Curajul de a tăcea - MaMe la FEST-FDR, 2021

"Cum să tăcem pe scenă, Cristi? O să iasă lumea din sală când o să vadă că nu spunem nimic atâta timp!", a povestit actriţa Svetlana Friptu, una dintre cele 4 mame de băieţi din MaMe, că i-a spus, în timpul repetiţiilor, regizorului Cristian Ban. Întâmplarea, istorisită la întâlnirea cu publicul de după reprezentaţia de duminică seară de la FEST-FDR-ul timişorean (prima ieşire în turneu a spectacolului gălăţean ce şi-a avut premiera în ianuarie 2020), scoate la lumină una dintre principalele trăsături ale felului de a judeca teatrul al lui Ban: intuiţia nevoii spectatorului de a avea timp cu / de / pentru sine în timpul spectacolului şi încrederea că acesta va înţelege că un prelung moment de tăcere din partea actorilor oferă fix prilejul satisfacerii acestei nevoi.

Sună complicat? De fapt, e cât se poate de simplu. După mai bine de jumătate de spectacol în care 4 bărbaţi (Radu Horghidan, Ionuţ Moldoveanu, Ştefan Forir şi Răzvan Clopoţel) îşi joacă fragmente din propria fragedă copilărie şi adolescenţă (textul MaMe e o creaţie colectivă a grupului de actori şi a regizorului, pornind de la biografiile băieţilor) conectate de cele 4 mame (interpretate de actriţele Svetlana Friptu, Ana Maria Ciucanu, Elena Anghel, Oana Mogoş) în cheie ludică, stârnind hohote bruşte şi zâmbete candide, intervine un moment de cezură: băieţii pleacă de acasă. Fiecare pe drumul lui, departe de casa în care mamele (3 din 4, căci cea a lui Ştefan plecase ea însăşi mai devreme) rămân încercând / reuşind (?) să înceapă o nouă viaţă. Cea de dincolo de creşterea copiilor.

E momentul când se lasă liniştea pe scenă şi în sală şi când fiecare dintre spectatori are prilejul să se întoarcă la ce / cine a lăsat în urmă. O mamă, un tată, un sine mai tânăr.

La nici una dintre reprezentaţiile MaMe n-a ieşit nimeni din sală. Intuiţia lui Ban a funcţionat. După cum metoda lui de lucru, parte din conceptul devised theatre, a funcţionat şi la Teatrul Fani Tardini Galaţi, după ce funcţionase, în prealabil, la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad (Ai mei erau super, în 2015) şi Teatrul Municipal din Baia Mare (Poveşti din bucătărie, în 2018). Actori puşi faţă în faţă cu propriile poveşti de viaţă, trupe puse în ipostaza de a se cunoaşte, recunoaşte, descoperi, apropia.
 

Partea a doua din MaMe, cea de după tăcere, schimbă, oarecum, tonul. Nostalgic, căutând o epocă apusă, o vârstă de aur cu care empatizăm fiecare dintre noi. Scenariul colectiv al gălăţenilor a identificat fără greş şi apoi transformat impecabil în spectacol o serie de întâmplări, ipostaze, senzaţii care s-au întâmplat aievea aproape oricui din acest colţ de lume şi din gama de vârstă 30-40 de ani. Poate şi 10 ani mai mult, poate şi 10 ani mai puţin.

Semnul apropierii dintre sală şi scenă e dat de monoloagele lui Ionuţ (Moldoveanu) şi ale mamei lui (Ana Maria Ciucanu). Gestică, mimică, pauze atent aşezate. Cuvinte puţine. Fraze neduse la capăt, interjecţii, "ştiţi voi". Când e vorba de lucruri atât de apropiate, de intime, nu e rost de vorbe multe. Impecabilă scriitura lui Ban, excelent jocul actoricesc. Minimalism verbal, bogăţie de sensuri şi senzaţii.

Nou Val. De data asta, în dramaturgie. Nouă mentalitate. De a face teatru. La aceeaşi întâlnire cu publicul de la FEST-FDR, proaspătul director artistic al teatrului gălăţean, actorul Radu Horghidan, a anunţat că Fani Tardini va realiza, în fiecare din următoarele 3 stagiuni, câte 3 spectacole scrise de regizori împreună cu actorii locali. Texte originale sau texte adaptate, texte la care să contribuie şi trupa. Unul dintre cei 3 regizori incluşi în program este Cristian Ban.

Pentru a da teatrului o direcţie, pentru a continua exemplul de foarte bune practici instituit odată cu MaMe. Spectacol de succes, relevant, memorabil, capabil să coaguleze trupa şi să o aducă în atenţia naţională. Înainte de selecţionarea, de către Oana Borş, la FEST-FDR, MaMe i-a adus lui Ban nominalizarea la categoria cea mai bună regie la Gala Premiilor UNITER 2021.

Înapoi la acele neobişnuite secunde de tăcere. De singurătate. De pauză. Timpul stă. Sau curge altfel. Nimic din ce a fost nu se mai poate întoarce. Doar că uneori realizăm că nici pierdut pentru totdeauna nu e. Ce e în noi nu moare niciodată.