Teatrul Naţional Iaşi demarează amplul proiect "Alecsandri 200", deschis cu prima producţie din seria evenimentelor dedicate acestei aniversări, spectacolul Acum râde printre lacrimi veselul Alecsandri. Premiera va avea loc pe 27 şi 28 iunie 2021, la Sala Mare, de la ora 19:00.
Scenariu bazat pe piese (Rămăşagul, Arvinte şi Pepelea, Piatra din casă) şi scrieri despre teatru de Vasile Alecsandri
Regia şi scenariul: Irina Popescu-Boieru
Scenografia: Rodica Arghir
Muzica: Alexandru Flechtenmacher
Acompaniament, prelucrări şi pregătire muzicală: Diana Roman
Coregrafie: Oana Sandu
Distribuţia: Doina Deleanu, Adi Carauleanu, Petronela Grigorescu, Oana Sandu, Diana Chirilă, Livia Iorga, Ionuţ Cornilă, Haruna Condurache, Diana Roman, Radu Homiceanu, Catinca Tudose, Doru Aftanasiu, Cosmin Maxim, Mălina Lazăr, Constantin Avădanei, Dumitru Georgescu, Brânduşa Aciobăniţei, Horia Veriveş, Daniel Busuioc
Şi totuşi opera lui Alecsandri continuă să suscite interesul publicului, spectatorii renunţă pentru o seară la un show tv pentru a se întâlni la teatru cu Chiriţa, ori la un serial poliţist de ultimă oră pentru a se amuza cu Cânticelele comice ale Bardului. Să fie oare fiindcă în universul acestui prodigios autor dramatic, dar şi teoretician, dar mai ales poet, cele mai violente întâmplări sunt învăluite într-un abur de poezie şi romantism? Să fie, poate, fiindcă înfruntările şi cruzimile personajelor sale poartă amprenta unei elegante şi a unei moralităţi uitate, chiar şi în cele mai comice situaţii? Sigur este că spectatorii contemporani, în număr mare, nu ocolesc, ci dimpotrivă, îşi doresc spectacole cu piese de Vasile Alecsandri. Poate fiindcă ştiu că nu se vor întoarce de la spectacol şi mai cutremuraţi, şi mai copleşiţi, şi mai înspăimântaţi de urâciunea lumii în care trăim, ci, mai degrabă, atinşi de speranţă. Poate fiindcă au prilejul de a învăţa despre istoria moravurilor şi năravurilor unei anumite perioade pe altă cale decât cea a unei lecţii seci de istorie, râzând şi axându-se. Sau poate fiindcă, aidoma rochiilor vechi din dulapul bunicii, aromate deopotrivă cu parfum şi naftalină, cu levănţică şi mucegai, piesele sale retrezesc ceva din universul nostalgic al copilăriei, ceva ignorat şi totuşi permanent, o anume persistenţă a ingenuităţii, la care niciun om normal nu se încumetă să renunţe cu totul."
"Alecsandri 200" continuă în luna iulie 2021 cu o săptămână dedicată acestei sărbători, un program special care va cuprinde noua producţie Alecsandri's Garden, în regia lui Ovidiu Lazăr, alături de spectacolele Chiriţa în provinţie, montat de Ion Sapdaru, şi Acum râde printre lacrimi veselul Alecsandri, regia Irina Popescu-Boieru. "Alecsandri 200" se va derula şi în stagiunea din toamnă, cu noi producţii şi evenimente conexe.