O seară muzicală fantastică! Din clipa în care interpreţii Orchestrei Filarmonicii George Enescu au păşit pe scena Sălii Palatului, în aplauzele publicului (aplauze reale, nu virtuale) şi până la ultimul acord al Simfoniei de Rahmaninov, urmat de primirea de către artişti a buchetelor şi coşurilor de flori în ovaţiile auditoriului, am fost pe TĂRÂMUL MUZICII.
Vibraţii magnifice pe scenă şi în sufletele ascultătorilor din sală şi de pretutindeni (datorită transmisiunii în direct-televiziune, radio şi internet), iar sunetele pornite din inimi către inimi au generat bucurie şi încântare.
Într-adevăr, Gala de deschidere a Festivalului Internaţional George Enescu, ediţia a 25-a, a fost un succes deplin, o reverenţă şi un omagiu, aduse geniului muzicii, născut acum 140 de ani pe pământ românesc - compozitorul, violonistul, pianistul, dirijorul şi pedagogul George Enescu.
Evenimentul muzical mult aşteptat, care ne-a alinat în bună parte suferinţele unui an cultural frustrant, a debutat cu arhicunoscuta Rapsodie Română în re major, op. 11, nr. 2, o lucrare parcă lipită de sufletul interpreţilor primei Filarmonici a României, cea care poartă numele marelui compozitor. Dirijorul eston Paavo Järvi, cu o ţinută artistică sobră pe care a impus-o instantaneu interpreţilor, a creat acea atmosferă de frescă sonoră, plină de autenticitate conferită de aceste miniaturi simfonice inspirate din folclorul orăşenesc bine cunoscut în vremea compozitorului. Artiştii de pe scena Sălii Palatului au transmis publicului suflul lirico-meditativ, precum şi întreaga frumuseţe a ritmurilor româneşti vii, având acea colorare modală exotică, în care spontaneitatea e prezentă la tot pasul.
Pe parcursul desfăşurării Rapsodiei, ascultam cum melodicitatea şi instrumentaţia variată aduceau cântecul în prim plan. Se auzeau melodii de baladă (Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel), Sârba lui Pompieru, Mama lui Ştefan cel Mare, Bîr oiţă de la munte sau Văleu, lupu mă mănâncă - fiecare redând caracterul evocator al acestei muzici.
Muzicianul de elită, dirijorul Paavo Järvi a unificat ansamblul orchestral, sugerând prin gesturile sale largi şi cursive, ampla întindere a frazelor muzicale enesciene. Sonoritatea orchestrei a fost una deosebit de caldă, topită parcă în chihlimbar. Unison-urile corzilor, solo-urile cornului englez, pe fundalul în tremolo, timbrul compact şi frumos calibrat dinamic al trompetelor, dozajul uneori pictural pastelat între compartimentele ansamblului, acele ornamente cu mordent tărăgănat al primei viori - încântau şi te transportau lin în lumea poveştilor. Frumos calmat a fost momentul extincţiei sonore al fluxului melodic din final.
Interesant este faptul că George Enescu dirija în concertele sale ambele Rapsodii Române, începând mereu cu a doua şi nu cu prima. Se pare că intenţia lui George Enescu era să compună şi o a treia Rapsodie Română, în sol minor, ce urma să aparţină, de asemenea, ciclului op. 11, proiect care însă nu s-a concretizat [1]. Iar conducerea artistică al Festivalului a gândit programarea celor două Rapsodii Române chiar în această succesiune (London Symphoni Orchestra, dirijată de Sir Simon Rattle, va cânta prima Rapsodie Română într-un concert ce va urma pe 29 august 2021).
Gala de deschidere a continuat cu celebrul Concert pentru vioară şi orchestră în re minor, op. 47 de Jean Sibelius, solistă Hilary Hahn, violonistă deţinătoare a nu mai puţin de trei premii Grammy, recunoscută pentru virtuozitatea şi interpretările sale exuberante. Ea a fost acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Paavo Järvi.
Invitată la mai multe ediţii ale Festivalului Enescu (memorabilă interpretarea Concertului nr. 3 în sol major de W. A. Mozart, alături de Camerata Salzburg, dirijată de Louis Langrée, în 2013), Hilary Hahn este o violonistă carismatică.
În 2001, violonista a fost numită America's Best Young Classical Musician de către revista Time. Hilary Hahn este o artistă prolifică ale cărei înregistrări sunt celebre, având douăzeci de albume realizate cu Decca, Deutsche Grammophon şi Sony şi care au fost toate listate în top zece în topul Billboard încă de la apariţie.
Interpretând concertul de Jean Sibelius, unul dintre cele mai frumoase şi dificile lucrări pentru vioară şi orchestră, aici la Bucureşti, în Festivalul Enescu, solista a entuziasmat publicul prin virtuozitate, "glas" limpede, diversitate coloristică şi subtilitate agogică. Cântă cu pasiune, stăpâneşte tehnic pasaje extrem de dificile cu dezinvoltură, acaparează prin intensităţile abia auzibile pe care le controlează impecabil. De la sunetul obţinut printr-o etanşare maximă a arcuşului pe coarde, păstrând calitatea printr-un vibrato intens şi până la acel arhipianissimo diafan, violonista te ţine cu sufletul la gură, te face să-ţi ciuleşti urechile şi să desprinzi firul sonor al viorii sale din aburul armoniilor orchestrale. În momentele de mare tensiune pare că mişcările mâinilor sale îi contaminează întreaga fiinţă, precum un dans magic woodoo.
Urmăream în Cadenţa (cu rol de Dezvoltare a formei de sonată) din prima partea concertului, Allegro moderato, secţiunea cu elemente polifonice, pe care Hilary Hahn a construit-o cu înaltă înţelegere a procedeului imitaţiei, valorificând şi ierarhizând logic timbral vocile.
Excelent acompaniamentul realizat de orchestra condusă de Paavo Järvi. De altfel, la sfârşitul concertului, Hilary Hahn însăşi, i-a aplaudat îndelung, cu faţa spre interpreţi, semn al unei foarte bune colaborări muzicale.
Concertmaestrul serii violonista Sarah Nemţanu [2] a avut o contribuţie meritorie, atât prin efortul interpretativ personal, cât şi prin conducerea efectivă a compartimentelor ansamblului.
Ropote de aplauze au răsplătit clipele de mare emoţie şi trăire artistică oferite de Hilary Hahn.
În partea a doua a Galei de deschidere a Festivalului, Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta dirijorului Paavo Järvi, a interpretat Simfonia nr. 2 în mi minor, op. 27, de Serghei Rahmaninov. Lucrarea a fost compusă între anii 1906 şi 1907 şi a cunoscut un mare succes. În Festival, dirijorul Paavo Järvi a optat pentru varianta integrală a simfoniei, în patru părţi: I. Largo - Allegro moderato; II. Allegro molto; III. Adagio; IV. Allegro. Deşi durează aproximativ o oră, densitatea ideilor, melodica, armonia, orchestraţia, paleta coloristică, formele arhitecturii muzicale, uneori modificate cu inventivitate benefică, au făcut ca această simfonie să "treacă" neaşteptat de repede (timpul artistic nu coincide cu cel cronologic universal, când e vorba de interpretare autentică).
Prima mişcare a început cu o introducere lentă şi întunecată, în care era introdusă şi ulterior dezvoltată tema "motto" a simfoniei. Ascultam cum acumulările de factură romantică duceau către zona culminantă plină de pasiune. Solo-ul de corn englez a condus apoi la mişcarea în tempo alert. Dezvoltarea formei de sonată crea acel tumult arzător romantic în care motivul iniţial reapare obsedant, în diferite tonalităţi. Am remarcat solo-ul concertmaestrului cu sunet catifelat, frumos interiorizat. Foarte frumos a sunat şi valul de tremolo al timpanului în crescendo-diminuendo, fin gradat şi fluent. Tema Dies irae apare în partea a doua a simfoniei şi continuă să reînvie în părţile următoare sub diferite variante [2]. În acest Scherzo atipic plin de viaţă am ascultat ostinato-ul viorilor, formulele ritmice pregnante ale instrumentelor de suflat de lemn şi prestaţia agilă, în spiccato, a contrabasurilor. Paavo Järvi posedă o mare artă a realizării contrastelor. Trecerea spre Trio cu acel tutti în fortissimo a creat o mare surpriză. Se insinuau elementele de fugato. Părea o veritabilă simfonie pentru coarde. În partea a treia am remarcat frumuseţea melodică a temei afirmate de clarinet, însoţită de o splendidă ţesătură armonică. Simţeam o atmosferă înrudită cu cea din simfoniile lui Brahms. Compartimentul cornilor se auzea cu sunet omogen şi calitativ. Din nou apărea Dies irae şi apoi totul se stingea lin. Finalul era iniţiat masiv de suflători. Idei muzicale noi se întrepătrundeau cu teme reluate. Coda emfatică a condus la concluzia întregii simfonii, în sonorităţi ample convingătoare.
Aplauzele publicului nu se mai terminau. Pe feţele interpreţilor din orchestră se vedea bucuria realizării unei versiuni excelente a acestei simfonii magnifice.
A fost un concert inaugural de bun augur.
NOTE
*Fotografiile sunt realizate de Andrada Pavel.
[1] Într-o notă la programul de sală al concertului dirijat de George Enescu la 8 mai 1939, la Expoziţia Mondială din New York, desfăşurat la Flushing Meadows - Corona Park din Queens, New York, se vorbeşte despre o a treia Rapsodie română (Trois Rhapsodies Roumaines, op. 11)-menţionată în George Enescu - Monografie de Mircea Voicana, Clemansa Firca, Alfred Hoffman, Elena Zottoviceanu, vol. 2, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971, pag. 905.
[2] Sarah Nemţanu este născută la Bordeaux, din părinţi români. A studiat la Conservatoire National Supérieur de Musique de Paris. Ea este astăzi prim violonist (concert-maestro) în Orchestra Naţională a Franţei. Colaborează cu dirijorul român Cristian Măcelaru.
[3] O secţiune a celei de-a doua mişcări a simfoniei este utilizată de mai multe ori în filmul Birdman / Omul pasăre, din 2014 , în regia lui Alejandro González Iñárritu.
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2021 aici.