă mai multă libertate. Dar la urma urmei, orice tip de teatru care mă intrigă, mă pune să gândesc şi să muncesc şi, ulterior, mă pune mai bine în valoare - acela este cel mai ofertant.
R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ce a însemnat facultatea pe timp de pandemie?
A.B.: Parcursul meu în această facultate a fost unul destul de complicat şi doar la final am înţeles că tot ce mi se întâmpla mergea spre un rezultat foarte bun. Când am intrat în această facultate eram destul de... corpolent, iar în decurs de un semestru am slăbit foarte mult şi am pus şi masă musculară. Acest lucru m-a ambiţionat şi mi-a dat o mare încredere în mine. Pe parcursul facultăţii am învăţat să stau în cap, în mâini, să realizez acrobaţii periculoase, dar în acelaşi timp am învăţat să fiu mai calm, mai calculat, mai înţelegător. Consider că pandemia mi-a furat foarte multe lucruri pe care le puteam dobândi dacă eram la facultate, mi-a furat foarte multe amintiri, dar dorinţa mea de a face teatru sau de a învăţa nu au dispărut în niciun caz. Această pandemie m-a învăţat să mă adaptez situaţiei şi să găsesc soluţii problemelor dacă îmi doresc cu adevărat să fac un lucru.
R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
A.B.: Am învăţat multe lucruri pe parcursul celor trei ani, dar cel mai important este că am învăţat să nu mă dau bătut niciodată. Oricât de greu ar fi, nu trebuie să renunţ deoarece, până la final, toată această muncă va da roade. Pornim de la un gând, o propoziţie şi prin multă muncă şi studiu ajungem la un personaj, un spectacol. Mereu munca depusă a dat roade, asta motivându-mă mereu să muncesc şi mai mult pentru a avea un rezultat cât mai bun.
R.R.: Ce abilităţi crezi că trebuie dezvoltate în continuare având în vedere noul context?
A.B.: Din punctul meu de vedere, în noul context cel mai important este să te adaptezi. Să înveţi să fii cât mai maleabil şi mai receptiv la ce ţi se cere. Iubirea mea este teatrul, dar în contextul actual se pare că filmul va lua o foarte mare amploare. În perioada în care orele şi examenele au fost online, a trebuit să trimitem filmări cu personajele pe care le-am studiat şi atunci mi-am dat seama că îmi place foarte mult şi actoria de film.
R.R.: Consumi teatru: mergi la (vizionezi) spectacole (online), citeşti (despre) teatru? Eşti conectat la realităţile teatrului autohton?
A.B.: Iubesc să merg la teatru, acele momente în care aştepţi să înceapă spectacolul, vezi toată scena şi ulterior decorul şi actorii, trezesc în mine un sentiment foarte puternic. Cât despre vizionarea unui spectacol online, nu sunt foarte încântat, deoarece nu este acelaşi sentiment. În sala de spectacol ai o anumită stare; acasă, la tine pe canapea sau în pat ai o altfel de stare. Sunt două moduri diferite de a privi acelaşi lucru, dar eu prefer spectacolele în sală. Citesc piese de teatru şi cărţi despre teatru deoarece îmi place să aflu lucruri noi şi să îmi îmbogăţesc cunoştinţele. Astfel, atunci când construiesc un personaj, pot să folosesc aceste informaţii din mai multe surse şi, filtrând toate acestea, să creez un personaj original.
R.R.: Cum te raportezi la dramaturgia contemporană? Cum o priveşti în comparaţie cu cea clasică?
A.B.: Ultimul spectacol-examen pe care l-am avut la Actorie a fost făcut după un text contemporan. Bang, de Marius von Mayenburg, a fost scris cu foarte puţin timp în urmă şi abordează teme foarte actuale. Pentru mine a fost şi va fi spectacolul meu de suflet din aceşti trei ani. Faptul că este foarte actual şi putem relaţiona cu temele propuse de autor ne-a adus pe mine şi pe colegii mei foarte aproape de acest spectacol. Îmi place dramaturgia clasică, dar dacă am de ales o să aleg mereu o piesă contemporană.
R.R.: Cum te raportezi faţă de noile forme hibride de teatru care au început să evolueze în pandemie?
A.B.: Deşi această pandemie ne-a incomodat şi ne-a pus multe piedici, ne-a forţat să găsim metode noi de a realiza un lucru. Mă bucură faptul că lumea nu a renunţat la teatru, ba dimpotrivă, s-au găsit mai multe variante de difuzare sau de realizare a unui spectacol.
R.R.: Cine este artistul care te inspiră? Cu cine ai vrea să împarţi scena şi de ce?
A.B.: Foarte mulţi actori mă inspiră, atât străini, cât şi de la noi din ţară. Un actor însă m-a fascinat atunci când eram copil şi a rămas unul din preferaţii mei: George Costin. Am jucat pe aceeaşi scenă cu el în spectacolul domnului Victor Ioan Frunză, unde eu am fost Faust-copil şi el era Faust. Un alt actor pe care l-am admirat atunci este Sorin Miron. Îl admir şi acum şi mi-aş dori să am ocazia cândva să joc cu el pe aceeaşi scenă, într-o comedie. Rolurile comice mi se potrivesc cel mai bine. Voi face tot ce pot pentru ca dorinţele mele să devină realitate.
R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
A.B.: Munceşte în continuare pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti. Să nu renunţi niciodată. Să nu uiţi de copilul din tine. Distrează-te!