Idilă cu strigăt - Gewalt la Darabani la Festivalul de Teatru Piatra Neamţ, 2021

Proiectul / compania / conceptul independent Texte bune în locuri nebune, iniţiat şi condus de actorul (Naţionalului clujean) & profesorul (Facultăţii de Teatru şi Film din Universitatea Babeş - Bolyai) Ionuţ Caras, a propus, în vara lui 2020, cu ocazia Festivalului Zilele Nordului, spectacolul Gewalt la Darabani. A cărui premieră s-a jucat chiar la faţa locului, în faţa conacului Balş. Şi a cărui cea mai recentă reprezentaţie a deschis, vineri, 3 septembrie 2021, în curtea Muzeului Memorial Calistrat Hogaş, ediţia 2021 a Festivalului de Teatru Piatra Neamţ.
 



După Pe ei!, spectacolul bazat pe mărturiile unora dintre foştii deţinuţi politici, din anii '50, ai închisorii de la Piteşti (ale cărui prime reprezentaţii s-au jucat chiar în curtea fostului faimos penitenciar), Texte bune în locuri nebune şi Ionuţ Caras aleg o nouă speţă incomodă. Procesul din 1877 care urmat evenimentelor din mai 1876 a fost celebru în epocă, stârnind reacţii aprinse atât la nivel naţional, cât şi internaţional. 68 de inculpaţi, 193 de martori, depoziţiile unor celebrităţi (printre care, Titu Maiorescu), articole de presă semnate de Eminescu, Haşdeu sau Iorga, interpelări diplomatice formează parte din tabloul unui proces cum nu prea mai existaseră, până atunci, în Ţările Române.

De la ce a pornit totul? De la un conflict violent stârnit aparent din senin, într-o zi de bâlci, în micul târg al Darabanilor. Protagoniste: comunităţile locale de români şi evrei. În încercare a de înţelege cauzele, se pot lesne găsi ceva motivaţii economice şi oarece rivalităţi locale care au găsit prilejul de a ieşi la suprafaţă. Acestea însă n-ar fi avut nici pe departe potenţialul de a duce la violenţă şi la distrugeri pe scară largă. A fost nevoie de altceva pentru escaladarea conflictului.

Spectacolul trupei clujene coordonate de Caras (a cărei componenţă variază de la o montare la alta) e interesat să surprindă atât realitatea cotidiană pre- şi post-conflictuală, cât şi saltul iraţional către faptele ulterioare. Cei 8 actori (Diana Buluga, Andreea Şovan, Mălina Andreescu, Diana Licu, Radu Trică, Dragoş Ioniţă, Matei Rotaru, Ionuţ Caras) interpretează multiple personaje dintre cele au apărut ca martori în faţa instanţei, citindu-le la vedere depoziţiile.

Pe un ton ludic, într-un ritm alert, pe bază de elemente de vestimentaţie, decor şi univers sonor manipulate la vedere, actorii aduc în faţa spectatorilor un text (stenogramele procesului), o samă de oameni, un spaţiu, o epocă, o lume. În oarecare răspăr cu ficţiunile (teatrale, cinematografice, literare, etc.) plasate în deceniile ce au premers şi, în bună măsură, prevestit holocaustul, documentele de epocă ne dezvăluie o realitate nuanţată, complexă, în care încartiruirea în răi şi buni nu e deloc lucru uşor.

Holocaustul e o tragedie de proporţii inimaginabile, una dintre cele mai mari nenorociri din istoria omenirii, a cărei continuă evocare e necesară, e vitală pentru a-i împiedica repetarea. La fel de importantă este şi înţelegerea lumii care a făcut-o posibilă, a mentalităţilor şi oamenilor (altele decât hidoasele celebrităţi politico-militare) din epocă.

La Gewalt la Darabani se râde intens şi variat, e o stare de bună dispoziţie şi duioşie, intens potenţată de reprezentaţiile în aer liber în spaţiul idilicei curţi a muzeului nemţean. Două case vechi, cu pridvor înalt, văruite, aranjate, dichisite, într-o după-amiază blajină de vară pe sfârşite, cu raze de soare coborând discret printre crengile de nuc ori cireş, cu oameni aşezaţi pe scaune pentru a asculta povestea, cu trecători pe străzile Durăului ori Calistrat Hogaş privind surprinşi / curioşi / bucuroşi la întâmplarea de peste gardul pitic.

În lumea aceasta relaxat-râzândă, s-ar putea întâmpla vreodată grozăvii ca cele citite de actori de foi? Pentru că, în ciuda tonului de comedie populară, Gewalt la Darabani vorbeşte de lucruri tragice născute de o lume care, nici înainte, nici după consumarea lor nu dădea semne că ar putea să le provoace.

Depoziţiile sătenilor (mă rog, locuitorilor târgului Darabani şi satelor învecinate), adunate la un an şi jumătate de la incidente, sunt confuze, contradictorii, permiţând cu greu reconstituirea unui fir coerent al evenimentelor. "Un haloimăs", cum l-a descris Ionuţ Caras la discuţia din cadrul TT Talks, de sâmbătă dimineaţa, găzduită de Gianina Cărbunariu în curtea Muzeului de Artă.

La polul opus, discursurile avocaţilor apărării, al procurorului şi cele ale intelectualilor citaţi în proces sunt un exemplu de elocinţă. De exprimare coerentă, logică, într-o limbă impecabil curgătoare. Dar, pe alocuri, sunt un exemplu şi de violent antisemitism. De manipulare. De aplicare de manual a principiului divide et impera. De învrăjbire împotriva străinului. A celui de altă limbă. Altă religie. Altă convingere.

Proces de demult, lume apusă, mentalităţi depăşite. Oare? Râdem noi râdem azi, privind jocul mişto al unor actori faini într-un cadru natural seducător, zicându-ne că nu e nici o legătură între noi şi ceea ce auzim & vedem. Dar chiar nu e? Am depăşit epoca intoleranţei faţă de ce şi cine e altfel?