septembrie 2021
Festivalul George Enescu, 2021

Prezenţa la Festivalul George Enescu a corului şi orchestrei Bach din Műnchen, şi apariţia la începutul anului 2021 a unui mega-set de discuri compact dedicate lui Karl Richter, fondatorul orchestrei, constituie un bun prilej de a reevalua un mare artist şi de a observa direcţia spre care s-a îndreptat instituţia la patru decenii după decesul său.

Deoarece pentru mulţi melomani numele corului şi al orchestrei Bach din Műnchen se confundă cu cel al lui Karl Richter. Şi invers, chiar dacă Richter s-a aflat adeseori şi la pupitrul unor mari ansambluri precum filarmonicile din Viena, Berlin, Londra, orchestrele simfonice din Viena şi Boston, Orchestra Engleză de Cameră, etc. Cel mai mult a lucrat cu Filarmonica din Műnchen, Richter fiind ales să dirijeze concertul în memoria lui Rudolf Kempe. Colaborarea a continuat şi în timpul directoratului lui Celibidache.

Gambistul Johannes Fink, un apropiat coleg, povesteşte cum în timpul unui zbor spre Zűrich, au discutat despre interviul dat de Celibidache ziarului Abendzeitung în 1979, la puţin timp după ce a preluat cârma Filarmonicii din Műnchen. Celi nu avea lucruri bune de spus, iar Richter se tot mira: "chiar a zis asta despre Karajan... despre Knappertsbusch?", etc. Fink încerca fără prea mult succes să-l calmeze, afirmând că nu poate să creadă toate balivernele tipărite. Cam aşa au ţinut-o pe tot timpul zborului. Când au ajuns la Zűrich şi se pregăteau să-şi ridice geamantanele, Richter în sfârşit a întrebat: "dar de mine a spus ceva?" (Sursa: blogul Karl Richter în Műnchen).

Nu, Celibidache nu a spus nimic despre Karl Richter în acel notoriu interviu. Putem totuşi deduce că îl respecta. În primul rând deoarece, aşa cum am mai spus, Richter a dirijat Filarmonica din Műnchen. Apoi, au avut planificată o colaborare. Pe 2 iulie 1981 Celibidache a condus la Lukaskirche Recviemul German de Brahms. Alături de Corul Filarmonicii din Műnchen, Celi a apelat şi la membrii corului Bach. Din păcate Karl Richter a decedat pe 15 februarie.

Opera nu a constituit o parte majoră a carierei, dar enumerăm spectacole cu Serse şi Giulio Cesare in Egitto la Teatro Colón din Buenos Aires, Idomeneo la Grand Théâtre de Genève, şi Iphigénie en Tauride în 1979, la Bayerische Staatsoper din Műnchen. Preconizatele debuturi la Opera din Viena şi la Festivalul de la Bayreuth (cu Parsifal la sugestia lui Hans Knappertsbusch) nu s-au materializat.

Karl Richter s-a născut în 1926 la Plauen, într-o familie luterană. De mic a fost atras de sunetele orgii, talentul fiind imediat recunoscut. A studiat la început cu Rudolf Mauersberger la Dresda, ulterior la Leipzig, la biserica Sf. Toma cu Karl Straube, ca ultim elev al celebrului Thomaskantor. Cea mai mare influenţă a avut-o succesorul lui Straube, Gűnther Ramin. În arhive există înregistrări ale cantatelor de Bach sub bagheta lui Ramin cu Richter la clavecin. Unele au fost editate pe disc compact, altele pot fi ascultate pe YouTube.


(Johann Sebastian Bach: cantata BWV 78, Jesu, der du meine Seele. Solişti: Gert Lutze, tenor. Johannes Oettel, bas. Karl Richter, clavecin. Ekkehard Tietze, orgă. Thomanerchor şi Gewandhaus-Orchester Leipzig, dirijor Gűnther Ramin).

Când Richter s-a stabilit la Műnchen, în 1952, Ramin l-a ajutat să obţină postul de cantor al bisericii Sf. Marcu. Era deja un muzician complet: organist, pianist, clavecinist, dirijor. Corul lăcaşului, Heinrich-Schütz-Kreis, a fost fondat după cel de-al doilea război mondial de Wilhelm Kamlah, trecând apoi pe mâna lui Michael Schneider. Karl Richter a preluat conducerea şi l-a rebotezat Münchener Bach-Chor în 1954. În acelaşi an a întemeiat şi Münchener Bach-Orchester, formată din instrumentiştii celor mai importante ansambluri ale oraşului, cărora li s-au adăugat colaboratori precum Maurice André, Hermann Baumann, Hedwig Bilgram, Johannes Fink, Gerhart Hetzel, Hans-Martin Linde, Aurèle Nicolet, Hansheinz Schneeberger, Edward Tarr, sau Pierre Thibaud. A abordat un repertoriu care a avut la bază operele lui Bach şi Handel, dar care a inclus şi lucrări din alte epoci. Cât timp a trăit, a fost singurul care a dirijat corul şi orchestra Bach, cu excepţia unui concert sub bagheta tenorului Peter Schreier.


(Johann Sebastian Bach: Johannes-Passion BWV 245. Solişti: Helen Donath, Julia Hamari, Peter Schreier, Horst Laubenthal, Ernst Gerold Schramm, Siegmund Nimsgern, Kieth Engen. Münchener Bach-Chor, Münchener Bach-Orchester. Dirijor: Karl Richter.)

Pentru a înţelege ce a adus nou în tălmăcirea operelor compozitorilor din epoca barocă, trebuie să ne întoarcem în timp. În perioada interbelică lucrările corale ale lui Bach şi Händel au fost în general executate - când au fost executate - folosind ansambluri de dimensiuni mari şi rar fără tăieturi; au existat desigur şi excepţii. După cel de-al doilea război mondial a avut loc o scindare. Dirijori venerabili precum Furtwängler, Jochum, Karajan, sau Klemperer au continuat pe această cale, renunţând în majoritatea cazurilor la incizii. Pe de altă parte chiar Karl Straube, profesorul lui Richter, a declarat că după o viaţă consacrată lui Bach a ajuns la concluzia că ideale sunt orchestre şi coruri nu foarte largi.

Ca o consecinţă, s-au format o serie de ansambluri, într-adevăr de dimensiuni mai reduse, dedicate în speţă readucerii la suprafaţă a celor peste 200 de cantate care ne-au rămas de la Bach. Ele au fost întemeiate de dirijori precum Diethard Hellmann, Helmut Kahlhöfer, Hans Grischkat, Fritz Werner, etc. Interpretările rămân însă tributare vechiului stil. Un pic mai târziu aveau să apară şi primele formaţii cu instrumente de epocă cum ar fi Concentus Musicus Wien al lui Nikolaus Harnoncourt.

Richter prezintă un paradox. Pe de o parte utilizează un amplu aparat orchestral şi coral, aparat, este drept, foarte disciplinat. Pe de alta, obţine un sunet mai transparent, acordă o mare atenţie textului şi alege tempo-uri mai rapide decât contemporanii săi, lecturile având forţă şi delicateţe, nerv şi claritate. Şi dacă maniera interpretărilor lucrărilor baroce s-a schimbat radical în ultimele decade, perceptivitatea unui mare artist nu merită a fi neglijată.

Cei care doresc să înceapă să-i cunoască arta ar putea porni de la înregistrarea Suitelor pentru orchestră de Bach, în special a Suitei a III-a. Sau de la cea a Oratoriului de Crăciun de Bach cu o inegalabilă echipă a soliştilor: Gundula Janowitz, Christa Ludwig, Fritz Wunderlich, Franz Crass. Pentru Händel, una din cele două versiuni ale oratoriului Mesia ar fi de recomandat: fie varianta în limba engleză cu Filarmonica din Londra, fie cea în limba germană cu corul şi orchestra Bach din München.


(Johann Sebastian Bach: Suita nr. 3 pentru orchestra în Re Major BWV 1068. Münchener Bach-Orchester. Dirijor: Karl Richter.)

Probabil că cea mai importantă moştenire rămâne imprimarea a peste 70 de cantate de Bach începută în anii '50, marea majoritate gravate în anii '70. Printre solişti notăm numele lui Edith Mathis, Maria Stader, Anna Reynolds, Julia Hamari, Ernst Haefliger, Peter Schreier, Dietrich Fischer-Dieskau, Theo Adam sau Kurt Moll. Multe comori se ascund aici, dar remarcăm prestaţia sclipitoare a sopranei Maria Stader în cantata BWV 51; de nepierdut. Sau a tenorului Ernst Haefliger şi a oboistului Manfred Clement în cantata BWV 21. Sau vocea tunătoare a basului Kurt Moll în cantata BVW 10, care ne face să regretăm că ilustrul cântăreţ nu a abordat mai des repertoriul. Sau sunetul strălucitor al orchestrei în cantata de Crăciun BWV 63...


(Johann Sebastian Bach: cantata BWV 21, Ich hatte viel Bekümmernis. Solişti: Edith Mathis, soprano. Ernst Haefliger, tenor. Dietrich Fischer Dieskau, bas. Manfred Clement, oboi. Münchener Bach-Chor, Münchener Bach-Orchester. Dirijor: Karl Richter.)

Datorită bine-meritatei reputaţii pe care o avea ca interpret al muzicii lui Bach şi a contemporanilor săi, lui Richter nu i s-a oferit decât arareori posibilitatea de a grava operele compozitorilor din alte epoci. Este adevărat că arhivele păstrează tălmăciri ale lucrărilor lui Schubert, Mendelssohn, Brahms, Schumann, Dvořák, Verdi, Wagner, Bruckner, etc. Puţine din ele au fost scoase la lumină pe disc compact sau pe YouTube. Cea mai marcantă mi se pare publicarea în Japonia a unui concert cu Simfonia a IV-a de Bruckner în compania Orchestrei Radiodifuziunii din Berlinul Occidental (Radio-Symphonie-Orchester Berlin, azi Deutsches Symphonie-Orchester Berlin) din 1977. Surprinzător, execuţia este pe alocuri imprecisă. Dar mai mult decât orice alt dirijor, chiar decât Eugen Jochum, Richter obţine sonorităţi care duc cu gândul la orgă. Lectura nu este una rapidă, ci intensă. Alături de marile versiuni ale lui Celibidache, Furtwängler sau Jochum, una din interpretările mele preferate.

Când Richter a decedat, mult prea devreme, Leonard Bernstein a dirijat concertul memorial. Tot Bernstein i-a închinat tălmăcirea propriei sale Simfonii nr. 3, Kaddish din concertele de la Musikverein cu Filarmonica din Viena de pe 21 şi 22 februarie 1981.

După interimatul lui Ekkehard Tietze, când s-a ridicat problema desfiinţării organizaţiei, Hanns-Martin Schneidt a preluat conducerea în 1984. Şcolit, la fel ca şi Karl Richter, la biserica Sf. Toma din Leipzig sub îndrumarea lui Gűnther Ramin, Schneidt, spre deosebire de colegul său, acordă o ceva mai mare importanţă elementelor interpretării documentate istoric, ca şi maeştrilor italieni precum Claudio Monteverdi. A dirijat şi lucrări contemporane. A încercat să menţină aceeaşi claritate a sunetului. Fără îndoială, corul şi orchestra Bach au rămas o importantă instituţie în viaţa muzicală a oraşului. Dar turneele, numeroase pe timpul lui Karl Richter, au început să se rărească, în ciuda prestigiului pe care-l avea Hanns-Martin Schneidt în Japonia.


(Johann Sebastian Bach: coralul Ich steh an Deiner Krippen hier BWV 469 din Musicalisches Gesang-Buch publicată de Georg Christian Schemelli. Münchener Bach-Chor. Dirijor: Hanns-Martin Schneidt.)

Schneidt s-a retras în 2001, primind un binemeritat titlu onorific. Pentru câţiva ani concertele au fost dirijate de oaspeţi precum Ralf Otto, Peter Schreier sau Bruno Weil, conducerea corului fiind în general asigurată de Philipp Amelung.


(Johann Sebastian Bach: corul Jauchzet, frohlocket! Auf, preiset die Tage din Oratoriul de Crăciun BWV 248. Münchener Bach-Chor, Münchener Bach-Orchester. Dirijor: Peter Schreier.)

Căutările au durat până în 2005 când Hansjörg Albrecht a fost numit noul lider. Şi-a început cariera ca membru al corului bisericii Sf. Cruce din Dresda. Studiile la Hamburg şi Lyon i-au fost hotărâtoare pentru cariera sa de organist, clavecinist şi dirijor. La München a continuat pe calea deschisă de predecesorul său în introducerea noţiunilor practicii muzicale baroce într-un ansamblu care continuă să utilizeze, cu mici excepţii, instrumente moderne, nu de epocă. Repertoriul a rămas deschis tuturor epocilor. Bach constituie baza, concertele anuale cu Johannes-Passion sau Matthäus-Passion şi cu Oratoriul de Crăciun rămânând evenimente. Dintre compozitorii contemporani reţinem numele lui Arvo Pärt, Enjott Schneider, şi a Sofiei Gubaidulina.


(Johann Sebastian Bach: Johannes-Passion BWV 245. Versiunea din 1724 cu trei arii din 1725. Solişti: Dilyara Idrisova, Bettina Ranch, Johannes Chum, Dietrich Henschel, Klaus Häger. Münchener Bach-Chor, Bach Collegium München. Dirijor: Hansjörg Albrecht.)

Ca dirijor, Albrecht a înregistrat Magnificat şi două cantate de Bach (BWV 147 şi BWV 201, ultima din ele în colaborare cu Bach Collegium Műnchen), dar şi lucrări de Mahler sau Brahms. Remarcăm de asemenea interesul pentru muzica lui Walter Braunfels. Ca organist, pe lângă operele cantorului de la Leipzig, a gravat şi transcripţii ale unor celebre pagini simfonice de Berlioz, Dvořák şi Bruckner, o integrală a simfoniilor acestuia din urmă fiind în curs de preparare. Turneele au continuat, ca de exemplu cel de la Tel Aviv. Corul Bach s-a alăturat lui Zubin Mehta şi Filarmonicii din Israel pentru a interpreta Profetul de Uri Brener.


(Uri Brener: Profetul. Münchener Bach-Chor. Filarmonica din Israel. Dirijor: Zubin Mehta.)

Voi încheia cu două cuvinte despre Michael Volle, unul din soliştii concertului de la Bucureşti. Veteran al Festivalului George Enescu, baritonul german este cunoscut în special pentru rolurile wagneriene: Wotan, Hans Sachs, Amfortas, etc. Dar muzica lui Bach reprezintă o parte principală a repertoriului; de fapt, a declarat că este compozitorul preferat. A gravat Matthäus-Passion sub bagheta lui Seiji Ozawa, Johannes-Passion cu Philippe Herreweghe şi cu Karl-Friedrich Beringer, şi un număr de cantate cu Helmuth Rilling şi cu Rapahel Alpermann. A colaborat adeseori cu Hansjörg Albrecht în lucrări de Bach, Brahms, Mahler, sau Braunfels.


(Johann Sebastian Bach: aria Ich habe genug din cantata BWV 82. Solist: Michael Volle. Akademie für Alte Musik Berlin. Lider: Raphael Alpermann.)


Descarcă programul Festivalului George Enescu 2021 aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus