La o artistă - Maia Morgenstern în Nu sunt eu la Festivalul de Teatru Piatra Neamţ, 2021

"Am trei copii. Am divorţat de trei ori. M-am îndrăgostit de cine nu trebuia..." Sunt mărturisirile directe, sincere, şocante, de la care pornesc confesiunile actriţei de excepţie care este Maia Morgenstern în spectacolul conceput şi coordonat de Victor Ioan Frunză în urma dramatizării volumului autobiografic Nu sunt eu, datorată lui Dan Druţă.

Sala intimă şi elegantă a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ e arhiplină. Lumea a venit s-o vadă pe Maia Morgenstern într-un recital actoricesc construit pe propria-i biografie. E limpede că publicul o îndrăgeşte. Doar a debutat pe scena TT în 1985 şi a lucrat aici până în 1988. Curiozităţile animă spiritele când e vorba de vedete. Despre ce va vorbi marea actriţă? Ce episoade din viaţa ei vor face obiectul unui spectacol de 2 ore? Vor fi devoalate intimităţi sentimentale, după ce informaţiile despre viaţa ei de familie au fost aruncate cu plăcere diabolică în media românească? Şi, încet-încet, publicul se familiarizează cu decorul de pe scenă, realizat de Adriana Grand: o canapea, un păretar cu Răpirea din Serai, o găleată, un lighean, un lampadar vintage, o valiză din carton presat, chiar două, nişte fotografii de familie aşezate cu grijă printre lucruri. Aglomerare de obiecte specifică unei case evreieşti de pe timpuri, desigur fără mobilierul masiv aferent. Pe ecranul situat central sunt proiectate periodic titlurile scenelor, fotografii, o tablă cu calcule matematice, deoarece matematica era la ordinea zilei în familia actriţei. În partea dreaptă a scenei, lângă muzicanţi, profesoara Corina Băjenaru, mai mult decorativă în spectacol. Încet-încet, depănarea amintirilor prinde contur.

Traume şi bucurii, dezamăgiri şi tristeţi, naivităţi şi regrete sunt înşirate firesc pe firul amintirilor. Evocările intră pe făgaşul unei retorici a decenţei, cu retrăiri emoţionante, eşalonate pe fondul sincerităţilor netrucate. Din când în când lanţul amintirilor se frânge brusc şi actriţa se îndreaptă spre microfon pentru a cânta în limba idiş. Melodiile se armonizează cu fondul întâmplărilor evocate (deşi textul rămâne netradus în română). Realizarea acestui one-woman show ţine de Teatrul Dramaturgilor Români, cu participarea instrumentiştilor Costel-Bogdan Lifşin (acordeon), Mihai Pintenaru (clarinet), Rodica Gancea (vioară) care o acompaniază cu profesionalism.

Cu o seară înainte, afară, în curtea Palatului Copiilor, Maia Morgenstern, însoţită de colegii de la Teatrul Evreiesc, a cântat live în spectacolul concert Stand-Up Lechaim! delectând publicul cu piese folclorice româneşti şi evreieşti, agrementate cu anecdote şi scenete comice interpretate de Dorina Păunescu, Mihai Ciucă, Mirela Nicolau, Andrei Miercure, Carla Lifşin. De data aceasta instrumentişti au fost Bogdan Lifşin, Rodica Doija, Sergiu Marin, Mihai Pintenaru, Feras Sarmini, Radu Gheorghe. E normal ca o actriţă de talia ei să adune în jurul ei mai mulţi însoţitori devotaţi. Împreună au pus de un concert popular, viu, animat, agreabil în simplitatea lui, cu efect deconectant, fără pretenţii şi sofisticării, în stare să descreţească frunţile celor prezenţi.

Spectacolul din sală, acest Nu sunt eu, a avut o altă ţinută şi o altă ţintă. Printre altele, aceea de a pune în evidenţă valoarea unei artiste exemplare, care, iată, în pragul vârstei de 60 de ani, se copilăreşte, plânge şi dansează, se rostogoleşte realmente pe scenă (visul ei era să devină balerină, dar fiind prea înaltă n-a fost acceptată la orele de balet) fără să dea semne de oboseală. Energia şi dăruirea ei sunt eclatante, totale, fără reţineri, dovadă a ataşamentului necondiţionat faţă de arta scenei. De la experienţele traumatice din copilărie până la succesul uimitor din filmul lui Mel Gibson Patimile lui Hristos, viaţa actriţei a cunoscut împliniri şi eşecuri, povestite deschis, firesc, emoţionant. Episoadele se leagă în salturi succesive: "În ziua în care am îmbătrânit mi-am amintit de mama şi de tata" e un alt prag al intrării în universul familial. Desigur, necazurile şi confruntările cu regimul comunist n-au lipsit, dar ele sunt învăluite în aburii nostalgiei.

Să deconspir şi titlul cărţii şi al spectacolului. Când profesoara de geografie a întrebat-o de pe o poziţie de superioritate nătângă Eşti evreică? Ea (o copilă speriată ca de o ameninţare) s-a pierdut pe moment şi a răspuns timid Nu, nu sunt eu. Apoi profesoara a continuat la modul schimonosit, rebarbativ Eşti jidancă? Timorată, copila a repetat Nu, nu sunt eu. Nici nu auzise termenul grosier jignitor. Din păcate, şi azi se mai găsesc unii să o jignească şi să o ameninţe. Din păcate, subliniez, aşa merg lucrurile. Şi viaţa merge mai departe aşa.