Lumea lui Caragiale în mişcare - ziua 1 la Gala HOP, 2021

Caragiale - O lume în mişcare - de aici începe povestea tânărului actor înscris în competiţia galei ce îi este destinată - Gala HOP. Cu speranţă, cu emoţie, cu tinereţe şi avânt, toate îngrămădite în buzunarele de tineri actori, au păşit pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia pentru a-şi demonstra, pentru a ne demonstra că fac parte din lumea lume a teatrului (nenea Iancu e demult în lumea asta).

Aşadar, 2 septembrie 2021 este prima zi de concurs la cea de-a XXIV-a ediţie a Galei Tânărului Actor HOP, la Alba Iulia. Şi, după spusele directorului artistic, în persoana coregrafului şi dansatorului Gigi Căciuleanu (omul-poezie cum l-am numit eu), la deschiderea acestei ediţii: "În momentul în care lumea se clatină nu puteam vorbi decât de mişcare, pentru că mişcarea poate recupera (...) cu mişcarea dansată te poţi recupera şi chiar te desprinde de la podea"

Lumea lui Caragiale este o lume ofertantă, o lume care provoacă, dar la ale cărei subtilităţi e musai să fii atent. E un "hop" pe care trebuie să-l treci când încerci să pătrunzi într-o astfel de lume, o tălmăcire. Ceea ce am văzut în această primă seară de concurs m-a surprins plăcut. Tinerii dansaCtori, cu acel C care se inserează şugubăţ în cuvântul dansator, cum i-a numit Gigi Căciuleanu, au căutat şi s-au căutat în lumea lui Caragiale, pe care au adus-o cumva în lumea lor, de tineri, dar şi în lumea noastră, a tuturor, cea din zilele noastre, fără a o ştirbi. Amuzanţi sau gravi, au luat scena în piept şi s-au înfăţişat publicului (nu am simţit că s-ar fi adresat cumva juriului) cu aplomb, cu dezinvoltură, conştienţi fiind de actul lor artistic. Şi mi-a plăcut diversitatea de personaje care se regăseau într-un singur act artistic. Am văzut Vete, Ziţe, şi Miţe atât de divers dansate şi interpretate, dar recognoscibile ca tipologie. Cu nuanţe, "nu dănţuite", după cum zicea maestrul.

Fiecare concurent şi-a folosit atuurile, cum era şi firesc. Dacă punctul forte era interpretarea scenică, nu a forţat mişcarea, dacă avea abilităţi de dansator, le-a folosit din plin. Dar, în mare, fiecare moment a fost echilibrat din acest punct de vedere. Astfel, un păr lung, frumos, cu uşoare onduleuri a devenit un element important în mişcarea scenică, noţiuni de percuţie au transformat corpul într-un astfel de ansamblu...

Fiecare concurent s-a definit prin cinci cuvinte (o fi magic acest cinci? nu ştiu) şi dacă e să vă prezint câteva din acestea, ar ieşi o poveste frumoasă, interesantă, care te invită în lumea creată de ei: visătoare, ambâţ, verde, neastâmpăr, încerc, sunt, război, deschis, viteză, ludic, grasă, curcubeu, iubesc, toamnă, cocoficoasă, balanţă, odată.

Pot spune că am asistat la nişte propuneri scenice interesante, la care nu m-aş fi gândit. Am simţit chiar strădania, căutarea, dar şi exploatarea a tot ceea ce au învăţat, pentru a scoate la iveală un alt tip de personaj caragialian, pe care să-l pună în scenă într-o altfel de mişcare: exaltat, uşor acrobatic, hilar într-un anume fel, dar şi sensibil.

Pentru că nu vreau să influenţez votul nimănui, am să vă prezint doar în linii mari, ceea ce am văzut în această primă seară de concurs, fără opinie, ci doar ce am văzut, ce am simţit:

Secţiunea individual

Ileana Ursu - Poem mişcat despre cum ai omorât tu tot ceea ce iubesc eu (aici l-a depăşit şi pe Matei Vişniec la titlu), după Năpasta. Un moment sensibil, expresiv, cu o Ancă ce se confruntă cu propriile-i dorinţe, de femeie simplă şi modernă în acelaşi timp. Un act artistic rotund, care se încheie precum a început.

Marin Lupanciuc - Mă crezi?, după O noapte furtunoasă. Veta şi Chiriac sunt acolo într-unul, şi se urăsc şi se iubesc, şi se ceartă şi se împacă. Un picior are nevoie de celălalt, pentru echilibru, pentru o anume stabilitate. Iar mondirul devine personaj-cheie, alternând-o pe Veta cu Chiriac.
 

Diana Raluca Amitroaie - Andrisantul necunoscut, după Cum se înţeleg ţăranii, O noapte furtunoasă şi O scrisoare pierdută. Diana Raluca Amitroaie e precum o ceapă: fiecare foaie, fiecare haină, de fapt, reprezintă un personaj, rezultând astfel o înlănţuire de personaje care au în comun lumea în care trăiesc.

Andrada Oltean - Pentru faptă şi răsplată, după Năpasta. O figură expresivă, un timbru plăcut al vocii, mişcări unduitoare, chiar acrobatice, în care se cumulează zbuciumul, cearta, dorul, conferind o naturaleţe în interpretare. O Ancă firească într-un context de dansactor.

Petru Marginean - Repaus, după Repaus duminical şi Politică. Un percuţionist corporal, aş spune, cu mişcări de joc românesc, de joc ţigănesc, şi un dram de hip-hop în exprimare, doar un dram. Punctează bine cuvântul, în tot efortul mişcării. Un moment deloc facil, care solicită din plin actorul.
 

Patricia Gavril - Autoportret, după I.L. Caragiale spune ea. Luând într-o oarecare măsură chipul lui nenea Iancu râvneşte la o bere Nenea Iancu. Şi de aici se brodează povestea.
 
Oana Tudoran - Acasă, după Năpasta. O propunere inedită, să spunem, prin maniera de interpretare a lui Ion, nebunul. Un chip mascat de o plasă, care nu permite identificarea trăsăturilor, care din contră, le anulează, reprezentând, probabil, pierderea identităţii. Sub o mască poţi ascunde tot.

Alina Mişoc - Şi eu ce fac?, după O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, D-ale Carnavalului. Veta, Miţa, Zoe şi Didina se prezintă şi se identifică după un anumit tip de mişcare, oarecum simbolică, trimiţând la o asemănare cu mişcările unei creaturi din regnul animal, dar şi de vorbă: languroasă, miorlăită, periculoasă, hotărâtă. O propunere interesantă, aş spune, din care nu a lipsit doza de umor.

Secţiunea de grup

Cezara Creţu, Andrada Oltean, Vlad Pelin şi Alis Pelle - Memento uMori, după O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D`ale Carnavalului şi Începem. Patru tineri, amuzanţi, care compun un grup de femei suferinde după acelaşi bărbat, acum dus în lumea celor care nu cuvântă. Ironie în mişcare şi interpretare, cu umor, subliniind trăsăturile fiecărui personaj în parte, dar şi conferind o caracteristică de grup.

Andrei Cristea, Stella Cora, Lăcrămioara Soare - D`ale lui Aghiuţă, după I.L. Caragiale. Dintr-o lume drăcească, care-i lasă, nu cutia Pandorei, ci poate turbinca lui Ivan: ies personajele lui Caragiale pentru a se întrupa şi a se expune, pentru a-l marca pe cel care a râvnit la ele.

Alexandru Cruceru, Sonia Kalman, Crăiţa Mladenovici - Cazul broaştelor, după nuvela pesimistă, cum au spus ei, Broaşte... destule. O idee foarte haioasă, am avut sentimentul că s-au inspirat din filmele mute pentru scenografie, costume, chiar şi mişcare. Fiecare şi-a subliniat, într-o oarecare măsură, abilităţile, calităţile: unul pe vorbire, altul pe expresivitate facială şi mişcare. Umor, dezinvoltură, creativitate.

Am vrut să prezint, aşa cum spuneam, în linii mari ceea ce am văzut. Repet, am simţit că s-au dedicat, că şi-au pregătit cu minuţiozitate momentele, construind, analizând textul şi inventând mişcarea potrivită. Şi pentru că i-am simţit astfel, pot spune că sunt, din start, câştigători (fără a mai plusa cu master-class-ul de la care nu au avut decât de învăţat).

I-am aplaudat, am râs şi am fost plăcut surprinsă de tot ceea ce am văzut în această seară. Succes tuturor şi, dacă vreţi să îi vedeţi / revedeţi şi să-i votaţi, îi puteţi urmări pe www.galahop.uniter.ro. (îi puteţi vota începând cu data de 4 septembrie 2021, de la miezul nopţii trecut de fix, până la orele 16:00).
  

Pe mâine!

Credit foto Andrei Gîndac