De vorbă cu... (IV) - Diana-Raluca Amitroaie - Gala HOP, 2021

Diana-Raluca Amitroaie, 22 de ani, Iaşi

Studii: Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" Iaşi, Facultatea de Teatru, specializarea Artele spectacolului - Actorie, Clasa Prof. Lect. Univ. Dr. Doru Aftanasiu

Participă la Gala HOP 2021, la secţiunea Individual cu Andrisantul Necunoscut


Răzvan Rocaş: Cine eşti ca om / ca artist?
Diana-Raluca Amitroaie: Am răspuns la toate întrebările şi am lăsat-o pe asta la final. Am foarte multe idei, practic sunt o persoană care nu mai tace de fapt, la câte idei poate scoate pe minut. Adevărul e că de cele mai multe ori sunt idei bune. Glumesc, nu de fiecare dată. Sunt o fire care doreşte să facă multe lucruri (dacă se poate, pe toate odată, haha) şi care se descurajează în acelaşi timp uşor dacă nu simte aceeaşi implicare şi din partea celorlalţi. Asta se întâmplă în orice fac. Pun multă pasiune şi mult suflet, mai ales în munca mea. În actorie.
Din punct de vedere artistic, mă aflu într-un nisip mişcător care mă face să fiu distrasă de o sută de locuri. Învăţ încet-încet cine sunt şi ce perspectivă am asupra acestei lumi. Mă simt ca şi cum abia m-am născut. Câteodată mă sperie mediul în care m-am băgat şi, totuşi, de fiecare dată îmi dau seama că n-aş putea şi nici n-aş vrea să fac altceva, oricât de mult aş încerca să mă gândesc la asta. Nu pot să dau acum o definiţie a ceea ce aş fi eu ca artist. Un lucru cert despre mine e că vreau să pun mai mult în practică şi să vorbesc mai puţin, apoi să mă joc cât de mult pot şi să îmi ofer disponibilitatea creativă acolo unde e nevoie.

R.R.: Ce este şi ce nu este teatrul pentru tine?
D.R.A: Îmi place să nu-l pun într-o categorie anume. Îmi place să-l las departe de o anumită formă clară sau precisă.

R.R.: Ai puterea să schimbi un lucru din teatrul românesc. Care ar fi acela şi de ce?
D.R.A: Primul gând care îmi vine de fiecare dată când mă gândesc ce aş face dacă aş avea această superputere ar fi ca noi, tinerii, să avem o posibilitate mai mare de a fi angajaţi după facultate, sau măcar să fie finanţate mai multe proiecte independente. Să putem să ne întreţinem singuri doar din munca asta. Deşi se zice că "ies prea mulţi tineri din facultăţile de teatru şi d-aia nu sunt locuri", eu cred că este loc pentru toată lumea. E de la sine înţeles de ce.:)

R.R.: Ce preferi dintre mediul independent şi cel instituţional? Care crezi că sunt avantajele şi dezavantajele celor două?
D.R.A: Le prefer pe amândouă pentru că e bine să treci prin ambele experienţe. Cred că sunt două medii diferite din care ai ce învăţa. Din punct de vedere financiar, poate fi un dezavantaj; mai ales dacă ajungi doar să colaborezi cu un mediu instituţional de exemplu, pe care ţi-l asumi sau nu de la început. Dar asta depinde de mai mulţi factori.

R.R.: Sectorul cultural a fost grav afectat de pandemie. Cum crezi că va evolua situaţia şi cum va arăta teatrul de-acum încolo?
D.R.A: Într-adevăr, acum această "suferinţă" s-a dublat odată cu pandemia. Poate că "era mai bine înainte", dar poate şi înainte ne plângeam de unele sau aceleaşi lucruri, doar că acum avem şi motivul pandemiei.
Mai mult decât în probleme, cred în soluţii şi, după cum se vede, se găsesc din ce în ce mai multe şi aici nu mă refer neapărat la vaccin. Ci mai mult decât atât, creativitatea şi dorinţa de a face artă a întrecut frica. Anul acesta au fost spectacole care au avut premieră cu public în sală; cum ar fi Trei piese triste regizat de Radu Afrim la Iaşi în care joc, un spectacol de care mă bucur mult şi care m-a scos din anxietatea pe care am acumulat-o de la începutul pandemiei.
Simt că perioada asta ne-a unit puţin mai mult, ne-a făcut să nu ne mai gândim chiar atât de mult la viitor, să facem mai mult decât să contemplăm şi să ne bucurăm de artă. Sper şi cred că aşa va continua această evoluţie: cu arta care ne aduce mai aproape unii de ceilalţi.

R.R.: Cât de confortabilă eşti / te simţi cu tema DansActorului?
D.R.A: E un pariu pentru mine tema DansActorului. Pot să zic că mereu am fost atrasă de zona asta, a dansului în general, iar teatrul-dans este preferatul mea de până acum. Sunt... să zicem, pe la început, şi o descopăr pe zi ce trece. Mă fascinează! Iar faptul că nu mă face să mă simt atât de confortabilă sfera asta e ceea ce de fapt, mă face să fiu din ce în ce mai curioasă.

R.R.: Ce te încântă? Ce te întristează? Ce îţi oferă satisfacţie? Ce te dezamăgeşte?
D.R.A: Râd în timp ce citesc întrebarea asta pentru că mă gândesc la o mie de lucruri odată. Dacă e să mă gândesc la ce mă încântă, e prezentul. E o relaţie grea între mine şi el, dar am început să avem din ce în ce mai multă încredere unul în celălalt. Acum, chiar acum, în prezentul ăsta nu e ceva care mă întristează neapărat, pentru că e o emoţie mai puternică. În general, mă întristează oamenii lipsiţi de empatie. Sau momentele alea în care stau în autobuz şi văd prea multe capete lipite de telefon. Inclusiv al meu câteodată, recunosc. Mă întristează oamenii fără chef de joacă, fără chef de a face lucruri. Oamenii confortabili, da.
Am satisfacţie când fac lucruri de care mi-e frică şi în final îmi dau seama că n-ar fi trebuit să-mi fie frică. Atunci când pot să aduc zâmbete pe faţa oamenilor. Când simt că într-un proiect care mă stârneşte creativ. Când gătesc ceva şi fac un plating atât de bun încât mă holbez câteva minute la farfurie. Sunt multe.:)
Dezamăgirea aş pune-o, să zicem, tot pe linia tristeţii. Rămân dezamăgită uneori pentru că îmi place să văd bunătatea în sufletele tuturor şi mi-e greu să cred că există şi oameni care sunt orbiţi de propriile interese mai mult decât orice pe lumea asta. Nu e greşit să te gândeşti la ce-ţi doreşti pentru tine, dar nici rău nu e să te mai uiţi şi în jur.

R.R.: Cum ţi-ai dori să fii peste 10 ani?
D.R.A.: Îmi doresc ca până atunci să am un câine.:)
Când mă gândesc la asta nu văd ceva foarte clar. Aş vrea să mă văd la fel de curioasă ca până acum de tot ce e în jurul meu. Să fiu împlinită cu ceea ce fac, dar poate puţin mai organizată cu lucrurile din viaţa mea (nu că n-aş fi acum:)).

R.R.: Dacă ai avea posibilitatea să petreci o zi alături de o personalitate, pe cine ai alege şi de ce?
D.R.A: Mi-ar plăcea să o petrec cu Aglaja Veteranyi. Pentru mine e o personalitate; un suflet pe care aş vrea să-l cunosc. Cred că am avea multe lucruri de povestit împreună.

R.R.: Un mesaj pentru public...
D.R.A: Votaţi Diana-Raluca Amitroaie pentru Gala HOP 2021.
Hahahaha, glumesc!!
Adică nu glumesc, dacă doriţi / vreţi / binevoiţi puteţi vota, desigur. Vă asigur că nu veţi pierde nimic.
Dar nu asta e neapărat important. Important e să nu vă pierdeţi joaca din suflet şi copilul ăla care e de fapt mereu în sufletul vostru. Lăsaţi-l să plângă când simte să plângă, să râdă cu gura până la urechi, să danseze până ce nu mai are suflu, să viseze cu ochii deschişi şi să fie cu capul în nori când are chef să facă asta. Nu-l pedepsiţi cu lumea oamenilor mari.:)