A fi sau a nu fi designer de lumini în peisajul teatral românesc

O întrebare care mă vizitează periodic şi al cărei răspuns este un DA cu nişte asteriscuri. Aşa ca voi prezenta pe scurt ce face un designer de lumini şi cu ce prejudecăţi se confruntă el în peisajul teatral românesc.
 
 Să începem şcolăreşte: Wikipedia ne spune că, "în teatru, designer-ul de lumini (îl vom prescurta LD) lucrează îndeaproape cu regizorul, coregraful, scenograful şi compozitorul pentru a crea iluminarea scenică, atmosfera şi perioada zilei descrisă în scenariu, având în vedere normele de vizibilitate, siguranţă şi cost". Definiţie care seamănă mai degrabă cu o descriere (corectă) a fişei postului.

 
Simplificat, eu cred că designer-ul de lumini se ocupă de crearea conceptului de iluminare, concept format din cromatică, atmosferă, cheie de contrast, unghi de iluminare, ritmul tranziţiilor şi recurenţa lor. Sigur, mulţi vor spune că exista spectacole puternice cu un interpret într-un spaţiu gol, cu decor minimalist şi fără muzică şi lumini, dar nu cred că ăsta este un motiv suficient pentru a desconsidera latura sincretica a altor spectacole care fără toate aceste elemente nu ar fi la fel de valoroase.
 

Poate că e important să facem următoarea distincţie: tehnicianul de lumini, maestrul de lumini, programatorul de consolă şi designer-ul de lumini sunt patru funcţii / posturi diferite, fiecare cu atribuţiile şi cunoştinţele sale specifice. Din păcate, la noi în ţară, din cauza bugetării restrictive a producţiilor (mai ales a celor independente), deseori toate aceste funcţii sunt îndeplinite de către aceeaşi persoană.
  
Desigur, LD-ul trebuie sa conlucreze cu toată echipa de concepţie, luând în calcul în primul rând viziunea regizorală (înaintea textului) şi scenografia, mişcarea scenică, muzica şi video proiecţiile. Pe lângă acestea, criterii importante în luarea deciziilor vor fi întotdeauna tipul de scenă (italiană, studio, amfiteatru, arenă etc.) şi echipamentele disponibile.
 
 
Voi insista puţin pe acest aspect material al echipamentelor disponibile. Sigur că nu e absolut necesar un număr foarte mare de proiectoare de ultima generaţie ca un concept de lumini să fie bun. Am văzut spectacole cu un lighting design superb cu doar 10-12 luminatoare clasice şi câteva filtre, dar asta nu e o justificare pentru dezinteresul multor teatre româneşti în a investi în modernizarea şi echiparea corespunzătoare a sălilor de spectacole. Consider că această atitudine combinată cu lipsa igienei şi metodei de lucru din acest domeniu sunt factori determinanţi în scăderea calităţii iluminatului în multe teatre.
 

În încheiere, revenind la partea artistică a acestei meserii, dincolo de a crea atmosfera fiecărei scene şi de a pune în valoare temele propuse şi actorii, întotdeauna caut să existe o coerenţă a situaţiilor de lumini dintr-un spectacol, un fel de unitate stilistică. Cred că fără asta, iluminatul devine mai degrabă utilitar. Şi mă bucură faptul că din ce în ce mai mulţi oameni devin interesaţi şi conştienţi de acest domeniu.

Alexandros Raptis este regizor şi light designer.