De vorbă cu... (VI) - Oana Maria Tudoran - Gala HOP, 2021

Oana Maria Tudoran, 23 ani, Timişoara

Studii: Licenţă: Facultatea de Muzică şi Teatru, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, specializarea Artele spectacolului (2019) / Master: Facultatea de Arte, din cadrul Universităţii de Arte din Târgu Mureş, specializarea Arta actorului (2021)

Participă la Gala HOP 2021, la secţiunea Individual cu Acasă.


Răzvan Rocaş: Cine eşti ca om / ca artist?
Oana Maria Tudoran: Vulturo-căprioara, femeia-copil, ce cântăreşte viaţa cu ale sale talere (de Balanţă), din 1997, între încăpăţânare şi sensibilitate, libertate şi devotament.
Dacă originea operei este creatorul (Heidegger) şi omul din spatele artistului se revarsă în propria creaţie, atunci eu sunt:

Tăcere în ecou scufundat la răscruce.
Tai visuri ce cred că nu le mai pot duce.
Brusc, mă trezesc, sub gene de lapte
Şi fac combustie internă din paralizate fapte.
Usuc aspru semipermanente cicatrici.
Mă bântuie adesea ancestrale frici.
În reluare mă văd cum nu pot să respir
Şi cum, perfid, propriile aripi mi le aspir.

Sunt ca o fabrică de îmbrăţişări suprapopulate
Ce stă la coada verbelor încătuşate.
Mă pun singură la colţ şi aştept amânarea.
Ce zgomot gust? Uite că vine şi salvarea.
Viaţa din viaţă, pe scândură, un mic zugrav
Preschimbă, azi, în comic, ce ieri părea grav.
Aud cum soarele topeşte luna, dulce.
Azi, marea în spate, munţii-i duce,
Ombilicul se destramă ca să înţeleagă
Ce contează uneşte, nicidecum nu leagă.
Literă cu sunet, un firav gest, parcă un grăunte
Ce prin intenţie construieşte între oameni punte.
Port în mine, demult, deci, poate să plece,
Doar necondiţionata iubire poate să vindece.
Am căutat. Nu ştiu. Simt. E uşor.
Mă scutur, continui, dar uneori mi-e dor
De păpuşica şi ursuleţul din castelul de aur.
Zâmbesc oscilant, şovăi în uşă, mai stau.
Ating oglinzi, înţeleg, cad şi iar zbier.
Neputincios şi greu, să mă-ntorc cer.

Curge-n mine sete de culoare,
Zi de zi, ceva din mine moare.
Cad scrisori, şiroaie stau pe buze,
Motivele din faţă par confuze.
Ochi mari încălţaţi în paşi de dans,
Tocuri iarna ce tremură-n suspans,
Şi-un alb, nestatornic scris, ce-a-nrobit
Sentimentul ucis neîmpărtâşit.

Mă holbez într-un punct fix al orizontului,
Cu sângele clocotind stau in faţa portului.
Mă îmbarc pe nava ce-mi stă la picioare,
Înapoi privesc prin oglinzile retrovizoare.
Nu-i capăt de linie, şină de tramvai sau tren,
Ci-o-ntâlnire cu sinele meu peren.

R.R.: Ce este şi ce nu este teatrul pentru tine?
O.M.T.: Teatrul, pentru mine, seamănă cu un portal de eliberare, conştientizare, vindecare şi transformare, este locul unde se adună sufletele care dansează desculţe, râzând cu lacrimi. Teatrul înseamnă magia şi sacralitatea unei iubiri care uneşte, înalţă, într-un AICI şi ACUM.

Teatrul nu este circ şi nici Drama Queen, nu e fabrică de şuruburi şi nici consumerism. Nu cred într-un teatru folosit ca instrument de manipulare socio-politică, teatrul nu e minciună, disimulare, ego. Mă doare când oamenii folosesc noţiunea de teatru în mod peiorativ, zicând într-o situaţie negativă: joci teatru. Şi, totuşi, nu-i pot învinui. Teatrul nu este evadare, nu te scapă de probleme sau frici, nici de lume sau de tine însăţi, ba din contră, simte că vrei să fugi şi te ia în braţe. Te linişteşte şi te aruncă în nisipuri mişcătoare, ca să înveţi să ieşi singură de acolo, din capul tău, din tine, din golul ce ucide. Nu te umple, nu te seacă, e o pârghie, ce-ţi dă de ales. Nu te scapă, dar te întăreşte pentru groapa cu lei, de pe celălalt tărâm al oglinzii. Teatrul te mestecă şi amestecă, te torturează cu dinţi moi ca să învii.

Teatrul nu se laudă, nu pizmuieşte, îndelung rabdă, nu cade niciodată.

R.R.: Ai puterea să schimbi un lucru din teatrul românesc. Care ar fi acela şi de ce?
O.M.T.: Nu pot să trag de mână statul să creeze mai multe locuri de muncă, mai multe teatre, mai mult loc pentru noi, pentru mine, dacă eu nu fac ceva. Nu pot să cer unei şcoli să mă susţină, dacă eu nu o fac, nu pot să cer loc în teatru sau film, dacă eu nu-mi accept locul în propria viaţă şi nu mi-l ofer în profesie, ci din contra, îi dau cu piciorul. Dacă eu cer şi nu dau nimic şi chiar dacă dau, nu dau cui trebuie şi nu cer cui trebuie. De la mine trebuie să cer performanţă, promptitudine, punctualitate, disciplină, pasiune, mie vreau să-mi ofer ceea ce am cerut o dată altora. Aşa că Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume (Mahatma Gandhi)

R.R.: Ce preferi dintre mediul independent şi cel instituţional? Care crezi că sunt avantajele şi dezavantajele celor două?
O.M.T.: Prefer să aleg omul, nu locul. Pentru mine nu e important unde, ci cu cine şi cum. Eu vreau să joc, între patru pereţi sau în aer liber, eu sunt aceeaşi, visul meu continuă. Avantajele şi dezavantajele celor două căi de acces cred că le ştim cu toţii, singurul punct sigur este că în mediul instituţional ai un salariu fix, lunar, dar dacă nu eşti angajat pe o perioadă nedeterminată, siguranţa aceasta este limitată anual. Plus că, din punctul meu de vedere, degeaba ai un contract, indiferent că este sau nu pe o perioadă nedeterminată şi eşti angajat la stat, dacă nu poţi să profesezi CU ADEVĂRAT.

R.R.: Sectorul cultural a fost grav afectat de pandemie. Cum crezi că va evolua situaţia şi cum va arăta teatrul de-acum încolo?
O.M.T.: Am trăit, pardon, eu nu, dar strămoşii noştri, da, au trăit vremuri mai grele sau altfel decât cele actuale şi artei nu i-au putut face nimic. Au ars-o de vie, au îngropat-o, slujbă de binecuvântare nu i-au făcut, au îngenuncheat-o, au ciopârţit-o, ghilotinat-o, i-au pus piciorul în gură sau cuvinte împrumutate, au interzis-o, au redus-o la moravuri uşoare, nepotism, politică, arme între culturi şi naţiuni, s-au ascuns în spatele ei şi au făcut-o paravan de răzbunare, au sedus-o, folosit-o şi abandonat-o într-un colţ damnat al ruşinii. Dar n-au putut s-o nimicească, teatrul, la fel ca viaţa, la fel ca omul, e în continuă transformare şi evoluţie. Credinţă! Răzbim noi la lumină! Şi de data aceasta şi de ori de câte ori va mai fi nevoie.

R.R.: Cât de confortabilă eşti / te simţi cu tema DansActorului?
O.M.T.: Mie îmi place să dansez, adică să mă zbengui, să mă mişc. Nu e nici nouă, nici veche, ci în continuă mişcare întâlnirea mea cu cei doi îndrăgostiţi - teatrul şi dansul. De altfel, în afara orelor de mişcare prevăzute în planul de învăţământ, atât la Timişoara, cât şi la Târgu Mureş, am participat la diverse workshopuri de profil. În plus, la Balul vienez de la Timişoara, activitate caritabilă, am învăţat noi stiluri de dans, dar şi câteva elemente importante referitoare la postură. E o provocare unirea celor două concepte, teatrul şi dansul, dar mie îmi place, aşa că: Aventura, strigaţi URA!

R.R.: Ce te încântă? Ce te întristează? Ce îţi oferă satisfacţie? Ce te dezamăgeşte?
O.M.T.: Mă bucur să petrec timp în natură, să las soarele să mă privească şi să admir luna. Ador conversaţiile profunde, unu la unu, face to face şi heart to heart, îmbrăţişările, bebeluşii care gânguresc şi râd din suflet, arta, să mângâi animalele şi să le cânt. Mă bucur când pot ajuta cu adevărat pe cineva şi când altcineva mă poate ajuta pe mine, fie cu o vorbă, cu un sfat, cu un serviciu sau cu un gest, iar după soluţionarea problemelor, cum noi oamenii parcă ne eliberăm de poveri, suntem mai uşori şi mult mai încrezători.

Mă doare când văd orice fiinţă în suferinţă şi de multe ori mă simt neputincioasă. Faptul că oamenii refuză să vadă minunăţia care sălăşluieşte în ei şi pe care eu o văd atât de clar, îşi cedează puterea interioară şi se cred nedemni, însă, observ în ei părţi din mine şi astfel mă umplu de compasiune. Mă întristează când cineva ia în zeflemea sau în derâdere munca mea, mai ales dacă nu are nicio calificare în domeniu şi o face doar din amuzament de moment.

Satisfacţie îmi oferă acele lucruri la care muncesc mult şi la care ştiu că nu mă pricep foarte bine, dar care, după un timp, îmi ies. Satisfacţie îmi oferă şi faptul că, deşi sunt conştientă că, în general, stau mai puţin bine la capitolul răbdare şi detaşare, observ progrese şi sunt mândră de mine că acum fac faţă situaţiilor cu brio. De asemenea, acest sentiment este stimulat şi de aprecierea şi confirmarea oamenilor din jur, pentru anumite reuşite, realizări, etc., după ce eu însămi mi le-am oferit.

Dezamăgire e un cuvânt destul de greu. Cred că are legătură cu mine, de fapt şi cu aşteptările pe care încă le mai am faţă de anumiţi oameni sau situaţii, dar norocul meu este că îmi trece repede. Ştiu că nimeni nu îmi este dator să-mi răspundă cu aceeaşi bunătate sau dragoste, doar pentru că eu asta dăruiesc, nu ni se cuvine absolut nimic şi nici nu e de la sine înţeles că, exact în acel moment, ceea ce dai, asta şi primeşti. Şi este bine că se întâmplă aşa, cred, fiindcă şi eu am greşit şi greşesc, dar şi mie mi s-a răspuns cu bunătate, de cele mai multe ori când chiar am avut nevoie.

R.R.: Cum ţi-ai dori să fii peste 10 ani?
O.M.T.: Cei care mă cunosc ştiu că, în general, cu mici excepţii, îmi place să le împărtăşesc oamenilor izbânzile, nu dorinţele. Mi-ar plăcea să ne vedem (şi) peste 10 ani pentru a actualiza câteva elemente din viaţa mea.

R.R.: Dacă ai avea posibilitatea să petreci o zi alături de o personalitate, pe cine ai alege şi de ce?
O.M.T.: Cu Amza Pellea, deoarece m-am îndrăgostit de talentul lui urmărindu-l în numeroase filme. Am descoperit, în felul său actoricesc, umorul ştrengăresc, sensibilitatea şi onestitatea ce alternează cu forţa şi determinarea, pe care le-am remarcat în interpretarea unor personaje precum Ipu din filmul Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte şi Manlache Preda din Osânda.

R.R.: Un mesaj pentru public...
O.M.T.: Încetineşte! Respiră profund! Râzi! Plângi! Dă-ţi voie! Riscă!
Poţi din când în când să şi alergi, dar nu fugi! Mai bine plimbă-te puţin. Uneori pentru a înainta, trebuie să te opreşti. Nu te speria! Doar pentru un moment, atât.
Pot să te întreb ceva?
Dacă mâine totul s-ar sfârşi, care ar fi cel mai mare regret al tău? Shhh... Răspunsul este doar pentru tine. E secretul Tău. Dar după ce ţi-ai răspuns, ACŢIONEAZĂ! Viaţa este mult prea scurtă şi imprevizibilă pentru a rămâne cu resentimente. Dă-i drumul lui ce ar fi fost dacă, eşti mai puternic decât crezi. Oricum nu ai nimic de pierdut, fiindcă nu deţinem nimic şi pe nimeni, dar avem totul la un gând / pas distanţă. Ştiu că poate îţi tremură vocea sau picioarele, poate îţi transpiră mâinile sau inima-ţi zguduie tot corpul, dar în pofida fricii, ÎNDRĂZNEŞTE şi manifestă-ţi autenticitatea şi unicitatea, rosteşte-ţi adevărul!
A venit timpul!
IARTĂ-te, MULŢUMEŞTE-ţi, IUBEŞTE-te, TRĂIEŞTE, FII!