Norii feminismului din camera Virginiei Woolf - O cameră la Festivalul Internaţional de Teatru de la Turda, 2021

E de necontestat faptul că trupa Teatrului Naţional Aureliu Manea din Turda e formată din tineri actori foarte talentaţi şi repertoriul e conceput în aşa fel încât să vină în ajutorul promovării lor. S-ar putea numi "Teatrul Tineretului", dacă n-am atenta la un tabu statornicit cu mulţi ani în urmă peste Carpaţii Orientali. Politica teatrului are în vedere iniţiative individuale materializate în mini-spectacole ce pun în valoare profilul câte unui actor.

La Festivalul Internaţional de Teatru Turda 2021 (FITT), printre alte spectacole, organizatorii au inclus două producţii proprii susţinute de Vali Popescu şi Graţiela Bădescu. După monodrama oglindind un fapt real, Van Dan - 10 ani de sânge murdar, (interpret Vali Popescu) la Fabrica de Bere, alias Fabrica de Timp Liber, a urmat one-woman show-ul O cameră cu Graţiela Bădescu, prezentă încă în câteva spectacole la actuala ediţie FITT.

Propunerea Luanei Hagiu (regie) şi a Graţielei Bădescu (interpretare) se îndreaptă spre evidenţierea feminismului Virginiei Woolf, scriitoarea devenită etalon al acestei mişcări din Anglia secolului trecut. "Întruparea" scenică, porneşte de la eseul scriitoarei O cameră doar a ei şi dezbate impunerea femeii în societatea literară conservatoare şi misogină a acelui timp. În fapt, piesa e un dialog între prezent şi trecut, stârnit de frământările scriitoarei atunci când i se propune să ţină o prelegere cu titlul Femeile şi ficţiunea.

Succesiunea rapidă a scenelor scoate din monotonie reprezentaţia. Protagonista spectacolului îmbracă alternativ un sacou cu două feţe, una a interiorităţii şi alta a exteriorităţii, una a prezentului şi alta a trecutului evocativ. Haina utilizată are două buzunare adânci, des folosite în timpul jocului, poate cu trimitere la buzunarele pline cu pietre cu care nefericita scriitoare s-a aruncat în râu pentru a pune capăt depresiei insuportabile. Fapt e că haina aceasta are un rol simbolic, sincronizat cu secvenţele de pe scenă, căci întreg spectacolul este însumat ca rostogolire de aduceri-aminte, analizate în oglinda prezentului.

Spre a crea iluzia spaţiului în care se desfăşoară fiecare secvenţă, actriţa se ajută de trei corpuri paralelipipedice de dimensiuni diferite, sucite şi răsucite în toate poziţiile. Mediul ambient sugerat poate fi salonul, parcul, biblioteca şi... (inevitabil) camera. Camera ei! Indispensabilă scrisului care-i protejează intimitatea, fragilitatea, libertatea de gândire, norii fantasmatici ai creaţiei şi zborul în imaginar. Legătura cu exteriorul e dată de o fereastră situată în dreapta scenei. Atât. În cadrul ei apar fotografiile altor scriitoare care au spart tabuurile epocii, cum ar fi surorile Brontë, Jane Austen, Mary Shelley. "O femeie trebuie să dispună de bani şi de o cameră separată, dacă vrea să scrie ficţiune." mărturiseşte Virginia Woolf şi analiza acestei afirmaţii îmbracă toate virtualităţile posibile, desigur axate pe evidenţierea unor momente din biografia autoarei. O moştenire lăsată de o mătuşă îi asigură libertatea materială, nu şi liniştea sufletească. Ea se războieşte frecvent cu regulile rigide ale societăţii, se loveşte de ridicole interdicţii. În parcul din Cambridge numai studenţii facultăţii şi profesorii lor au voie să ocupe loc pe gazon, într-o anumită zonă din bibliotecă femeile nu au acces... etc. Revolta incipientă o împinge spre analize comparative a ceea ce cred bărbaţii despre femei şi femeile despre bărbaţi. Situaţiile şi comentarea lor ilustrează o luciditate şi o sensibilitate ieşite din comun, pe care Graţiela Bădescu le nuanţează cu fineţe şi tact actoricesc. Ea ştie să potenţeze tensiunea dramatică prin mişcare şi gestică, prin claritatea rostirii.

Monodrama O cameră este o lecţie de istorie literară susţinută cu pasiune de Graţiela Bădescu printr-un limbaj scenic impecabil construit, la care au contribuit Andreea şi Philippe Scrincholm (scenografie), Bogdan Tiutiu (ilustraţia muzicală), Elena Popa (costumaţia).