De vorbă cu... (IX) - Alina Mişoc - Gala HOP, 2021

Alina Mişoc, 28 ani, Cluj-Napoca

Studii: Absolventă Master, secţia Studiul Caracterelor dramatice în Artele Spectacolului, clasa profesorilor Prof. univ. dr. Dan Glasu, Prof. univ. dr. Marian Râlea şi Prof. Univ. dr. Constantin Chiriac, Prof. Univ. Bogdan Georgescu Facultatea de Litere şi Arte, Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu / Absolventă Artele Spectacolului (actorie), clasa prof. dr. Filip Odangiu şi lect. Sinko Ferenc, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj - Napoca

Participă la Gala HOP 2021, la secţiunea Individual cu momentul Şi eu ce fac?

Răzvan Rocaş: Cine eşti ca om / ca artist?
Alina Mişoc: Sunt un om al extremelor, pentru mine, rareori există stare neutră, să fie călduţ. Deşi nu arăt întotdeauna, sunt ori tristă sau furioasă, ori foarte bucuroasă şi entuziasmată. Sunt curioasă, tipicară, amuzantă dacă mă prinzi într-o stare bună:)), dar, în acelaşi timp, pot fi un om destul de dificil şi ciudat. Alte câteva lucruri care cred că mă caracterizează sunt: loialitatea, spiritul ludic, impulsivitatea, dragostea pentru natură şi pentru mişcare şi dependenţa de oameni.
Ca artist, încerc să fiu unul cât mai versatil, cât mai real şi sincer, muncitor, inventiv şi un bun partener de scenă. Uneori reuşesc să ating aceste puncte, alteori nu sau nu în totalitate.
Oricum, cel mai corect şi probabil cel mai real răspuns la întrebarea ta, îl va da publicul spectato

R.R.: Ce este şi ce nu este teatrul pentru tine?
A.M.: Teatrul, pentru mine, înseamnă căutare, descoperirea unor lucruri şi a unor zone pe care nu bănuiam că le pot conţine. Mai înseamnă schimbarea unor percepţii şi punerea pe masă a unor subiecte tabu, relaţii, imagini, gânduri, senzaţii.
Ce nu este teatrul pentru mine? Orice altă formă de expresie care se lipseşte de actor.

R.R.: Ai puterea să schimbi un lucru din teatrul românesc. Care ar fi acela şi de ce?
A.M.: Aş acorda o atenţie mai mare în alegerea repertoriilor din teatre, din două motive.
Primul ar fi relevanţa spectacolelor faţă de problemele actuale cu care se confruntă societatea şi, chiar dacă aleg o piesă clasică, aş căuta să justific relevanţa ei în zilele noastre şi să o pun ori într-o formă actuală, în care publicul se regăseşte cu uşurinţă, ori într-o formă inedită şi originală care să inspire sau să invite la reflecţie.
Iar al doilea ar fi căutarea unui repertoriu cât mai variat, cu spectacole de facturi diferite, ce vizează teme diverse. Acest lucru, mă gândesc că ar aduce un beneficiu atât teatrului sau spaţiului respectiv, având acces la un public cât mai larg, dar totodată şi actorilor, care vor fi provocaţi să lucreze cât mai divers, să joace şi roluri de compoziţie, fiind într-o permanentă căutare fără să rămână într-o zonă confortabilă.

R.R.: Ce preferi dintre mediul independent şi cel instituţional? Care crezi că sunt avantajele şi dezavantajele celor două?
A.M.: Nu am o preferinţă pentru unul anume, eu caut să lucrez cât mai mult şi cât mai divers. Activez, ce-i drept, în spaţiul independent, având o singură colaborare într-un teatru de stat. Sigur că avantaje şi dezavantaje există atât pentru sectorul independent, cât şi pentru cel instituţional. A fi angajat ca actor într-un teatru îţi oferă un venit constant, o asigurare medicală şi vechime pe cartea de muncă.
Consider că toate aceste lucruri, vin la pachet şi cu o linişte psihică, esenţială în procesul de creaţie. În timp ce actorii independenţi sunt remuneraţi pe fiecare proiect în parte, iar această presiune de a lua castinguri pentru a te întreţine, din punctul meu de vedere, poate afecta destul de mult prestaţiile artistice şi creativitatea unui artist. În teatrul de stat nu cred că există această presiune de a fi distribuit.
Un alt beneficiu pe care îl are mediul instituţional sunt resursele pe care le are în crearea scenografiilor şi costumelor, dar şi a personalului care se ocupă de pregătirea scenei şi a actorilor. Un actor angajat se preocupă astfel doar de rolul pe care-l are de interpretat, fără a-şi face griji pentru detaliile tehnice, acestea nefiind responsabilitatea lui.
În mediul independent nu există asemenea resurse, iar actorul trebuie să se gospodărească singur de la pregătirea personală, până la pregătirea scenei sau a spaţiului de repetiţie. Tot acest proces, pentru mine, în unele situaţii, reprezintă un adevărat ritual, care mă aduce mai aproape de personaj sau de atmosfera spectacolului.
Totuşi, mi se pare că un actor independent are mai multă libertate în a-şi alege proiectele din care face parte, de a merge şi a lucra cu oameni diferiţi în proiecte diverse, un lucru esenţial şi sănătos în dezvoltarea unui actor. În acelaşi timp, el poate părăsi, cred eu, mai uşor un proiect care nu-l împlineşte decât un actor angajat.
Cred că acest monopol care se pune pe actori de către sectorul instituţional nu se întâmplă în toate teatrele din România şi aş vrea să aplaud directorii de teatre care nu fac asta, care înţeleg procesul şi încurajează o dezvoltare sănătoasă atât a trupei, cât şi a fiecărui artist în parte. Nu vreau să fiu înţeleasă greşit; îmi place ideea de trupă care creşte împreună şi care ajunge să creeze un laborator şi un spaţiu sigur, în care te poţi deschide, fără să-ţi fie frică să fi vulnerabil; pentru că doar de aici, mi se pare că se poate porni într-un act creator.
Însă, în acelaşi timp, consider că din când în când ai nevoie şi de proiecte exterioare trupei, pentru a putea fi mai complex şi mai adaptabil, calitate pe care un actor, cu cât o are mai bine dezvoltată, cu atât relaţionarea cu regizorul şi cu partenerii de scenă va fi mai lină şi mai productivă.

R.R.: Sectorul cultural a fost grav afectat de pandemie. Cum crezi că va evolua situaţia şi cum va arăta teatrul de-acum încolo?
A.M.: Cred că multe domenii au fost afectate de pandemie, nu doar cel cultural, însă, cred că este important să rămânem pozitivi şi să încercăm să vedem partea plină a paharului în toată această nebunie, care cu siguranţă ne-a scos la iveală o mulţime de lucruri la care ar fi bine să reflectăm pe viitor. În ceea ce priveşte teatrul, în mod evident, totul este foarte incert şi nesigur în următoarea perioadă, aşa că eu încerc să mă împac cu gândul că totul se poate opri brusc în orice moment. De fapt, ca orice lucru în viaţa asta, sau mai rău, ca orice contract pe perioadă determinată.:)) Artiştii, cu siguranţă, se vor inspira din vremurile pe care le trăim acum, din această frică, panică, exasperare, sentimente pe care le-am traversat cu toţii într-o măsură mai mică sau mai mare. Eu aleg să văd partea bună şi sunt convinsă că publicului consumator constant de teatru i-am lipsit, iar întâlnirea cu acesta cred că va fi mult mai caldă şi mai căutată decât altădată.
Sigur, dacă lucrurile se vor înrăutăţi în ceea ce priveşte acest context al pandemiei, eu cred că artiştii de teatru vor ajunge şi ei, inevitabil, în mediul online, iar întâlnirile cu publicul vor fi, probabil, din ce în ce mai rare şi în regim de live streaming.

R.R.: Cât de confortabilă eşti / te simţi cu tema DansActorului?
A.M.: Îmi place enorm această temă; mi se pare incitantă şi utilă. Singura care m-a atras până acum spre Gala Hop. Îmi doresc să învăţ tehnici noi de expresie prin mişcare şi să explorez la maximum potenţialul creativ al propriului corp.

R.R.: Ce te încântă? Ce te întristează? Ce îţi oferă satisfacţie? Ce te dezamăgeşte?
A.M.: Mă încântă orice fel de proiect nou sau orice propunere de colaborare, cel puţin în primă fază:)), vacanţele, evenimentele, ador să fiu ocupată, evit să stau prea mult cu gândurile mele. Şiiiiiii îmi place mult să primesc cadouri sau să câştig concursuri, ăsta e viciul meu.:))
Mă întristează când observ oameni chinuiţi de soartă, oameni cu probleme reale, oameni care nu au pe nimeni care să-i ajute sau măcar să-i asculte.
Cea mai mare satisfacţie o am când reuşesc să îmi depăşesc nişte limite, să înlătur nişte piedici, pe care mi le pun şi să fac lucrurile singură după propriile idei şi puteri. Mă bucur când sunt organizată. Tot o satisfacţie destul de mare o constituie şi faptul că sunt sănătoasă şi pot să-mi duc planurile la bun sfârşit. De asemenea, familia, prietenii şi colegii mei, care sunt acolo întotdeauna pentru mine sunt o satisfacţie enormă.
Ce mă dezamăgeşte destul de tare sunt persoanele care reacţionează conform frustrărilor şi nemulţumirilor pe care le conţin. De aici cred că vine şi invidia, uneori, atât de prezentă, din păcate, în meseria noastră. Minciuna, furtul şi ipocrizia sunt alte câteva lucruri care mă dezamăgesc profund. Şi eu însumi mă dezamăgesc adesea:)), mai ales atunci când nu reuşesc să îmi organizez timpul eficient şi productiv; când sunt impulsivă; când nu reuşesc să mă impun aşa cum mi-aş dori; când îmi e frică.

R.R.: Cum ţi-ai dori să fii peste 10 ani?
A.M: Ahahah... mă amuză întrebarea ta, pentru că lucrez de ceva timp la a nu-mi mai face niciun fel de plan pe termen lung. Îmi doresc să fiu concentrată mai mult pe a mă bucura de tot ce mi se întâmplă în prezent, să las lucrurile să se petreacă fără a le influenţa cursul lor organic prea tare şi să las universul să lucreze în favoarea mea fără să-i pun piedici. Desigur că îmi fixez obiective pe care încerc să le realizez, însă evit ca acestea să fie cu bătaie prea mare atât ca timp, cât şi ca proiecţie aproape imposibil de atins. Fac asta pentru că nu vreau să devin dezamăgită, frustrată sau disperată de a ajunge într-un punct prestabilit. Cred foarte mult în echilibru şi relaxare şi mai cred că doar cu aceste două elemente lucrurile pot funcţiona cu adevărat.
Dar ca să îţi răspund la întrebare, voi încerca totuşi să fac o mică proiecţie. Ce ştiu sigur că îmi doresc este să am propria mea casă, pe care să o amenajez aşa cum vreau, într-un mod cât mai util şi sustenabil. Îmi doresc o terasă sau o curte destul de mare, pentru că iubesc să petrec timp afară, în natură şi toată viaţa am locuit la bloc, chiar şi când mergeam în vacanţe la bunici.
Sper ca peste 10 ani să am un CV mult mult mai vast, variat cu roluri care să mă dezvolte ca om în primul rând. Şi mai sper să fiu mai înţeleaptă, mai complexă, mai deşteaptă:)), mai răbdătoare, chiar şi cu mine, dar să nu-mi pierd niciodată ludicul.

R.R.: Dacă ai avea posibilitatea să petreci o zi alături de o personalitate, pe cine ai alege şi de ce?
A.M: M-am gândit destul de mult la această întrebare, care pentru mine a fost cea mai grea din acest interviu. Sunt mulţi actori şi regizori de teatru şi film, atât de la noi din ţară, cât şi din afară, cărora le apreciez enorm munca, cu care mi-aş dori să mă întâlnesc la un moment dat profesional, însă nu aş vrea să intru prea mult în intimitatea lor, pentru că nici mie nu mi-ar plăcea, la rându-mi, să se întâmple asta. Prefer ca misterul acestor oameni, pe care îi iubesc, să rămână acolo, şi, mai mult decât atât, nu aş vrea să descopăr lucruri care mi-ar schimba total percepţia unui anumit produs artistic, doar pentru că ajung să cunosc omul din spatele artistului. Sunt sigură că e mult mai bine aşa.:))
Aşa că, dacă aş avea această experienţă şi aş putea să aleg, aş alege-o pe Lady Gaga, pentru că mi-ar plăcea să observ un om din spatele unui succes imens, care are un public colosal. Mi s-ar părea interesant să pot vedea, chiar şi pentru o zi, cum trăieşte o vedetă de talia ei şi să fac o comparaţie între modul în care trăiesc eu şi aceşti oameni, ca să pot avea o perspectivă mai amplă a acestei lumi, pe care adesea simt că îmi e foarte greu să o cuprind cu totul.

R.R.: Un mesaj pentru public...
A.M.: Vă îndemn să căutaţi să fiţi cât mai liberi şi cât mai toleranţi, să susţineţi, prin prezenţa voastră, teatrul independent, şi, bineînţeles, să urmăriţi Gala Hop, în 2-4 septembrie 2021, transmisă live de la Alba Iulia. Fiţi curioşi!

P.S.: Dacă v-a plăcut de mine, atât cât aţi apucat să mă cunoaşteţi, mă puteţi vota la secţiunea Votul Publicului, iar dacă sunteţi din Cluj-Napoca, vă aştept la Reactor de creaţie şi experiment.