Am ascultat un concert excelent, în care interpreţi cu o mare dragoste pentru muzică, având calităţi ultraperformante au adus pe scenă şi în inimile multor oameni, bucuria de a fi aproape de creaţii muzicale inedite, într-un festival de primă mână: Festivalul Internaţional George Enescu.
Concertul de la Sala Palatului s-a deschis cu lucrarea Memorial op. 118 de Anatol Vieru, scrisă în anul 1990, pentru cea de-a 50-a aniversare a Pogromului de la Iaşi. Prima audiţie a lucrării a avut loc la 4 iunie 1991, în Beersheba, Israel, cu Orchestra Simfonietta, sub conducerea dirijorului Mendi Rodan.
Lucrarea a fost introdusă în programul Festivalului Enescu - 2021, la iniţiativa dirijorului Vladimir Jurowski, ca o recunoaştere a talentului compozitorului, Anatol Vieru, pe care şi-a propus să-l facă cunoscut dincolo de graniţele României, precum şi din respect pentru victimele tragediei din 1941 şi pentru rolul social pe care îl are arta în general şi muzica în special.
Emoţia a cuprins întreaga sală, de la primele sonorităţi. Greu de exprimat în cuvinte tragismul insuflat de această lucrare simfonică. Efecte acustice minuţios alcătuite sugerau teroarea, jalea şi chinul unor oameni nevinovaţi, ucişi doar din motive de apartenenţă etnică. Încercam să trec dincolo de instrumentaţia amplă şi de emisiile stranii, dar foarte sugestive: pizzicato după căluş la viori, tremolo în registrul grav al contrabaşilor, lovituri aspre, secerătoare ale timpanului, glissando descendent, microtonii ori zumzetul stins al corzilor. Sunetele flautului introduceau o gravă lamentaţie. Sentimentul de tânguire te copleşea, ascultând combinaţiile timbrale ale contrabasurilor, ce vibrau larg (cu amplitudine mare şi frecvenţă mică) şi ale cinelului, pe fondul sunetului mat al timpanului. Dureros a sunat şi coralul de trompete din final, precum şi efectul sonor con legno al viorilor. Sala a amuţit câteva secunde după încheierea lucrării; apoi brusc, au izbucnit aplauzele. Maestrul Vladimir Jurowski a realizat o versiune memorabilă a lucrării muzicale impresionante, a regretatului compozitor Anatol Vieru.
A urmat Concertul pentru pian, instrumente de suflat contrabasuri şi timpan, op. 45 de Igor Stravinski, solistă Yeon-Min Park [1]. O alcătuire a ansamblului, mai puţin obişnuită (orchestra este redusă la o serie de instrumente de suflat: două flaute, un piccolo, două oboaie, un corn englez, două clarinete, două fagoturi, patru corni, patru trompete, trei tromboane şi o tubă, însoţite de timpane şi trei contrabasuri). Acest Concert, în stil neoclasic, comandat de Serge Koussevitzky, a fost gândit şi aşternut pe portativ de Stravinski la Paris, între anii 1923 şi 1924 (revizuit ulterior, în 1950). Concertul a avut premiera la Opera din Paris, la 22 mai 1924, compozitorul cântând, el însuşi, partitura solistică (de-a lungul anilor, Stravinski a interpretat concertul de 40 de ori). Lucrarea este alcătuită din trei părţi : Allegro, precedat de o Introducere, Larghissimo şi Final (I. Largo, Allegro, Più mosso, Maestoso; II. Larghissimo, Più mosso, tempo primo; III. Allegro, Agitato, Lento, Stringendo). Are o alcătuire eterogenă: monumentalitate barocă händeliană în Introducere, apoi, influenţe ale muzicii lui Johann Sebastian Bach şi Domenico Scarlatti, presărate cu jazz, în Allegro, muzica lui Antonio Vivaldi, în Larghissimo, precum şi o amalgamare de baroc cu clasic în Final. [2]
Pianista Yeon-Min Park, a interpretat partitură solistică cu o mare acurateţe, virtuozitate şi dăruire, reuşind să schimbe de fiecare dată atmosfera, după sensul muzicii. A colaborat foarte strâns cu dirijorul serii Vladimir Jurowski şi cu membrii ansamblul simfonic berlinez, entuziasmând publicul datorită seriozităţii abordării acestei foarte dificile partituri pianistice. Urmăream în Introducere muzica cu acea stare funebră, generată de sunetele contrabasurilor în divisi şi a ale tubei. Pianul intra brusc, cu emisii sacadate, animate şi într-un stil motorist. Se auzeau linii melodice contrapunctate, unde armoniile deviau de la tonalism. Pianul etala o toccată cu multe accente. Admiram ritmurile sincopate şi implicit precizia acompaniamentului dens, condus concentrat de Vladimir Jurowski, relevând şi cel mai mic detaliu. Cadenţele solistice au evidenţiat excelenta pianistică a recent câştigătoarei Premiului Enescu, la ediţia 2020/2021, Yeon-Min Park.
Aplauzele puternice şi ovaţiile au răsplătit muzicienii de pe scena Sălii Palatului. Bis-ul oferit de Yeon-Min Park, Studiul în do# minor op. 10 de Fréderic Chopin, a demonstrat încă odată tehnica deosebit de bine stăpânită de această tânără pianistă de mare viitor.
Au urmat Două piese pentru octet de coarde, op. 11 (versiune pentru orchestră de coarde) de Dmitri Şostakovici. Lucrarea a fost dedicată memoriei unui tânăr prieten al compozitorului, Vladimir Kurchavov, un poet talentat care a murit timpuriu, de tuberculoză. Dmitri Şostakovici a compus această partitură camerală între anii 1924-1925, ca student. Lucrarea pentru dublu cvartet cuprinde două părţi: I. Preludiu. Adagio şi II. Scherzo. Allegro molto. Proiectul însă era de cinci părţi, având şi o Fugă, însă nu s-a materializat, din cauză că Şostakovici lucra în paralel la prima sa Simfonie.
În prima parte, ascultam limbajul particular plin de prospeţime, concretizat prin imagini plastice ce aduceau confesiuni intime, plăsmuiri delicate. Solo-ul viorii era plin de lirism. Apoi, în partea doua, Scherzo, virtuozitatea domina. Iar tensiunile se acumulau. Scriitura densă plină de pasaje alerte, cu pedale tremolate la violoncel care molipseau şi celelalte instrumente, precum şi armoniile tono-modale, aduceau o anumită anxietate.
O versiune care - antrenând o formaţie de instrumente cu coarde mai amplă decât cea originală, probabil şi pentru a compensa absenţa de pe scenă a corzilor din lucrarea precedentă - paradoxal a diluat puţin tensiunea (în special în Scherzo), pe care o întâlnim, ascultând lucrarea cântată în octet.
În încheierea concertului Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, aflate sub bagheta lui Vladimir Jurowski, am ascultat simfonia Mathis der Maler / Mathis pictorul de Paul Hindemith. Bazată pe viaţa unui pictor renascentist german Mathis Nithart (sau Gothart), cunoscut şi sub numele de Mathis Grünewald. Simfonia a fost cântată în premieră de Orchestra Filarmonicii din Berlin, la 12 martie 1934. Personajul lui Mathis Grünewald a ajuns să reprezinte de fapt, viaţa lui Paul Hindemith. Mesajul principal este că responsabilitatea artistului revine în primul rând artei sale şi că obligaţia sa socială şi politică este pe un plan secund. Panourile de pe Altarul Isenheim, ale pictorului Matthias Grünewald l-au inspirat pe Hindemith [3].
Mathis pictorul este o simfonie pentru orchestră mare, alcătuită din trei părţi-tablouri intitulate: Engelkonzert (Concertul îngerilor), Grablegung (Punerea în mormânt) şi Versuchung des heiligen Antoniu (Ispitirea Sfântului Anton). Importanţa acestei lucrări se relevă din modul original de realizare a arhitecturii muzicale şi prin felul de rezolvare a contradicţiilor dintre gândirea simfonică pură şi cea programatică. Muzica simfoniei este derivată din opera cu acelaşi nume, operă în care sunt redate momente din viaţa şi activitatea pictorului. Însă, în simfonie, mai apar şi imagini, impresii şi, mai cu seamă, emoţiile trezite de contemplarea celor trei tablouri.
Ascultam în interpretarea Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, dirijate de Vladimir Jurowski, muzica lentă a primei părţi, Concertul îngerilor, ce aducea tema unui vechi coral luteran Es sungen drei Engel / Au cântat trei îngeri [4]. Era o muzică de o atmosferă senină, cu tonuri arhaizante, menită să ilustreze dragoste de viaţă şi năzuinţă spre frumuseţe şi fericire.
În partea a doua, Punerea în mormânt, discursul muzical devenea sobru, lent, de adâncă meditaţie filozofică, sugerând suferinţa profundă.
Ispitirea Sfântului Anton, ultima parte a simfoniei, reda fantasmagoria apocaliptică reprezentată de Grünewald în tabloul său.
Muzica se desfăşura aici, când lent, când alert, cu acorduri imprevizibile, de mare asperitate, cu triluri stridente, descriind muzical fazele ispitelor la care a fost supus Sfântul Anton.
Simfonia s-a încheiat triumfal, printr-un fugato, pe al cărui fundal se grefa melodia unui coral. O lucrare opusă ermetismului, deschisă subiectivităţii şi afectivităţii.
Am ascultat o interpretare uluitoare a acestei simfonii. Minunaţi aceşti muzicieni, conduşi cu profesionalism de maestrul Vladimir Jurovski.
La final, aplauzele interminabile şi ovaţiile din inimă au răsunat pentru aceşti interpreţi pe care Festivalul Enescu, 2021, ni i-a adus aici, la Bucureşti, în vremuri de mari încercări.
NOTE
*Fotografiile au fost realizate de Cătălina Filip.
musicwell.wordpress.com/mathis-der-maler-symphony-by-paul-hindemith-analysis
[1] Pianista coreeană Yeon-Min Park s-a născut la 28 noiembrie 1990. A studiat la Universitatea Naţională din Seul (clasa prof. Aviram Reichert), iar în prezent studiază la Universitatea de Muzică şi Teatru din Hanovra, Germania, la clasa prof. Bernd Goetzke. A participat la cursuri de măiestrie susţinute de Dmitri Bashkirov, Menahem Pressler şi Jacques Rouvier. A concertat alături de Orchestra de Cameră din St. Petersburg, Orchestra Simfonică a Coreei, Orchestrele Simfonice din Hanoi şi din Shenzhen.
[2] Iliuţ, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. IV, Editura Muzicală, Bucureşti 1998, pag. 110.
[3] Altarul bisericii Mănăstirii de la Isenheim (în apropiere de Colmar) este o capodoperă a pictorului Matthias Grünewald, realizat la începutul secolului al XVI-lea. În prezent cele unsprezece tablouri care alcătuiau Altarul poliptic din Isenheim se află în Muzeul Unterlinden din Colmar, Franţa.
[4] Panoul lui Mathis Grünewald, Engelkonzert, înfăţişează trei îngeri care se joacă şi îi cântă lui Hristos, nou-născut şi mamei sale.
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2021 aici.