De vorbă cu... (II) - Crăiţa Mladinovici - Gala HOP, 2021

Crăiţa Mladinovici, 28 ani, Bucureşti
 
 Studii: Facultatea Hyperion, Bucureşti, Secţia Arta Actorului, clasa. Mihai Mălaimare; urmează să îşi susţină lucrarea de disertaţie în Comunicare Audio Video, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).
 
Participă la Gala HOP 2021, la secţiunea Grup cu Cazul Broaştelor, după nuvela pesimistă Broaşte... destule de Ion Luca Caragiale.
 
  
Răzvan Rocaş: Cine eşti ca om / ca artist?
Crăiţa Mladinovici: Salut! Cine sunt!? Sunt un om oarecare, călător pe aici. Mi-am propus acum 28 ani, când am aterizat, să stau cât mai mult. Cine sunt ca artist? Sunt un artist care îşi doreşte să muncească.

R.R.: Ce este şi ce nu este teatrul pentru tine?
C.M.: Teatrul a intrat în viaţa mea fără să vreau. Mi-am petrecut toată copilăria alături de fratele meu cel mare; unde era el, eram sigur şi eu. Atunci când a intrat el la liceu s-a înscris şi la cursurile de teatru şi evident mergeam şi eu cu el la repetiţii. Aşadar teatrul şi-a făcut apariţia în viaţa mea de la vârsta de 6 ani. Teatrul pentru mine are miros de copilărie; înseamnă pace, iubire, zâmbete, are forma destinului şi a vieţii.
Ce nu este teatru pentru mine? Teatrul nu este o industrie a banilor.

R.R.: Ai puterea să schimbi un lucru din teatrul românesc. Care ar fi acela şi de ce?
C.M.: Teatrul nu schimbă lumea, dar o face mai frumoasă. Sunt fascinată de puterea teatrului în comunităţi restrânse. Dacă aş schimba ceva în teatru, nu doar în cel românesc, aş aduce spectacolele mai aproape de oameni, aş vrea să văd mai des proiecte de cultură în comunităţi restrânse. Să coborâm puţin de pe piedestal şi să ne alăturăm oamenilor.

R.R.: Ce preferi dintre mediul independent şi cel instituţional? Care crezi că sunt avantajele şi dezavantajele celor două?
C.M.: Clar mediul instituţional îţi oferă o siguranţă, un confort, cel puţin din punct de vedere material. În schimb, în mediul independent ai satisfacţia de a produce aproape tot, de a da viaţa unui întreg. Tu / Voi trebuie să găseşti / găsiţi toate resursele pentru ca un proiect să prindă viaţă, dar s-ar putea să nu găseşti şi o satisfacţie remunerată. În teatrul de stat ai şansa să întâlneşti mai des regizori renumiţi, actori mari, tehnicieni pricepuţi, scene pregătite de orice tip de spectacol, pe când în independent ai şanse uriaşe să întâlneşti oameni pasionaţi, extrem de talentaţi şi cu o poftă uriaşă de muncă, oameni care întâmpină cu entuziasm fiecare proiect şi care nu vin la treaba ca la "serviciu".

R.R.: Sectorul cultural a fost grav afectat de pandemie. Cum crezi că va evolua situaţia şi cum va arăta teatrul de-acum încolo?
C.M.: Pandemia nu a trecut şi din păcate oamenii s-au obişnuit să se relaxeze din confortul casei. Dacă teatrul ar veni la ei în sufragerie, probabil ar fi interesaţi să vadă cât mai multe spectacole, probabil. Din păcate, nu văd un viitor plin de reflectoare, urmăriri, fum şi măşti.

R.R.: Cât de confortabilă eşti / te simţi cu tema DansActorului?
C.M: Oh, Doamne! Am atâtea emoţii... constructive, sper!:) Sunt foarte entuziasmată de ceea ce urmează; abia aştept să mă bucur de tot ce se va şi ni se va întâmpla.

R.R.: Ce te încântă? Ce te întristează? Ce îţi oferă satisfacţie? Ce te dezamăgeşte?
C.M.: O zi de vară la mare. Copiii desculţi iarna. Îmi plac zilele în care lucrez mult, zilele în care învăţ mereu ceva nou. O zi extraordinară este acea zi în care ajung seara acasă şi adorm instant. Mă dezamăgeşte foarte tare ignoranţa oamenilor. Mi se pare că am devenit din ce în ce mai reci, mai nepăsători, mereu în gând cu ideea "mie nu mi se poate întâmpla."

R.R.: Cum ţi-ai dori să fii peste 10 ani?
C.M.: Vie! Peste 10 ani îmi doresc doar să fiu. Nu am un plan pentru mine. Vreau doar să fiu!

R.R.: Dacă ai avea posibilitatea să petreci o zi alături de o personalitate, pe cine ai alege şi de ce?
C.M.: Aş vrea să mai pot sta la o vorbă cu domnul Ioan Albu, dragul meu profesor de lupte scenice, dar din păcate acest lucru nu se mai poate decât la nivel spiritual. O altă personalitate cu care aş vrea să stau de vorbă ar fi Barack Obama. De ce? A rupt multe bariere, a spart multe stereotipuri şi a rămas unul dintre cei mai carismatici oameni politici ai lumii.

R.R.: Un mesaj pentru public...
C.M.: Fiţi voi, zâmbiţi, fiţi trişti, trăiţi. O viaţă avem şi trebuie să profităm de cât putem. Nimic din ce a fost nu poate fi schimbat, dar poate fi corectat sau stricat. Depinde de noi! Doar de noi.