Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara, în parteneriat cu Naționalul local, propun următoarea metodă de lansare a tinerilor actori: debutanții Oana Antonovici (Veta), Marin Lupanciuc (Chiriac), Cora Similian (Zița), Darius Zet (Spiridon) urcă în studioul Uțu (etajul final al clădirii din Piața Victoriei, fostă a Operei) alături de seniorii Ion Rizea (Jupân Dumitrache) și Matei Chioariu (Rică). Produsul final al acestei colaborări, O noapte furtunoasă. Un exercițiu (în secțiunea Debut a FEST-FDR), regizat de directoarea & profesoara Ada Hausvater și-a avut premiera în a patra seară de FEST-FDR 2021 (marți, 31 august 2021).
Din enumerarea de mai sus lipsește un personaj. Cel al ipistatului Nae Ipingescu. Polițistul, deh. Scena de debut e un monolog al Jupânului. Sau, dacă vreți, o dare de seamă spre public. Pe ton lejer conspirativ. Asezonat cu trei țigări sudate de Ion Rizea. În acest timp, o Vetă speriată încearcă, fără succes, să își facă o cafea la micul aragaz roșu, cu butelie. De altfel, mai totul e roșu în decor. Strident. Mai că-ți vine să zici că seamănă a...
Nu prea zărim chipul Ziței. Cap-coadă, Cora Similian privește în caietul în care scrie. Scrie tot ce aude, scrie tot ce spune. Notează ca o școlăriță prinsă cu tema nefăcută, rostind ca o actriță prinsă cu sensul textului neînțeles. În afara unei durate puțin prea mari a unei porțiuni din monologul în care povestește conflictul cu fostul soț, transformarea Ziței e una dintre cele mai bune idei ale Adei Hausvater.
Mai ales că, spre final, Zița pare a deveni cronicarul întâmplărilor furtunoase din jur. Un fel de Caragiale, dacă vreți. Asta dacă citim montarea în cheia farsei pe care o familie de ciudați (Jupânul, Veta, Chiriac, Spiridon) o face unui naiv (Rică). Dar asta e doar una dintre posibilele chei.
Dar poate că Zița e doar o fată exagerat de timidă. Hai să zicem, într-o formulare ceva mai riscantă, o fată cumva rămasă în urmă din punct de vedere intelectual, proaspăt divorțată, căreia familia încearcă să-i găsească un nou bărbat. Așa că Veta îi face ochi dulci lui Rică la Iunion, acesta mușcă și de restul se ocupă bărbații casei.
Sau, încă, mai mult. Farsa amintită două paragrafe mai sus e ceva mult mai grav decât pare la prima vedere. Rică, așa cum îl știm, nu e doar naiv, ci și idealist. Amestecă el grav conceptele, dar, în adâncuri, e un om animat de bune și calde intenții. Jupânul, așa cum ni-l prezintă Ada Hausvater și Ion Rizea, e un soi de Godfather de periferie, ce conduce, cu mână de fier, e gospodărie care numa' cherestegerie nu e. Adulterul, violența, amenințările sunt fapt comun în casa Jupânului. Ce soartă să aibă un idealist în această casă / lume altă decât captivitatea? Să fie asta metafora montării?
Alte câteva posibile versiuni de interpretare ar mai fi posibile. După cum totul ar putea fi doar o glumă, o colecție de scene și pretexte lipsite de un mare fir roșu. O joacă, un exercițiu pentru punerea în valoare a actorilor. Și totuși, de ce lipsește personajul omului legii? Și de ce e decorul roșu? Și de ce n-o recunoaște Rică pe Zița?