Cu bucurie constatăm însă că acest cadru natural propice unor astfel de producţii poate fi găsit şi la noi, ba mai mult, că se înfiripă deja chiar şi o tradiţie în organizarea lor. Din păcate, respectivele producţii, grupate sau nu în festivaluri, rămân cunoscute de multe ori doar în plan local.
Abia în 2021 am avut ocazia să particip la un astfel de spectacol, inclus în Festivalul "Opera Nights", care s-a desfăşurat în mirificul cadru oferit de spaţiul aflat la intrarea Castelului Corvinilor din Hunedoara, unul dintre cele mai valoroase şi spectaculoase monumente de artă medievală din România, deşi acest eveniment cultural - care a trecut prin transformări şi adaptări succesive - programează spectacole de operă live din anul 2011.
Este vorba despre un drum început împreună de Alexandru Gruian, Nicolae Gavrea - respectiv asociaţia culturală DevART şi Daniela Vlădescu, care a continuat constant aproape în aproape aceeaşi formulă, având ca partener Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa prin ansamblurile sale de orchestră, cor şi balet. De ce tocmai din Constanţa? Răspunsul este simplu şi acelaşi ca în cazul altor manifestări de gen din lume, care poartă semnătura entuziasmului unor individualităţi din zona artistică şi a managementului cultural, uniţi printr-o pasiune care nu cunoaşte graniţe de nici un fel şi care au avut şi vor avea dintotdeauna nevoie de sprijinul administraţiilor locale, care în acest caz sunt Consiliul Judeţean Hunedoara, în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara.
Nu voi insista asupra istoriei festivalului, pentru că versiunea operei Trubadurul de Verdi prezentată de Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa, care a beneficiat şi de aportul a numeroşi artişti invitaţi, prezentat în cadrul Festivalului "Opera Nights" în seara de 17 iulie 2021 pe scena aflată pe platoul din faţa Castelului Corvinilor a fost una cu totul specială. Iar acest lucru nu s-a datorat doar cadrului perfect adaptat poveştii capodoperei verdiene, a serii cu o vreme minunată în care arşiţei de peste zi de 37 de grade Celsius i-a luat locul o binevenită răcoare, sau a unui public de peste 600 de persoane care a urmărit plin de interes spectacolul, ci mai ales modului în care s-a cântat, în care absolut toţi participanţii, fie că au fost pe scenă, în culise sau la pupitrul tehnic, au realizat împreună un eveniment cultural remarcabil.
Şi asta cu atât mai mult cu cât vorbim despre un teatru de operă şi balet care, în pofida faptului că reprezintă una dintre cele mai importante zone economice şi culturale ale ţării, este vorba despre judeţul şi oraşul Constanţa - unul dintre cele mai importante oraşe şi al cincilea ca mărime din România - se confruntă cu o criză cronică de sprijin din partea administraţiilor, fie ele locale sau centrale. O criză care face ca ducerea la bun sfârşit şi la un nivel ridicat a unui titlu verdian să capete tente eroice. Pentru că nu ai cum să nu observi modul în care sunt nevoite să susţină un astfel de spectacol nişte ansambluri pur şi simplu decimate, dependente total de necesitatea de a coopta colaboratori externi.
Ar trebui să mă opresc aici, nu înainte de a da exemple concrete de partide dramatic descompletate din orchestră sau cor, de calitatea precară a instrumentelor, de lipsa totală de mult timp a unora dintre acestea, înlocuite de "tonurile" digitale ale unui pian electric, lipsa acută de personal din spatele scenei şi multe, foarte multe altele, dar din respect pentru modul în care aceşti artişti au reuşit să facă practic de neobservat toate aceste lucruri pentru ochiul şi urechile publicului meloman şi asta în condiţiile dintotdeauna dificile specifice unui spectacol amplificat care se desfăşoară în aer liber, voi continua.
Povestea contorsionată, plină de dramele marilor pasiuni din dragoste care sunt zădărnicite de orgoliile celor care au puterea armelor, susţinută şi dusă pe cele mai înalte culmi emoţionale de substanţa muzicală a partiturii, conturează în acest opus al trilogiei de aur verdiene evoluţia unor caractere puternice. Prima care impresionează e Madeleine Pascu (invitată de la Opera Naţională din Bucureşti), o Leonora pasională, cu un discurs plin de sensibilitate, căldură şi nuanţe în toate registrele. Mezzo-soprana Alina Dragnea este o Azucena perfect credibilă (în pofida tinereţii interpretei), cu o bună tehnică şi o excelentă adaptare a emisiei vocale care au făcut-o perfect inteligibilă în tot registrul, cu un grav impresionant, inclusiv în duet şi terţet. Cele două personaje feminine sunt admirabil susţinute - această susţinere reciprocă fiind un alt lucru de aplaudat valabil pentru întreaga distribuţie, inclusiv pentru orchestreă - atât de cuplul marilor rivali Ionuţ Pascu - un Conte de Luna cu adevărat puternic, neîndurător şi totuşi vibrând de o emoţie şi un omenesc care îl vor învinge în convingătoarea lovitură de teatru de la final şi Răzvan Săraru (de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa) un Manrico marcat nu doar de acutul atât de natural al interpretului, ci şi de empatia şi idealismul subliniat mai ales în scenele de duo cu Azucena şi Leonora. Orest Pâslaru (de la Opera Naţională din Bucureşti) a fost un Ferrando loial şi puternic, cu un dramatism care a creat practic de la început întreaga platformă emoţională a poveştii, completând o distribuţie care a ţinut trează atenţia publicului de la început până la sfârşit.
Tocmai această implicare a tuturor, condusă cu eficienţă şi o foarte bună adaptare a tempo-urilor de dirijorul Tiberiu Oprea, este cea care a făcut ca Il Trovatore de la intrarea Castelului Corvinilor să scoată spectacolul din nota poate inerentă de simplă invitaţie la o destindere estivală şi să plaseze povestea în zona unor trăiri nu imposibil de imaginat şi pentru ziua de azi.
Trecând peste inerenta perioadă de prindere a turaţiei optime, care a marcat - în note absolut decente - întreaga producţie, de la sonorizare la evoluţia distribuţiei, actul artistic susţinut cu convingere, buna cunoaştere a textului muzical de către orchestră, relaţia de susţinere reciprocă a tuturor, în condiţiile lipsei de efective evidente menţionată mai înainte şi deloc în ultimul rând existenţa titrajului, au făcut posibilă o seară care va rămâne cu siguranţă în memoria celor prezenţi.
S-a cântat frumos şi cu pasiune. Şi această dăruire în faţa publicului pe care am avut din nou ocazia să o observ cu mai multe prilejuri la artiştii Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa, la care acum s-a adăugat implicarea organizatorilor şi a administraţiei locale din Hunedoara şi deloc în ultimul rând participarea unui public numeros, cald şi sincer doritor de a veni în contact cu cel mai complet dintre artele spectacolului, merită toate aplauzele.