Un spectacol focusat pe viaţa de cuplu - Anatomia unui cuplu deschis

Vrei o căsnicie modernă, deschisă, cu libertăţi consimţite de ambii parteneri? Iată riscurile la care te expui, eşalonate comic şi resentimentar în spectacolul Anatomia unui cuplu deschis prezentat recent la Teatrul Naţional Aureliu Manea din Turda.

Curajul de a spune lucrurilor pe nume în viaţa conjugală porneşte de la un text scris de premiatul cu Nobel Dario Fo şi soţia lui, Franca Rame, un cuplu ca oricare altul din Italia contemporană, care analizează din interior avantajele şi dezavantajele libertăţilor sexuale ivite la un moment dat în viaţa conjugală.

O premisă a acestei dezbateri e infidelitatea recunoscută, dezbătută, răsucită pe toate feţele şi încurajată ca atare. Când bărbatul este prins că are amantă sau chiar amante, Lorena, fiinţă docilă, de o extremă sensibilitate, intră într-un şir lung de depresii cu tentă suicidară. Spre a dezamorsa tensiunea şi a alunga nevroza, soţul infidel îi propune soţiei să-şi găsească un amant. Simplu, nu? Dar abia din acest punct lucrurile se complică şi mai mult. Care sunt rezoluţiile? Spectacolul nu dă soluţii şi bine face, el doar ridică întrebări. Spectatorul e invitat să cugete şi să îşi dea răspunsuri sieşi, spre a-şi limpezi opţiunile şi poziţia într-o societate în continuă schimbare.

Problematica spectacolului nu vizează neapărat spaţiul cultural italian de unde e luat textul adaptat de Luana Hagiu, cea care semnează şi regia. Disfuncţionalităţile vieţii de cuplu se întind de la un meridian la altul, explodând în certuri, depresii, divorţuri, crime. De aceea e binevenit acel motto din Tolstoi după care Familiile fericite sunt toate la fel, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei propriu.

Ceea ce urmează e particularizarea. Se înţelege că soţul adulterin încearcă să alunge nefericirea din casa lui într-un mod mai puţin ortodox, libertinajul sexual devenind monedă de schimb. Se ignoră implicarea psihicului. Se poate şi aşa? De ce nu? devansează optimist bărbatul. Dar se pare că luciditatea, toleranţa, nu sunt suficiente în acest troc meschin cu plăceri carnale.

Când în viaţa Lorenei apare "bărbatul ideal", soţul gelos, ofuscat, iritat, dă înapoi. Meritul regiei este de a strecura acel gen de ambiguitate misterioasă în legătură cu "bărbatul ideal", virtual profesor celebru, candidat la Nobel, găsit de Lorena pentru a-şi înşela soţul. Explozia nepotrivirii de interese, conjugată cu torentul de sentimente şi trăiri, răzbunări şi conflicte, nu va înceta să apese pe capetele celor doi, surprinşi în ipostaze tragi-comice bine exploatate de-a lungul reprezentaţiei.

Actorii Graţiela Bădescu şi Valentin Oncu aplică un joc plin de naturaleţe şi simplitate în redarea disputelor nesfârşite dintre soţi. Cu mult mai convingătoare în dialog decât în monologul Oracol, Graţiela Bădescu empatizează cu temperamentul nevrotic al Lorenei, reuşind să acopere atât drama personajului cât şi componentele rizibile ale femeii debusolate. Smiorcăiala ei e de un comic irezistibil. Mereu egal cu sine, Valentin Oncu amprentează cu succes pragmatismul unui bărbat viguros, vital şi viril, sănătos la trup şi la minte, care ştie nuanţa exasperarea, furia dar şi comicăria personajului.

Scenografia îi aparţine tot lui Valentin Oncu iar regia tehnică lui Cătălin Florea. Decorul camerei se bazează pe încrucişarea dintre destinaţii: fereastra din stânga, ostentativ înălţată, aşezată pe diagonală cu uşa de la baie şi cuierul cu haine situat în colţul opus grămezii de caserole multifuncţionale. Întretăieri de direcţii marcate de izbucniri furioase, izolări şi simulacrul unor gesturi supreme. De reţinut pereţii ornaţi cu picturi din creaţia lui Gustav Klimt, de o frumuseţe eclatantă, sugerând, în volute aleatorii, contorsionatele aspecte ale vieţii şi ale destinelor umane.