Privind retrospectiv, teatrul încă de la începuturile lui a fost un element important în societate. Spre exemplu, în Grecia Antică teatrul a căpătat noi dimensiuni prin operele autorilor dramatici Eschil, Sofocle şi Euripide. Astfel, recunoscând că teatrul are o funcţie importantă în viaţa cetăţii, statul şi-a asumat obligaţia organizatorică a unor întreceri dramatice. Era desemnat un archon eponymous care avea dreptul şi îndatorirea de a lansa aceste concursuri. Aceste manifestări teatrale se repetau anual în aceleaşi perioade, ca festivalurile din zilele noastre. Ceea ce este şi mai interesant este că la aceste evenimente luau parte toţi cetăţenii, indiferent de statutul lor social. Timp de trei zile erau reprezentate douăsprezece trilogii şi tot atâtea drame satirice, iar publicul era format din oameni din toate păturile sociale. Mergând mai departe, în Italia secolului XVI a luat naştere Commedia dell'Arte. Actorii călătoreau din oraş în oraş unde prezentau în pieţe creaţii teatrale inspirate din viaţa de zi cu zi a locuitorilor. Două trăsături caracteristice Commediei dell'Arte sunt improvizaţia şi personajele tip (măştile: Zanni, Arlecchino, Brighella, Pulcinella, Pantalone, Căpitanul, Doctorul, Amorezii). Pentru a improviza, actorii aveau la dispoziţie un canovaccio, un scenariu care reprezenta o schemă a acţiunii, intrările şi ieşirile şi o serie de detalii. Între acte existau scene de intermezzo, independente de acţiunea spectacolului. Puteau fi scene de dans, cântece, scene de jonglerie. În anumite momente, spre exemplu când actorii trebuiau să îşi schimbe costumul, existau momente de lazzi (mici momente comice). Spectatorii priveau aceste momente comice şi regăseau situaţii din viaţa lor contemporană, teatrul era parte a vieţii, era o altfel de oglindă prin care omul se putea privi.
În acelaşi secol XVI, dar în Anglia, teatrul se transformă şi dobândeşte noi forme marcante în societate. Sunt înfiinţate teatre şi se construieşte faimoasa scenă elisabetană: structura pe două galerii. Prima galerie avea un front-stage (platformă situată în faţă - avanscena zilelor noastre) şi un rear-stage (platformă situată în spate) închisă cu o perdea care, dacă era deschisă, reprezenta interioarele. Cea de-a doua galerie, cea de sus, reprezenta spaţii interioare sau exterioare. Scena se prelungea în curtea interioară, iar publicul de rând stătea în picioare la parter. Publicul mai ales stătea în galeriile celor trei laturi, iar nobilii şi aristocraţii stăteau pe extremităţile laterale ale scenei, la primul şi al doilea etaj. Acest tip de organizare a spectacolului a provocat două consecinţe: un tip de intimitate între public şi actor şi o necesitate de texte care să răspundă exigenţelor spectatorilor. Astfel, pentru a face faţă cerinţelor publicului, drama elisabetană s-a adaptat şi a renunţat la prudenţele literare şi neoclasicizante. La fel ca în cazul Greciei Antice, în perioada elisabetană, teatrul era locul unde publicul din toate păturile sociale se întâlnea şi îşi petrecea timpul împreună. Mai mult, în această perioadă, preferinţele, nevoile, dorinţele, viaţa în sine a omului de rând au avut o influenţă majoră asupra dramaturgilor şi au ajutat la crearea unor faimoase opere dramatice a marilor autori precum Shakespeare sau Marlowe.
Continuând pe aceeaşi linie, sărim la secolul XX unde avem două figuri remarcabile, regizorii-dramaturgi Erwin Piscator şi Bertolt Brecht. Piscator a reuşit să înfiinţeze primul teatru proletar şi şi-a pus problema preţului biletelor care era prea mare, iar din această cauză cei care mergeau la teatru erau doar burghezii. Prin textele pe care le-a montat şi prin estetica spectacolelor, acesta a încerca să transmită un mesaj direct oamenilor, să se adreseze raţiunii lor: "Teatrul îşi propunea să nu mai acţioneze asupra spectatorului numai pe plan afectiv, să nu mai mizeze doar pe disponibilitatea sa emoţională, ci să se adreseze în mod deliberat raţiunii sale." (Piscator, Erwin, Teatrul Politic, Editura Politică, Bucureşti, 1966, p. 31) Brecht, urmând calea deschisă de Piscator, a creat teatrul epic, unde spectatorul nu mai era "hipnotizat" de "magia teatrului", ci trebuia să adopte o atitudine critică faţă de evenimente, să apeleze la raţional. În contextul unei lumi zguduite de război şi de sărăcie, artiştii din întreaga lume s-au îndreptat către o creaţie mult mai activă social şi politic. Totul era creat pornind de la lumea înconjurătoare, de la evenimentele contemporane, pentru societatea contemporană, pentru omul de rând, teatrul căpătând o forţă socială şi educativă.
O altă formă de teatru care a luat naştere în secolul XX este teatrul comunitar. În acest caz interdependenţa dintre teatru şi comunitate devine şi mai evidentă. Acest teatru păstrează dimensiunile etice şi estetice universal valabile ale acestei arte şi se defineşte ca o formă de teatru construită specific pentru participarea directă a comunităţii. La nivel mondial, fenomenul este deja asimilat şi integrat ca formă de teatru, în special în ţări precum Statele Unite ale Americii, Canada sau Marea Britanie. Conceptul de teatru comunitar se referă la spectacole făcute cu şi pentru comunitate. De cele mai multe ori, artişti profesionişti lucrează în regim colaborativ cu oamenii din anumite comunităţi. În cadrul acestor colaborări sunt create texte şi spectacole originale cu un simţ puternic al comunităţii în care se lucrează, atingând teme relevante sau probleme esenţiale ale acesteia.
Aşadar, după cum putem observa, de-a lungul istoriei, teatrul a fost alături de om, s-a dezvoltat, transformat şi crescut odată cu societatea. Teatrul este şi va fi parte din viaţa noastră socială, este un loc unde oamenii se întâlnesc, râd, plâng sau se bucură împreună. Sala de spectacol este locul unde comunitatea se reîntâlneşte şi împărtăşeşte momentele efemere care se întâmplă pe scenă. Festivalul Internaţional de Teatru din Turda este acest loc unde ne putem bucura de momentele de a fi împreună. De-a lungul ediţiilor, publicul turdean a putut viziona spectacole ale teatrelor din ţară (Teatrul Regina Maria Oradea, Teatrul Municipal Baia, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Elvira Godeanu Tg. Jiu, etc), ale teatrelor independente (Reactor de creaţie şi experiment Cluj Napoca, Teatrul RECUL Bucureşti, Teatrul Independenţilor Profesionişti; Teatrul de Artă Bucureşti, etc), ale universităţilor de teatru, ale teatrelor şi companiilor internaţionale (Teatro dei Venti Italia, Compania Traviecircus Italia, Compania Los Flamingos Spania, Pau Palaus Spania, Arts House Australia, etc). Deşi pandemia a afectat modul de viaţă, de socializare, de relaţionare al oamenilor, teatrul nu s-a dat bătut. În 2020, FITT a fost primul festival de teatru care a avut loc în pandemie. Iar în 2021 revenim cu forţe proaspete, pregătiţi să oferim spectatorilor noi momente teatrale pentru a putea împărtăşi din nou bucuria de a fi împreună.
Tot în 2021 ia naştere şi publicaţia festivalului, GraFITT. Numele acesteia nu este ales la întâmplare. Cuvântul are mai multe rădăcini şi influenţe (dacă le putem spune aşa). Gra reprezintă cuvântul grafie, cuvânt provenit din termenii greceşti kallos (frumos) şi graphein (a scrie). Mai mult, pentru noi, echipa redacţiei, exprimă dorinţa de a scrie materiale frumoase pe care voi, cititorii, să le citiţi cu drag. FITT este un pic mai mult decât doar numele festivalului, este to fit in, este sentimentul de apartenenţă la un grup şi sentimentul că acel grup te acceptă, este principiul de comunitate. Iar ca întreg, numele GraFITT te poartă cu gândul la... grafit, un carbon natural aproape pur, de culoare cenuşie-neagră şi cu luciu metalic, din care se fac creioanele.
Prin urmare, GraFITT îşi va lua creioanele în această ediţie (2021), le va ascuţi şi va pregăti numeroase surprize pentru tine, cititorule!
(Foto: Marius Romilă)