Deoarece pentru mulți melomani numele corului și al orchestrei Bach din Műnchen se confundă cu cel al lui Karl Richter. Și invers, chiar dacă Richter s-a aflat adeseori și la pupitrul unor mari ansambluri precum filarmonicile din Viena, Berlin, Londra, orchestrele simfonice din Viena și Boston, Orchestra Engleză de Cameră, etc. Cel mai mult a lucrat cu Filarmonica din Műnchen, Richter fiind ales să dirijeze concertul în memoria lui Rudolf Kempe. Colaborarea a continuat și în timpul directoratului lui Celibidache.
Gambistul Johannes Fink, un apropiat coleg, povestește cum în timpul unui zbor spre Zűrich, au discutat despre interviul dat de Celibidache ziarului Abendzeitung în 1979, la puțin timp după ce a preluat cârma Filarmonicii din Műnchen. Celi nu avea lucruri bune de spus, iar Richter se tot mira: "chiar a zis asta despre Karajan... despre Knappertsbusch?", etc. Fink încerca fără prea mult succes să-l calmeze, afirmând că nu poate să creadă toate balivernele tipărite. Cam așa au ținut-o pe tot timpul zborului. Când au ajuns la Zűrich și se pregăteau să-și ridice geamantanele, Richter în sfârșit a întrebat: "dar de mine a spus ceva?" (Sursa: blogul Karl Richter în Műnchen).
Nu, Celibidache nu a spus nimic despre Karl Richter în acel notoriu interviu. Putem totuși deduce că îl respecta. În primul rând deoarece, așa cum am mai spus, Richter a dirijat Filarmonica din Műnchen. Apoi, au avut planificată o colaborare. Pe 2 iulie 1981 Celibidache a condus la Lukaskirche Recviemul German de Brahms. Alături de Corul Filarmonicii din Műnchen, Celi a apelat și la membrii corului Bach. Din păcate Karl Richter a decedat pe 15 februarie.
Opera nu a constituit o parte majoră a carierei, dar enumerăm spectacole cu Serse și Giulio Cesare in Egitto la Teatro Colón din Buenos Aires, Idomeneo la Grand Théâtre de Genève, și Iphigénie en Tauride în 1979, la Bayerische Staatsoper din Műnchen. Preconizatele debuturi la Opera din Viena și la Festivalul de la Bayreuth (cu Parsifal la sugestia lui Hans Knappertsbusch) nu s-au materializat.
Karl Richter s-a născut în 1926 la Plauen, într-o familie luterană. De mic a fost atras de sunetele orgii, talentul fiind imediat recunoscut. A studiat la început cu Rudolf Mauersberger la Dresda, ulterior la Leipzig, la biserica Sf. Toma cu Karl Straube, ca ultim elev al celebrului Thomaskantor. Cea mai mare influență a avut-o succesorul lui Straube, Gűnther Ramin. În arhive există înregistrări ale cantatelor de Bach sub bagheta lui Ramin cu Richter la clavecin. Unele au fost editate pe disc compact, altele pot fi ascultate pe YouTube.
(Johann Sebastian Bach: cantata BWV 78, Jesu, der du meine Seele. Soliști: Gert Lutze, tenor. Johannes Oettel, bas. Karl Richter, clavecin. Ekkehard Tietze, orgă. Thomanerchor și Gewandhaus-Orchester Leipzig, dirijor Gűnther Ramin).
Când Richter s-a stabilit la Műnchen, în 1952, Ramin l-a ajutat să obțină postul de cantor al bisericii Sf. Marcu. Era deja un muzician complet: organist, pianist, clavecinist, dirijor. Corul lăcașului, Heinrich-Schütz-Kreis, a fost fondat după cel de-al doilea război mondial de Wilhelm Kamlah, trecând apoi pe mâna lui Michael Schneider. Karl Richter a preluat conducerea și l-a rebotezat Münchener Bach-Chor în 1954. În același an a întemeiat și Münchener Bach-Orchester, formată din instrumentiștii celor mai importante ansambluri ale orașului, cărora li s-au adăugat colaboratori precum Maurice André, Hermann Baumann, Hedwig Bilgram, Johannes Fink, Gerhart Hetzel, Hans-Martin Linde, Aurèle Nicolet, Hansheinz Schneeberger, Edward Tarr, sau Pierre Thibaud. A abordat un repertoriu care a avut la bază operele lui Bach și Handel, dar care a inclus și lucrări din alte epoci. Cât timp a trăit, a fost singurul care a dirijat corul și orchestra Bach, cu excepția unui concert sub bagheta tenorului Peter Schreier.
(Johann Sebastian Bach: Johannes-Passion BWV 245. Soliști: Helen Donath, Julia Hamari, Peter Schreier, Horst Laubenthal, Ernst Gerold Schramm, Siegmund Nimsgern, Kieth Engen. Münchener Bach-Chor, Münchener Bach-Orchester. Dirijor: Karl Richter.)
Pentru a înțelege ce a adus nou în tălmăcirea operelor compozitorilor din epoca barocă, trebuie să ne întoarcem în timp. În perioada interbelică lucrările corale ale lui Bach și Händel au fost în general executate - când au fost executate - folosind ansambluri de dimensiuni mari și rar fără tăieturi; au existat desigur și excepții. După cel de-al doilea război mondial a avut loc o scindare. Dirijori venerabili precum Furtwängler, Jochum, Karajan, sau Klemperer au continuat pe această cale, renunțând în majoritatea cazurilor la incizii. Pe de altă parte chiar Karl Straube, profesorul lui Richter, a declarat că după o viață consacrată lui Bach a ajuns la concluzia că ideale sunt orchestre și coruri nu foarte largi.
Ca o consecință, s-au format o serie de ansambluri, într-adevăr de dimensiuni mai reduse, dedicate în speță readucerii la suprafață a celor peste 200 de cantate care ne-au rămas de la Bach. Ele au fost întemeiate de dirijori precum Diethard Hellmann, Helmut Kahlhöfer, Hans Grischkat, Fritz Werner, etc. Interpretările rămân însă tributare vechiului stil. Un pic mai târziu aveau să apară și primele formații cu instrumente de epocă cum ar fi Concentus Musicus Wien al lui Nikolaus Harnoncourt.
Richter prezintă un paradox. Pe de o parte utilizează un amplu aparat orchestral și coral, aparat, este drept, foarte disciplinat. Pe de alta, obține un sunet mai transparent, acordă o mare atenție textului și alege tempo-uri mai rapide decât contemporanii săi, lecturile având forță și delicatețe, nerv și claritate. Și dacă maniera interpretărilor lucrărilor baroce s-a schimbat radical în ultimele decade, perceptivitatea unui mare artist nu merită a fi neglijată.
Cei care doresc să înceapă să-i cunoască arta ar putea porni de la înregistrarea Suitelor pentru orchestră de Bach, în special a Suitei a III-a. Sau de la cea a Oratoriului de Crăciun de Bach cu o inegalabilă echipă a soliștilor: Gundula Janowitz, Christa Ludwig, Fritz Wunderlich, Franz Crass. Pentru Händel, una din cele două versiuni ale oratoriului Mesia ar fi de recomandat: fie varianta în limba engleză cu Filarmonica din Londra, fie cea în limba germană cu corul și orchestra Bach din München.
(Johann Sebastian Bach: Suita nr. 3 pentru orchestra în Re Major BWV 1068. Münchener Bach-Orchester. Dirijor: Karl Richter.)
Probabil că cea mai importantă moștenire rămâne imprimarea a peste 70 de cantate de Bach începută în anii '50, marea majoritate gravate în anii '70. Printre soliști notăm numele lui Edith Mathis, Maria Stader, Anna Reynolds, Julia Hamari, Ernst Haefliger, Peter Schreier, Dietrich Fischer-Dieskau, Theo Adam sau Kurt Moll. Multe comori se ascund aici, dar remarcăm prestația sclipitoare a sopranei Maria Stader în cantata BWV 51; de nepierdut. Sau a tenorului Ernst Haefliger și a oboistului Manfred Clement în cantata BWV 21. Sau vocea tunătoare a basului Kurt Moll în cantata BVW 10, care ne face să regretăm că ilustrul cântăreț nu a abordat mai des repertoriul. Sau sunetul strălucitor al orchestrei în cantata de Crăciun BWV 63...
(Johann Sebastian Bach: cantata BWV 21, Ich hatte viel Bekümmernis. Soliști: Edith Mathis, soprano. Ernst Haefliger, tenor. Dietrich Fischer Dieskau, bas. Manfred Clement, oboi. Münchener Bach-Chor, Münchener Bach-Orchester. Dirijor: Karl Richter.)
Datorită bine-meritatei reputații pe care o avea ca interpret al muzicii lui Bach și a contemporanilor săi, lui Richter nu i s-a oferit decât arareori posibilitatea de a grava operele compozitorilor din alte epoci. Este adevărat că arhivele păstrează tălmăciri ale lucrărilor lui Schubert, Mendelssohn, Brahms, Schumann, Dvořák, Verdi, Wagner, Bruckner, etc. Puține din ele au fost scoase la lumină pe disc compact sau pe YouTube. Cea mai marcantă mi se pare publicarea în Japonia a unui concert cu Simfonia a IV-a de Bruckner în compania Orchestrei Radiodifuziunii din Berlinul Occidental (Radio-Symphonie-Orchester Berlin, azi Deutsches Symphonie-Orchester Berlin) din 1977. Surprinzător, execuția este pe alocuri imprecisă. Dar mai mult decât orice alt dirijor, chiar decât Eugen Jochum, Richter obține sonorități care duc cu gândul la orgă. Lectura nu este una rapidă, ci intensă. Alături de marile versiuni ale lui Celibidache, Furtwängler sau Jochum, una din interpretările mele preferate.
Când Richter a decedat, mult prea devreme, Leonard Bernstein a dirijat concertul memorial. Tot Bernstein i-a închinat tălmăcirea propriei sale Simfonii nr. 3, Kaddish din concertele de la Musikverein cu Filarmonica din Viena de pe 21 și 22 februarie 1981.
După interimatul lui Ekkehard Tietze, când s-a ridicat problema desființării organizației, Hanns-Martin Schneidt a preluat conducerea în 1984. Școlit, la fel ca și Karl Richter, la biserica Sf. Toma din Leipzig sub îndrumarea lui Gűnther Ramin, Schneidt, spre deosebire de colegul său, acordă o ceva mai mare importanță elementelor interpretării documentate istoric, ca și maeștrilor italieni precum Claudio Monteverdi. A dirijat și lucrări contemporane. A încercat să mențină aceeași claritate a sunetului. Fără îndoială, corul și orchestra Bach au rămas o importantă instituție în viața muzicală a orașului. Dar turneele, numeroase pe timpul lui Karl Richter, au început să se rărească, în ciuda prestigiului pe care-l avea Hanns-Martin Schneidt în Japonia.
(Johann Sebastian Bach: coralul Ich steh an Deiner Krippen hier BWV 469 din Musicalisches Gesang-Buch publicată de Georg Christian Schemelli. Münchener Bach-Chor. Dirijor: Hanns-Martin Schneidt.)
Schneidt s-a retras în 2001, primind un binemeritat titlu onorific. Pentru câțiva ani concertele au fost dirijate de oaspeți precum Ralf Otto, Peter Schreier sau Bruno Weil, conducerea corului fiind în general asigurată de Philipp Amelung.
(Johann Sebastian Bach: corul Jauchzet, frohlocket! Auf, preiset die Tage din Oratoriul de Crăciun BWV 248. Münchener Bach-Chor, Münchener Bach-Orchester. Dirijor: Peter Schreier.)
Căutările au durat până în 2005 când Hansjörg Albrecht a fost numit noul lider. Și-a început cariera ca membru al corului bisericii Sf. Cruce din Dresda. Studiile la Hamburg și Lyon i-au fost hotărâtoare pentru cariera sa de organist, clavecinist și dirijor. La München a continuat pe calea deschisă de predecesorul său în introducerea noțiunilor practicii muzicale baroce într-un ansamblu care continuă să utilizeze, cu mici excepții, instrumente moderne, nu de epocă. Repertoriul a rămas deschis tuturor epocilor. Bach constituie baza, concertele anuale cu Johannes-Passion sau Matthäus-Passion și cu Oratoriul de Crăciun rămânând evenimente. Dintre compozitorii contemporani reținem numele lui Arvo Pärt, Enjott Schneider, și a Sofiei Gubaidulina.
(Johann Sebastian Bach: Johannes-Passion BWV 245. Versiunea din 1724 cu trei arii din 1725. Soliști: Dilyara Idrisova, Bettina Ranch, Johannes Chum, Dietrich Henschel, Klaus Häger. Münchener Bach-Chor, Bach Collegium München. Dirijor: Hansjörg Albrecht.)
Ca dirijor, Albrecht a înregistrat Magnificat și două cantate de Bach (BWV 147 și BWV 201, ultima din ele în colaborare cu Bach Collegium Műnchen), dar și lucrări de Mahler sau Brahms. Remarcăm de asemenea interesul pentru muzica lui Walter Braunfels. Ca organist, pe lângă operele cantorului de la Leipzig, a gravat și transcripții ale unor celebre pagini simfonice de Berlioz, Dvořák și Bruckner, o integrală a simfoniilor acestuia din urmă fiind în curs de preparare. Turneele au continuat, ca de exemplu cel de la Tel Aviv. Corul Bach s-a alăturat lui Zubin Mehta și Filarmonicii din Israel pentru a interpreta Profetul de Uri Brener.
(Uri Brener: Profetul. Münchener Bach-Chor. Filarmonica din Israel. Dirijor: Zubin Mehta.)
Voi încheia cu două cuvinte despre Michael Volle, unul din soliștii concertului de la București. Veteran al Festivalului George Enescu, baritonul german este cunoscut în special pentru rolurile wagneriene: Wotan, Hans Sachs, Amfortas, etc. Dar muzica lui Bach reprezintă o parte principală a repertoriului; de fapt, a declarat că este compozitorul preferat. A gravat Matthäus-Passion sub bagheta lui Seiji Ozawa, Johannes-Passion cu Philippe Herreweghe și cu Karl-Friedrich Beringer, și un număr de cantate cu Helmuth Rilling și cu Rapahel Alpermann. A colaborat adeseori cu Hansjörg Albrecht în lucrări de Bach, Brahms, Mahler, sau Braunfels.
(Johann Sebastian Bach: aria Ich habe genug din cantata BWV 82. Solist: Michael Volle. Akademie für Alte Musik Berlin. Lider: Raphael Alpermann.)
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2021 aici.