Opera în trei acte, Oraşul mort, a fost compusă în anul 1919, iar premiera a avut loc în anul 1920. Lucrarea scenică a fost alcătuită pe un libret de Paul Schott (pseudonimul tatălui compozitorului, un eminent critic muzical, Julius Korngold), în colaborare cu compozitorul. Acţiunea este bazată pe nuvela scrisă de Georges Rodenbach [3].
O partitură cu adevărat hiper-romantică, de un lirism extatic şi eroic izbucnind din aproape fiecare pagină. Este tema principală, subiacentă, a unei iubiri puternice care dăinuie dincolo de mormânt.
Până la sfârşitul anilor 1920, Die tote Stadt devenise o operă îndrăgită la Hamburg, dar şi la Viena, unde s-a jucat în fiecare stagiune, până în 1936. Pe parcursul anilor 1921/22, succesul operei Die tote Stadt a traversat teatrele de operă din Europa Centrală. A fost pusă în scenă la Karlsruhe, Königsberg, Wrocław, Bremen, Stettin, Nürnberg, Wiesbaden, Düsseldorf, Weimar, Zürich, Kassel, Halle şi în oraşul natal al lui Korngold, Brünn, în Moravia. La 5 noiembrie 1921, a ajuns la Metropolitan Opera din New York. În urma anexării Austriei de către Germania nazistă în 1938, opera Die tote Stadt a fost eliminată din repertoriu de către noua administraţie, împreună cu toate celelalte lucrări muzicale ale lui Korngold.
Renaşterea sa modernă a început abia în 1975, cu producţia lui Frank Corsaro la New York City Opera. Apoi, în 1983, ca parte a comemorării a 50 de ani de la incendierea Reichstagului din Berlin, Götz Friedrich a ales-o ca piesă centrală a festivalului. Ulterior au avut loc premiere tardive în Finlanda, Italia, Belgia, Suedia, Argentina, Olanda, Australia, Danemarca, Japonia, Ungaria, Elveţia şi Franţa. Producţia lui Willy Decker de la Salzburg, din 2004, a ajuns în cele din urmă la Covent Garden din Londra, în 2009, apărând şi un DVD.
În libretul operei lui Erich Korngold, personajele capătă însă, alte nume decât cele din nuvela lui Georges Rodenbach: Hugues Viane devine Paul, iar Jane Scott, Marietta, soţia decedată e aici Maria, guvernanta se numeşte Brigitte, vechiul prieten al lui Paul este aici Frank.
În primul act al operei Paul, personajul principal, locuieşte într-o cameră din oraşul Bruges, pe care o numeşte biserica trecutului, pentru că totul din ea îi aminteşte de regretata sa soţie Marie. Aceasta îi apare într-o viziune, spunându-i că va veni ziua în care va fi din nou cu ea. Brigitta, menajera lui Paul, anunţă sosirea unei femei misterioase. Este o dansatoare, pe care o cheamă Marietta, Aceasta intră în încăpere. Pentru că seamănă foarte mult cu Maria, ea reuşeşte să-l fascineze pe Paul. Vrăjit de apariţia ei, fără să-i explice motivaţia, Paul îi dă Mariettei o eşarfă pe care să o îmbrace, precum şi o lăută, recreând astfel o fotografie a Mariei. Îi cere apoi, să cânte un cântec pe care Maria îl cânta Glück das mir verblieb (Norocul care mi-a rămas), iar Paul i se alătură cântând al doilea verset, care se termină cu cuvintele Glaub, es gibt ein Auferstehen (Cred că există o înviere). Când Marietta dezvăluie din greşeală o imagine a Mariei, Paul tresare, iar Marietta părăseşte camera memorială. Rămas singur şi divizat între fidelitatea faţă de Maria şi interesul pentru Marietta, Paul se prăbuşeşte şi începe să halucineze. El vede fantoma Mariei ieşind din portretul ei. Iar aceasta îl îndeamnă să recunoască că este ispitit de cealaltă femeie. Din acest moment al poveştii până aproape de sfârşitul operei, evenimentele fac parte dintr-o viziune care are loc doar în mintea lui Paul.
În actul al doilea al operei, într-o seară cu lună, Paul stă pe malul unui canal, în apropierea casei în care locuieşte Marietta. Uşa este încuiată. Paul a cedat pasiunii sale pentru ea, deşi el consideră acest lucru ca pe un păcat. Trece un grup de maici, printre care se află Brigitta, îmbrăcată în călugăriţă. Ea îi spune lui Paul că l-a părăsit din cauza păcatului său. Apoi, Frank apare şi Paul îşi dă seama că sunt rivali în afecţiunea lor pentru Marietta. Când Frank îi arată că are cheia casei Mariettei, Paul apucă cheia de la el. Mai apoi, apar bărcile ce coboară pe canal, purtând membri ai trupei de operă, printre care Victorin (directorul de scenă), Fritz (Pierrot), contele Albert (un bogătaş). Paul şi Marietta se ceartă. Ea îl acuză că o dispreţuieşte şi că o iubeşte doar pentru că seamănă cu regretata lui soţie. Insistând că de fapt pe ea o iubeşte ei merg împreună la casa lui Paul, unde Marietta intenţionează să-i distrugă vechea obsesie.
În actul al treilea, Marietta îl roagă pe Paul, fie să o iubească complet, fie deloc. Ea începe să-l provoace şi, după ce a luat o şuviţă din părul Marei din altarul improvizat, Marietta începe să danseze în faţa lui Paul. Acest lucru îl face pe Paul atât de furios, încât o sugrumă pe Marietta.
În final, Paul vine şi îşi dă seama că întâmplările din cel de-al doilea şi al treilea act au fost doar un vis. Marietta se întoarce să ia umbrela şi trandafirii pe care îi uitase la sfârşitul primului act. Iar Paul îşi descrie viziunea prietenului său Frank, care îl sfătuieşte să părăsească Biserica trecutului. Paul promite să-i urmeze sfatul şi să părăsească definitiv Bruges, oraşul mort. Opera s-a încheiat cu replică Hier gibt es keine Auferstehung (Aici, nu există înviere).
Erich Kirngold a cultivat în această operă un stil romantic târziu, preluat de la profesorul său Alexander von Zemlinsky, tehnica cromatismelor, ca şi folosirea leitmotiv-ului, le-a preluat de la Richard Wagner, iar tehnica de orchestraţie de la Richard Strauss.
Pentru a da o culoare specială şi stranie fantomei soţiei moarte, Marie, Korngold a folosit şi un armoniu. În orchestraţie sunt pe lângă instrumentele obişnuite - clopote de biserică, o mandolină, o maşină eoliană, tamburină, tam-tamm xilofon, trianglu, pian, celestă, harpă şi orgă.
Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, dirijate de Frédéric Chaslin, împreună cu soliştii vocali au realizat un spectacol măreţ (sunt peste 140 de pagini, într-o ştimă de vioară de pildă). A fost un spectacol care atingea cele mai sensibile coarde ale sufletului.
Excelentă de asemenea, prestaţia sopranei Cristina Păsăroiu, care a reuşit să întruchipeze trei femei: tânăra dansatoare plină de viaţă Marietta, apoi soţia moartă Maria - în scena viziunii şi versiunea depravată şi seducătoare a Mariettei - aşa cum apare în visul lui Paul.
Mariettaslied este în prezent una dintre cele mai înregistrate arii din secolul XX (există peste 100 de versiuni), iar obsedanta sa frază de început este reprodusă, într-un facsimil al manuscrisului lui Korngold, pe piatra funerară a compozitorului de la Hollywood.
Cu multă nostalgie a răsunat aria lui Fritz Mein Sehnen, mein Wähnen (Dorul meu, imaginaţia mea), cântată cu sensibilitate şi voce caldă de către baritonul Markus Werba.
Artiştii din ansamblul orchestral au cântat având montate lumini la fiecare pupitru, precum într-o fosă la operă, însă sus, pe scenă. Şi acest lucru a fost gândit pentru a lăsa spectatorii să privească imaginile proiectate pe fundal. Acolo se puteau decela astfel, clădiri care se frângeau pe orizontală, canale cu apă neagră, ziduri, imagini cu structuri arhitecturale (amintind de obiectele imposibile din gravurile artistului plastic neerlandez M.C. Escher), precum şi un profil de femeie, spre care veneau sau de la care porneau contururi clonate, cu o glisare izoritmică.
Ascultam fraze cântate, ce exprimau de multe ori aforisme: Unde este dragoste, acolo slujeşte o femeie; Dragostea noastră este, a fost şi va fi! Şah Bruges, şah minciunii plictisitoare! Oraşul mort, femeia moartă, alunecau spre o asemănare. De va fi să pleci odată de la mine, va fi o înviere. Am sărutat o femeie moartă prin tine.
Foarte reuşit mi s-a părut momentul muzical de sugerare a unui bâlci, în care sunetele unei mici fanfare aduceau o undă de prospeţime, în contrast cu ternul. în nuanţele căruia era descris oraşul Bruges.
Intervenţiile corului au amplificat efectul sonor spaţial, printr-un timbru vocal fin cizelat.
Dirijorul Frédéric Chaslin a avut de coordonat un aparat instrumental-vocal imens, pe care l-a stăpânit excelent, integrând solişti - orchestră - cor, cu naturaleţe, de parcă ar fi lucrat cu aceşti muzicieni o întreagă stagiune.
O muncă de asamblare imensă, încununată de succes!
NOTE
*fotografiile au fost realizate de Andrei Gîndac.
[1] Compozitorul Erich Wolfgang Korngold a trăit între anii 1897 şi 1957. S-a născut la 29 mai 1897, la Brno, Cehia, dar a crescut, de la patru ani, la Viena. Erich a început să cânte la pian de la o vârstă foarte mică şi a compus primele sale lucrări originale în 1905. La sugestia compozitorului Gustav Mahler - tatăl său l-a ales pe celebrul compozitor Alexander von Zemlinsky să fie mentorul fiului său. Tânărul "copil-minune" a devenit cunoscut publicului în 1910 cu premiera mondială a baletului/pantomimei sale în două acte Der Schneemann (Omul de zăpadă), la Opera din Viena. A urmat premiera de la München a Trioului cu pian, op. 1. În 1911, Artur Schnabel a interpretat în premieră Sonata pentru Pian nr. 2 în mi minor, op. 2 de Erich Korngold. În acelaşi an Artur Nikisch a prezentat în premieră mondială, la Leipzig, prima lucrare orchestrală a lui Erich, Schauspiel Ouvertüre, op. 4. În 1913, Sinfonietta în si major, op. 5 a avut premiera la Viena sub bagheta lui Felix von Weingartner, iar mai târziu Sonata pentru vioară în sol major, op. 6, demonstrând măiestria lui Erich şi muzică de cameră. În 1916 a compus operele Der Ring des Polykrates (Inelul poliacratelor), op. 7 şi Violanta, a căror premieră a avut loc la München. Apoi, a compus Sextetul pentru coarde în re Major, op. 10. În anul 1920 a fost premiera mondială a operei Die tote Stadt (Oraşul mort), la Hamburg şi Köln, inspirat după romanul lui Georges Rodenbach, Bruges-la-Morte - o capodoperă a simbolismului. A scris apoi, Cvartetul pentru coarde, op. 16 şi Concertul pentru pian de mână stângă. În anul 1927 a compus opea Das Wunder der Heliane (Miracolul lui Heliane). În 1929 a primit titlul de profesor al Academiei de Muzică din Viena. Apoia compus Suita pentru două viori, violoncel şi pian (mână stângă), op. 23, Sonata nr. 3 pentru pian, op. 25. A folosit elemente de jazz în Baby-Serenade op. 24. Plecat în SUA., a compus muzica pentru filme produse de studiourile Paramount Pictures şi Warner Bros. În 1935 compune muzica pentru filmul Captain Blood / Căpitanul Blood. În 1936 a compus muzica pentru filmul Anthony Adverse, care a câştigat premiul Oscar pentru Cea mai bună coloană sonoră. Ulterior Korngold mai compune muzica pentru filmele: The Prince and the Pauper / Prinţ şi cerşetor (1937), Juearez (1939), The Sea Hawk / Corsarul (1940), The Sea Wolf / Lupul de mare (1941), King's Row / Rândul regelui (1941) şi Deception / Dezamăgire (1946). A compus apoi, Concertul pentru violoncel în do major, op. 37, Concertul pentru vioară în re major, op. 35, Serenada simfonică, op. 39 şi Simfonia în fa diez, op. 40.
[2] Frédéric Chaslin este un dirijor, compozitor şi pianist francez. S-a născut la Paris, în anul 1963. A studiat la Conservatorul Superior de Muzică şi Dans din Paris şi apoi, la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Austria, avându-l ca mentor pe Paul von Schilawsky. În 1989, Chaslin a devenit dirijor asistent al lui Daniel Barenboim la Orchestre de Paris şi la Festivalul de la Bayreuth. Din 1991, a ocupat un post similar cu Pierre Boulez la Ansamblul Intercontemporan. Chaslin a fost director muzical al Operei de la Rouen (Franţa), din 1991 până în 1994. Dr asemenea, a fost dirijor şef al Orchestrei Simfonice din Ierusalim din 1999 până în 2002. A fost dirijor rezident al Operei de Stat din Viena din 1999 până în 2005. A funcţionat ca Generalmusikdirektor al Nationaltheater Mannheim. În mai 2010, Santa Fe Opera a anunţat numirea lui Chaslin, ca al doilea dirijor şef al companiei. Compoziţiile lui Chaslin includ Suita Chagall pentru orchestră, Diva Dance pentru filmul The Fifth Element, lieduri şi mai multe opere, inclusiv adaptări ale Wuthering Heights. A făcut înregistrări la Sony Classical.
[3] Georges Raymond Constantin Rodenbach (1855-1898) a fost un poet şi un romancier belgian simbolist. O parte majoră a creaţiei sale este rezultatul unei idealizări pasionale a oraşelor liniştite flamande în care şi-a trecut copilăria şi tinereţea.
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2021 aici.