august 2021
Festivalul European al Spectacolului - Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR), Timişoara, 2021
O singură zi ne mai desparte de primul spectacol din FEST-FDR 2021, eveniment organizat de Teatrul Naţional din Timişoara cu sprijinul Primăriei şi al Casei de Cultură a Municipiului, acţiune co-finanţată de Consiliul Judeţean Timiş.

Timp de 9 zile, prin spectacole, prin întâlnirile Studio FEST-FDR, ca şi prin acţiunea Teatru-lectură în Parcul Civic, această ediţie a FEST-FDR coagulează experienţa perioadei ultimului an într-un singur cuvânt: SEMINŢE. În contextul pandemic, social şi moral al zilei de astăzi, este esenţial să creştem şi să protejăm dimensiunea culturală şi spirituală a prezentului care conţine seminţele viitorului în fiecare dintre acţiunile noastre, să ne ascultăm, să dialogăm şi să ne protejăm unii pe ceilalţi.

Selecţia operată de teatrologul Oana Borş are ca punct de plecare "dorinţa artiştilor de a crea, de a se exprima (...), dar şi, aşa cum declară în continuare, "o întoarcere mai atentă către teme şi dezbateri legate de valorile umane fundamentale: iubire, viaţă, moarte, relaţii de familie, existenţă cotidiană, frumuseţea simplă a vieţii, prin care fiecare dintre noi ajunge să reconsidere viaţa în măreţia ei trecătoare".

FEST-FDR 2021 - Seminţe debutează sâmbătă, 28 august 2021, ora 18, la Sala Mare, cu Chiritza în concert, un spectacol-concert al Teatrului Naţional din Cluj, spectacol despre care presa de specialitate a scris că este "o victorie a teatrului comic şi satiric". Semnat de Ada Milea şi prezentat în cadrul FDR Contemporan, Chiritza în concert invită publicul la un musical satiric, la un hohot de râs mai degrabă necruţător cu prostia, îngâmfarea şi arivismul.

Prima zi de festival continuă de la ora 20, la Sala 2, cu spectacolul Toată liniştea din lume de Mihaela Michailov şi Radu Apostol, în regia lui Radu Apostol, un spectacol care, prin intermediul foarte talentatei actriţe de teatru şi film Katia Pascariu, spune povestea emoţionantă a mii de femei care îşi cresc copiii singure. Spectacolul este realizat de Asociaţia ADO şi Centrul de Teatru Educaţional Replika" din Bucureşti.

FEST-FDR sondează în continuare resorturile primare ale umanităţii, legăturile intime care le leagă pe mame de copiii lor duminică, 29 august 2021, de la ora 19, în Sala Mare, într-un spectacol extrem de personal, de emoţionant şi de sensibil, intitulat MaMe, o producţie a Teatrului "Fani Tardini" din Galaţi, spectacol semnat de un regizor cunoscut deja publicului din Timişoara, Cristian Ban.

Spectacolul este urmat, de la ora 20:30, în Holul cu oglinzi al Teatrului Naţional, de prima întâlnire Studio FEST-FDR, în care publicul şi artiştii din spectacol pot discuta deschis despre spectacol, despre ideile şi despre emoţiile pe care acest spectacol le-a provocat atât actorilor care şi-au oferit propriile poveşti de viaţă, cât şi spectatorilor care au avut ocazia de a participa la acest mare exerciţiu de sinceritate.

A doua zi de spectacol se încheie în aceeaşi notă a reîntoarcerii la emoţiile primare. Astfel, la Sala 2, începând de la ora 21, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ prezintă spectacolul Pattern, un spectacol în care Daniel Chirilă, în dublă calitate de autor şi regizor, cercetează legăturile complicate pe care prezenţa şi, mai ales, absenţa unui tată le face şi le desface în destinul unui bărbat (Daniel Beşleagă) ajuns, deja, el însuşi, la maturitate.

FEST-FDR începe săptămâna cu spectacolul Ură şi pisoi de Andrei Ursu, talentat dramaturg timişorean, unul dintre primii câştigători ai Concursului Naţional de Dramaturgie. Spectacolul Teatrului BASCA este produs de Solidart, în parteneriat cu A.T.C.E.C., cu sprijinul Primăriei Municipiului şi a Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar "Timişoara - Capitală Europeană a Culturii 2021" şi este programat în festival luni, 30 august 2021, de la ora 18, la Studio "Uţu Strugari". Actriţa Ana-Maria Ursu şi Victor Dragoş, regizorul spectacolului, au creat un spectacol încărcat de umor, dar şi de sarcasm, un spectacol "despre oameni, media, internet şi manipulare în România zilelor noastre".

Tot luni, 30 august 2021, de la ora 19, la Sala Mare, Teatrul Naţional din Timişoara prezintă în cadrul FEST-FDR spectacolul Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis, piesă originală de Hristo Boicev, în regia Mihaelei Lichiardopol, un spectacol care, în interpretarea emoţionantă a actorului Ion Rizea în rolul titular, vorbeşte despre acceptarea cu bucurie şi cu împăcare a vieţii, dincolo de suferinţă şi în conştiinţa solară a realităţii că iubirea şi moartea sunt cele două feţe ale existenţei.

Ziua se încheie cu un alt text fundamental al literaturii dramatice a lumii: Teatrul Nottara din Bucureşti prezintă Lecţia de Eugène Ionesco, în regia lui Felix Alexa. Programat de la ora 21, la spectacolul aduce pe scena Sălii 2 o distribuţie redutabilă - Catrinel Dumitrescu, Gabriel Răuţă şi Ioana Calotă.

Programul detaliat al festivalului este disponibil aici.

Bilete se pot achiziţiona online pe www.tntimisoara.com sau la Agenţia de bilete "Mărăşeşti", str. Mărăşeşti nr. 2, zilnic între orele 11 şi 19.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus