Erotism şi fascinaţie a morţii - Oratoriul enescian Strigoii, un dar al Orchestrei Filarmonicii Enescu - Festivalul Enescu, 2021

Concertul din 23 septembrie 2021, al Orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Gabriel Bebeşelea, care a avut loc la sala Ateneului Român, a adus în faţa publicului cele două Suite Peer Gynt de Edvard Grieg, solistă soprana Rodica Vică [1], povestitor actorul Vlad Ivanov [2], şi Oratoriul Strigoii de George Enescu (terminat de Cornel Ţăranu şi Sabin Păutza), solişti fiind: soprana Rodica Vică în rolul Reginei, basul Alin Anca [3] ca Narator, tenorul Tiberius Simu în rolul Arald şi baritonul Florin Estefan în rolul Magului.

 
În debutul concertului, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Gabriel Bebeşelea, au urcat pe podium actorul Vlad Ivanov şi soprana Rodica Vică. Ei au prezentat părţile celor două suite Peer Gynt, op. 46 şi op. 55, ale lui Edvard Grieg, într-o formulă scenică foarte dinamică şi plină de plasticitate. Vlad Ivanov, cu o voce şi o vivacitate actoricească convingătoare, a introdus auditoriul direct în atmosfera mitică degajată de această muzică nordică fascinantă. Frumoaselor teme expuse de orchestră, li se suprapuneau cuvinte adânci, venite parcă din vremuri de demult. Suitele cuprind selecţiuni din opera Peer Gynt a lui Grieg, inspirată de piesa de teatru omonimă a lui Henrik Ibsen (1867), în care sunt descrise călătoriile lui Peer Gynt în jurul lumii, trecând prin ţări îndepărtate. Deşi opera conţinea 26 de părţi, în cele două suite orchestrale apar doar opt. În montarea de la Ateneu, ordinea pieselor a fost schimbată. După prima parte Morgenstemning (Dimineaţa), Allegretto pastorale (o descriere a naturii în care Grieg şi-a imaginat un răsărit, de la primele raze ale soarelui străpungând orizontul), a urmat In der Halle des Bergkönigs / În peştera regelui munţilor (Alla marcia e molto marcato). Peer Gynt intră în Dovregubbens kongshall, după ce a călărit în munţi pe un porc:

Este o parte celebră, adeseori cântată singură. Se repetă aici un motiv muzical şi se acumulează o uriaşă energie, care se descătuşează în final, printr-un crescendo paroxistic şi o accelerare furibundă a tempo-ului.


Dirijorul Gabriel Bebeşelea a reuşit să potenţeze această piesă cu o mare artă a gradării tensiunii dramatice. Iar vocea actorului Vlad Ivanov, pronunţa ferm, accentuând anumite silabe, se cabra peste mugetul orchestrei, se amplifica până la urletul de pe urmă: - Ajutooor!
 

Cu o frază muzicală splendid susţinută, o expresie caldă, frumos timbrată şi o intonaţie de o mare puritate, soprana Rodica Vică a intonat apoi, Solveigs Lied (Liedul lui Solveig), schimbând atmosfera şi desfăşurarea muzicii într-un tempo mai lin, Andante.
 
 
A urmat partea Moartea lui Åse (Åses tod), Andante doloroso, în care naratorul recita tragic, pe sunetele stinse ale orchestrei. Este momentul în care Peer Gynt îşi imaginează cum mama sa, fiind pe moarte, face o călătorie grozavă cu sania trasă de cai la Sf. Petru şi la Dumnezeu Tatăl. Doar instrumentele cu coarde intonau această muzică simplă, dar emoţionantă. La sfârşitul călătoriei, Dumnezeu Tatăl însuşi, este cel care spune, prin vocea lui Peer Gynt: - Mama Åse va fi eliberată!


Apoi s-a auzit Dansul arab, desfăşurat într-un tempo Allegro vivace. Naratorul povestea - pe fundalul orchestrei, în care viorile, cu apogiaturi sprinţare, în spiccato, ţeseau o dantelă sonoră - despre un şeic arab, aflat într-o oază, unde fiica lui, Anitra, dănţuie lasciv.


A urmat Întoarcerea lui Peer Gynt acasă (Peer Gynt's Homecoming) Noaptea furtunoasă pe mare, în Allegro agitato. Naratorul striga: - Doi marinari la cârmă! Orchestra exclama şi ea prin intonaţii ca de fulger: - Corabia se înclină, vasul se sfărâmă!


În final se reauzea Cântecul lui Solveig (Solveigs sang) cu interpretarea delicată, plină de trăire a sopranei Rodica Vică. Un vibrato superb şi un volum dens al vocii, perfect dozat!

Poate va fi şi iarnă şi primăvară / Şi viitoarea vară, întregul an, / Dar într-o zi vei veni, o ştiu / Şi negreşit va trebui să te aştept, fiindcă ţi-am promis asta demult. / Domnul te va întări, oriunde vei merge în lume, / Domnul să te binecuvânteze, când vei sta în faţa picioarelor Lui. / Aici aştept, să te întorci; / Şi să m-aştepţi înălţată, acolo ne vom întâlni, prietene!
 
Oratoriul Strigoii de George Enescu este o lucrare neterminată, la care Enescu a lucrat din anul 1916. Schiţa sa iniţială pentru pian a fost culeasă şi aranjată de Cornel Ţăranu [4], în anii 1970 şi orchestrată de Sabin Pautza.
 
 

 
 
 Premiera absolută a avut loc la Berlin, în 26 septembrie 2019, cu Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, la Konzerthaus din Berlin, dirijată de Gabriel Bebeşelea. Casa de discuri Capriccio realizase anterior (2018) o înregistrare a oratoriului enescian.

Lucrarea vocal-simfonică este alcătuită pe versurile Poemului Strigoii, scris de Mihai Eminescu [5]. Poemul Strigoii dezvoltă un motiv de origine mitic-folclorică, de largă circulaţie în romantism, cunoscut ca motivul Lenore (influenţa poemului lui Bürger Leonore, cât şi cea a lui Goethe Die Braut von Korinth). Mircea Heliade Rădulescu ne-a dăruit Zburătorul. Unii antropologi afirmă că această credinţă în strigoi, îşi are originea într-un mit dacic (conform căruia morţii neadmişi în împărăţia lui Zamolxis - din cauză că au fost în viaţă personaje negative - ies din morminte noaptea şi rătăcesc prin lumea pământească). Astfel, se instala uneori chiar o psihoză colectivă şi sătenii recurgeau la o metodă stranie de a opri bântuirea unui asemenea spirit malefic: se duceau la mormântul omului despre care se credea că se transformase în strigoi, îl dezgropau şi îi înfigeau un ţăruş în inimă, omorându-l astfel definitiv şi fixându-l pentru totdeauna în mormânt. Eminescu a autohtonizat balada romantică dar, în acelaşi timp, ne-a oferit o variantă originală, în comparaţie atât cu legendele apusene, cât şi cu baladele româneşti. În poezia sa Strigoii, ideea de strigoi este reconsiderată, pentru a deveni compatibilă cu o poveste de dragoste. Nu mai este vorba de întruparea post-mortem a unui om rău, ci de un fel de viaţă după viaţă, de care are parte o femeie angelică, regina unor ţinuturi dunărene, Maria. Arald, eroul poemului, este vestitul Harald Hafdagár, întemeietorul Norvegiei, care în fruntea hoardelor de avari, căutând să cucerească pământul, trecând peste Volga şi peste Nistru, ajunge la ţărmurile Dunării, pe plaiuri dunărene.
 
Aici o întâlneşte însă pe "fecioara blondă ca spicul cel de grâu", cu ochii "în care-avea un cer": Maria, regina poporului încreştinat de pe aceste meleaguri. Se îndrăgosteşte de ea şi uită visurile războinice de a stăpâni universul. Însă Maria, logodnica sa, moare şi este înmormântată după legea creştină, într-o Biserică. Arald nu se poate însă împăca cu gândul morţii ei. Se întoarce deci spre zeii lui păgâni, căutându-l pe magul lui Zamolxe şi cerându-i să o readucă la viaţă pe logodnica sa. Acesta îi ascultă rugămintea, folosindu-se de "a farmecelor vargă". Însă învierea Mariei se produce cu preţul pierderii vieţii ei şi a celei lui Arald, pentru că amândoi devin strigoi. Ei sunt morţi ziua şi se trezesc noaptea. Conform concepţiei populare, strigoii nu au voie să rămână pe pământ după ce răsare soarele. Dacă întârzie, fie şi numai o secundă, mor definitiv, dispar în nefiinţă, ca şi cum nici n-ar fi existat vreodată. Maria acceptă această situaţie nefericită din iubire pentru Arald, pentru ca în final, să rămână "de moarte logodiţi". Eminescu pune mereu în discuţie problema jertfei unuia pentru celălalt. Nimeni, nici măcar preotul păgân, cel iniţiat în secretele ultime ale morţii, nu mai poate să-i salveze. Absorbiţi fiecare de prezenţa celuilalt, Arald şi Maria uită de această regulă şi întârzie după răsăritul soarelui. Îndrăgostiţii plătesc fericirea de a se fi întâlnit, cu ştergerea lor definitivă din cartea lumii.

Poemul Strigoii e alcătuit din trei părţi, care au fiecare câte un moto. Prima parte are ca moto un pasaj din slujba de înmormântare: "că trece aceasta ca fumul de pre pământ. Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au tăiat, cu pânză se înfăşură, cu pământ se acopere" (aluzie la viaţa trecătoare). Al doilea moto este Căţelul pământului (refrenul unei poezii de George Baronzi), iar al treilea moto "cum de multe ori, când mor oamenii, mulţi de într-acei morţi zic se scoală de se fac strigoi" (un citat din Îndreptarea legii - Pravila lui Matei Basarab - 1652).

Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Gabriel Bebeşelea, împreună cu soliştii vocali, au oferit pe scena Ateneului, într-adevăr, "o înlănţuire de momente instrumentale, intervenţii solistice cântate, multe vorbite - ce prezentau o fluenţă la nivel structural care estompa voit articulaţiile formei. Totul curgea asemeni unor divagations danubiennes" [6].

Oratoriul a debutat cu sonorităţi de clopote şi timpan, după care un solo de fagot începea depănarea legendei, iar timbrul distinct al clarinetului bas şi al tubei, completau tabloul. Pe fondul orchestral, naratorul Alin Anca, cu o voce solemnă de bas, utilizând o tehnică de sprechgesang (voce vorbită), reda primele versuri ale poemului eminescian: Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, / Între făclii de ceară, arzând în sfeşnici mari, / E 'ntinsă 'n haine albe cu faţa spre altar/ Logodnica lui Arald, stăpân peste Avari;


 
Minunat s-a auzit şi intervenţia: "Arald pe un cal negru sbura, şi dealuri, vale / În juru-i fug ca visuri - prin nouri joacă lună / La pieptu-i manta neagră în falduri şi-o adună, / Movili de frunze 'n drumu-i le spulberă de sună, /Iar steaua cea polară i-arată a lui cale."

De fapt, greul partiturii vocale a fost dus de naratorul Alin Anca.

Îmbrăcat în alb, tenorul Tiberiu Simu îşi afirma cu voce amplă şi hotărâtă solicitarea către Vrăjitor: « O mag, de zile vecinic, la tine am venit, / Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit, / Şi de-astăzi a mea vieaţă la zeii tăi se 'nchină ».
 

Iar replica Magului intervine, precum un verdict cutremurător, prin vocea baritonului Florin Estefan: «- Din inimă-i pământul la morţi să deie vieaţă, / În ochi-i să se scurgă scântei din steaua lină, / A părului lucire s'o deie luna plină, / iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânţă de lumină / Din duhul gurii tale ce arde şi înghiaţă.»
 

 Impresionant a fost şi momentul în care textul poemului răsună: "Biserica creştină, a ei catapeteasmă / De-un fulger drept în două e ruptă şi tresare; / Din tainiţă mormântul atuncea îi apare, / Şi piatra de pe groapă crăpând în două sare; / Încet plutind se 'nalţă mireasa-i, o fantasmă" (asemenea textului Evangheliei după Matei: Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos).

Vocea deosebit de bună calitativ şi plină de trăire a sopranei Rodica Vică se înălţa ca o undă ademenitoare: «Arald nu vrei tu fruntea pe sânul meu s'o culci? / Tu zeu cu ochii negri ... o, ce frumoşi ochi ai! / Las' să-ţi înlănţui gâtul cu părul meu bălaiu, / Vieaţa, tinereţea mi-ai prefăcut-o 'n raiu, / Las' să mă uit în ochi-ţi ucizător de dulci».

Precum un leitmotiv, versurile repetau în final: "Cu cârja lui cea veche preotul cel păgân, / Şi veacuri înainte el şede-uitat, bătrân, / În plete-i creşte muşchiul şi muşchiu pe al lui sân, / Barba 'n pământ i-ajunge şi genele la piept."

Orchestraţia "comenta" evenimentele, subliniind atmosfera şi afectele de moment. O partitură destul de alambicată şi diversă coloristic. Momente de acalmie alternau cu zone de maxim tensional. Armonii consonante erau prezente în portretizarea Mariei, cântate cu o sonoritate topită. 
 
 

Alteori, percuţia evidenţia prin sublinieri vehemente momentele dramatice. Partida cornilor a adus sonorităţi adânci, cu un timbru întunecat.

 
 Remarcabil a fost aportul deosebit de omogen al primei viori.
 

În aplauzele publicului de la sala Ateneului Român, dirijorul Gabriel Bebeşelea a ridicat partitura în semn de apreciere pentru aportul celor doi compozitori Cornel Ţăranu şi Sabin Păutza.

Ovaţiile şi rechemările soliştilor la rampă au încununat efortul artiştilor.
 

O realizare deosebită a acestei lucrări enesciene, în premieră în România!

NOTE
[1] Soprana Rodica Vică este solist invitat al multor opere şi filarmonici atât din România, cât şi din străinătate. După un mentorat de doisprezece ani cu regretata soprană Eleonora Enăchescu, Rodica Vică s-a perfecţionat cu soprana bulgară Krassimira Stoyanova. A debutat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti în anul 2010, la numai 24 de ani, urmând mai apoi să colaboreze permanent cu această instituţie. Rodica Vică este câştigatoarea a numeroase premii la diferite competiţii de interpretare vocală: Concursul Internaţional de muzica Barocă "La Stravaganza" Cluj-Napoca, Concursul Radiodifuziunii Române "Drumul spre celebritate" şi Trofeului "Ion Dacian" pentru Tineri Interpreţi. Rodica Vică a interpretat roluri de operă precum: Donna Anna în Don Giovanni şi Regina nopţii în Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart, Norina în Don Pasquale de Gaetano Donizetti, Alcina în Alcina de Georg Friedrich Händel, Zima şi Fatime în Les Indes Galantes de Jean Philippe Rameau (în faimoasa producţie pariziană a lui Andrei Şerban), Rosina în Bărbierul din Sevilla de Rossini, Ophelia în opera de cameră In Body (În trup) de Diana Rotaru, Clorinda în Cenuşăreasa de Rossini, Belinda în Dido şi Enea de Purcell şi Frasquita în Carmen de Bizet. Rodica Vică a cântat în spectacole precum: Canto Barocco la Teatro La Fenice, Gloria de Antonio Vivaldi, alături de Accademia Bizantina - Festivalului Baroc Varazdin, La Lumiere Comique - cu orchestra Musica Ricercata, la Festivalul de Muzică Veche de la Budapesta, Matthäus Passion de J.S. Bach, la Ateneul Român, Poemes pour mi de Olivier Messiaen - alături de Filarmonica Transilvania şi Gala OTP Bank, la Sala Béla Bartók - Müpa, Budapesta, Barocco Furioso, la Sala Radiodifuziunii Române, Requiemul lui György Ligeti, cu Filarmonica Transilvania din Cluj-Napoca, La Cecchina de N. Piccini, în Piccolo Festival del Friuli - Venezia şi la Auditorio Nacional di Musica, Madrid. La 26 septembrie 2019, soprana Rodica Vică a realizat premiera mondială a Oratoriului Strigoii (The Ghosts) de George Enescu, alături de Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, la Konzerthaus din Berlin, dirijată de Gabriel Bebeşelea. De curând, în luna martie 2021, a fost de asemenea, solistă în Oratoriului Strigoii, alături de Orchestre Philharmonique de Marseille, dirijată de Lawrence Foster.
[2] Actorul Vlad Ivanov s-a născut la Botoşani, în anul 1969 şi a devenit cunoscut pentru interpretarea rolului doctorului Bebe, din filmul artistic 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (2007), distins cu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes. A jucat în filme precum: Servants (2020), La Gomera (2019), Un pas în urma serafimilor (2017), Bacalaureat (2016), Poziţia copilului (2013), Snowpiercer (2013), Principii de viaţă (2010), Cealaltă Irina (2009), Moş Goriot (2004), Faimosul Paparazzo ş.a. A fost distins la Gala Premiilor UNITER, pentru "mai bun actor în rol principal, în Omul cel bun din Seciuan, Premiul Gopo pentru cel mai bun rol secundar (Domnul Bebe din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile). De curând, filmul Crai Nou / Blue Moon, în regia Alinei Grigore, în care a jucat şi actorul Vlad Ivanov, a câştigat Premiul Concha de Oro la ediţia a 69-a a Festivalului de la San Sebastian - 2021, din Spania.
[3] Alin Anca s-a născut în România, în anul 1986. A absolvit Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. A fost angajat la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, apoi la Opera Naţională Bucureşti. Din 2013 face parte din Ansamblul Operei de Stat din Hamburg. În 2017 a debutat la Opera Bavareză din München. A fost de asemenea membru al Studioului operei de Stat din Berlin. Alături de rolurile de operă (Boema, La Fanciulla del West, Madama Butterfly, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Flautul fermecat, Aida, Otello, Traviata, Bal mascat, Simon Boccanegra, Lucia de Lammermoor, Adriana din Naxos, Lucrezia Borgia, Salome, Arabella) a cântat şi în Messa di Gloria de Giacomo Puccini, Requiemul de Giseppe Verdi şi Stabat Mater de Antonin Dvořak.
[4] Cornel Ţăranu, un compozitor cu o vastă experienţă în decodificarea şi repunerea în circulaţie a câtorva opusuri enesciene inedite. Artistul clujean a completat orchestraţia părţilor I şi IV din Simfonia a 5-a, a completat şi orchestrat piesa Capricu român, a transcris manuscrisul părţii I a Simfoniei concertante pentru vioară şi orchestră şi a finalizat varianta pentru voce şi pian a piesei Strigoii, iar lucrarea a prins o formă finită, în orchestraţia semnată de către compozitorul şi dirijorul Sabin Păutza.
[5] Tot după poemul eminescian Strigoii, în anul 1942, Nicolae Bretan a finalizat opera într-un act Arald. Libretul ei reprezintă o versiune mai întunecată a mitului lui Orfeu. Premiera a avut loc în 12 mai 1982, la Opera Română din Iaşi. wikipedia.org/Arald_(opera)
De asemenea, Nicolae Brânduş a compus opera-pantomimă într-un act Logodna, pe versurile poemului Strigoii de Mihai Eminescu. Opera a fost scrisă între anii 1964-1966. Prima audiţie a fost în 1975.
 [6] În Revista franceză Diapason, citată în ziarul Făclia de Cluj, din 25 oct.1919. "Când manuscrisele se trezesc la viaţă: Strigoii de Enescu la Berlin, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea" articol scris de Conf. dr. Bianca Ţiplea Temeş - Arte Cultura. (ziarulfaclia/manuscrisele-se-trezesc-la-viata)