Student al specializării Artele spectacolului, Actorie, clasa profesorului Miriam Cuibus, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca
Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Alexandru-Florin Rădulea: Eu sunt optimistul de serviciu al lumii mele ascensive. Sunt o persoană extrem de curioasă, pasionată, calmă. sensibilă, rece şi independentă.
R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
A.-F.R.: Am avut o copilărie simplă, reală şi deloc virtuală, destul de rară în ziua de azi. N-am fost nici mofturos, nici răsfăţat, lucru pe care nu-l regret deloc, deoarece mi-a impus să apreciez condiţia mea şi să mă descurc cu ce am. Mă fascinau jocurile, îmi plăceau şi mă antrenau. Cel mai mult îmi plăcea să mă joc sticluţă-sticluţă cu otravă. Şi table cu tata, care mă fascina atunci când îmi povestea despre bunicul, războaie şi politică, avant la lettre. Mă fascina când mergeam după bureţi şi îi cunoştea pe toţi, când şi pe unde creşteau. Mă fascina puterea mamei mele şi a tatălui meu, în pofida vârstei.
Mă fascina, şi încă mă fascinează, faptul că m-am născut "din greşeală". Mă speria, şi încă mă sperie, faptul că m-am născut "din greşeală". Visam, şi încă visez, să găsesc motivul pentru care, totuşi, m-am născut, deşi "din greşeală". Şi să devin astronaut, doar că acum în sensul metaforic.
R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
A.-F.R.: Indirect, atunci când spărgeam mingi, geamuri, porţelane şi eram nevoit să plâng pentru a nu fi bătut. Iar în mod direct, în liceu, atunci când am mers în excursie la Teatrul "I.D. Sîrbu" din Petroşani. Am avut piele de găină la final, atunci când toată lumea a început să aplaude actorii transpiraţi. În acel moment mi-am dat seama că şi eu vreau să transpir artă.
R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
A.-F.R.: Aşa cum mă fascinează puterea mamei şi a tatălui meu, în pofida vârstei, în acest fel mă fascinează şi puterea teatrului. Puterea şi capacitatea lui de a plăsmui lumi. E ca un fel de dimensiune metafizică în care poţi înţelege mecanismul Universului. Cred că jocul şi plăcerea de a (mă) juca mă va ţine în continuare în această lume. Sticluţă-sticluţă cu panaceu e teatrul pentru mine.
R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
A:R.: (M-)aş fi plâns.
R.R.: Crezi într-un teatru făcut cu sudoare? Cât este muncă şi cât este talent?
A.-F.R.: Cred într-un teatru făcut cu sudoare, dar şi într-o sudoare făcută cu teatru. Ca o sinestezie, dacă teatrul ar fi o ciorbă, zeama, legumele şi cărnurile ar fi munca, iar foaia de dafin ar fi talentul. Când eram copil, mama îmi făcea nişte ciorbe de vis. Mă întreba de fiecare dată:
Mama: Cum îţi place ciorba?
Eu: Foarte bună, mami!
Mama: Ştii de ce e aşa? Pentru că mami a pus iubire în ea.
Cred că talentul este această iubire necondiţionată, iar munca este aragazul cu focul său.
R.R.: Teatru clasic vs. teatru documentar: care formă ţi se pare mai ofertantă?
A.-F.R.: Teatru clasic şi film documentar.
R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ce a însemnat facultatea pe timp de pandemie?
A.-F.R.: Consider că am avansat substanţial faţă de cel care eram când am intrat la facultate. Nu doar ca artist, dar şi ca om. Facultatea pe timp de pandemie a însemnat acasă. Şi nu doar pe timp de pandemie.
R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
A.-F.R.: Să fii gata. Să fii întotdeauna gata. Din timp.
R.R.: Ce abilităţi crezi că trebuie dezvoltate în continuare având în vedere noul context?
A.-F.R.: Bineînţeles, abilităţi cinematografice, deoarece se face tranziţia din ce în ce mai mult spre acest tărâm. Dar, în rest, curaj şi entuziasm.
R.R.: Consumi teatru: mergi la (vizionezi) spectacole (online), citeşti (despre) teatru? Eşti conectat la realităţile teatrului autohton?
A.-F.R.: Da.
R.R.: Cum te raportezi la dramaturgia contemporană? Cum o priveşti în comparaţie cu cea clasică?
A.-F.R.: Prefer dramaturgia contemporană, deoarece este mult mai uşor de digerat.
R.R.: Cum te raportezi faţă de noile forme hibride de teatru care au început să evolueze în pandemie?
A.-F.R.: Cred că sunt soluţii bune pentru problemele actuale, însă absolut niciodată nu se va compara teatrul filmat cu cel real, din sală.
R.R.: Cine este artistul care te inspiră? Cu cine ai vrea să împarţi scena şi de ce?
A.-F.R.: Artistul care mă inspiră sunt "eu din viitor". Şi Lord Byron. Sau Jack Nicholson. Ori Arvo Pärt.
Aş vrea să împart scena cu mami şi tati, ca să îi invit şi eu la mine acasă.
R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
A.-F.R.: Te iubesc!