Suita de dansuri de Béla Bartók a deschis seara muzicală de la Sala Palatului. Lucrarea a fost compusă în anul 1923, pentru a sărbători 50 de ani de la unirea oraşelor Buda şi Pest, pentru a forma capitala Ungariei - Budapesta. Ea cuprinde cinci dansuri cu melodii arabe, muntene şi maghiare şi un final care reuneşte toate schiţele tematice anterioare. În realitate Bartók sărbătoreşte în această suită frăţia dintre popoare. Iniţial, seria de dansuri ar fi plasat motivele caracteristice ale muzicii popoarelor situate de-a lungul Dunării.
Ascultam cum, în interpretarea Philharmonia Orchestra London (un ansamblu amplu dimensionat), orchestră dirijată de Santtu-Matias Rouvali [1], un ritornello unea cele cinci dansuri.
În primul dans Moderato, se auzea o melodie cu intervale tipice muzicii arabe, intonată de fagot. Frumoase intervenţiile în glissando ale harpei şi apoi ale viorilor cântând o melodie de sorginte ungară. În al doilea dans, Allegro molto, ritmica devenea mai aspră. Din nou harpa are aici un rol tranzitoriu, iar clarinetul aduce o melodie nouă. În al treilea dans, Allegro vivace, identificam câteva dansuri româneşti, într-o orchestraţie superbă. Dansul al patrulea, Molto tranquillo, aducea o atmosferă liniştită, precum o nocturnă, însoţită de acorduri ale instrumentelor cu coarde. Al cincilea dans, Comodo, a intercalat un aer primitiv, din cauza ritmicii lui, pregătind finalul Suitei. Acesta reitera temele din dansurile precedente, strălucitor. frumos interpretat a fost şi solo-ul de vioară.
A urmat Concertul nr. 2 în sol minor pentru vioară şi orchestră, op. 63 de Serghei Prokofiev [2], solist Nemanja Radulović [3], acompaniat de aceeaşi Philharmonia Orchestra London. Surprinzător acest solist! O tehnică formidabilă şi o excelentă înţelegere a spiritului muzicii lui Prokofiev.
Acel început solo al primei părţi a concertului, Allegro moderato, îţi atrăgea interesul ca un magnet, atât prin sunetul sumbru, închis al corzii grave, cât şi prin agogica plină de meandre. O mică insulă în ocean! O temă de cântec rusesc. Apoi, se alăturau violele şi contrabasurile în prezentarea aceleiaşi idei muzicale, înainte ca un interludiu rapid şi variat ritmic să apară. Aceste interludii ale viorii soliste, extrem de solicitante ca velocitate, erau sclipitor executate de Nemanja Radulović. După afirmarea temei secunde de către corzi şi suflătorii de lemn, vioara solistă intona cu mult lirism tema reluată şi dezvoltată. Pasaje de virtuozitate confereau discursului o anume voioşie. Alternau secţiunile alerte cu motivele lirice. Foarte precis a fost acompaniamentul în pizzicato, de la sfârşitul primei părţi. Andantele, partea a doua a concertului, debuta cu o temă tandră a viorii soliste, cântând pe coarda sol. Sublim a sunat acea idee cantabilă ce se amplifica prin aportul orchestrei. Un vibrato intens susţinea sunetele cu durată mare. O culoare aparte a adus acel pasaj în Allegretto, conţinând durate foarte scurte cu sunete repetate, rapid articulate în registrul acut al viorii - precum clipocitul apei unui râuleţ - pe un fond ce emana mister, al instrumentelor de suflat de lemn. Minunat a fost solo-ul de fagot la revenirea secţiunii A. Un moment inedit a fost cel al marşului, intonat de trompete. Spre sfârşitul părţii muzica se liniştea treptat, iar tema lirică era reiterată. Finalul, cu influenţe spaniole (nu numai datorită intervenţiei sonore a castanietelor în refrenul reluat), prezenta o temă ritmică frapantă şi uşor disonantă în duble coarde la vioara solistă. Spectaculos cântat acest Refren de către Nemanja Radulović! Uneori se întorcea cu totul spre viorile prime, în dorinţa de a se / le integra cât mai fidel partiturii, materializate în discursul muzical.
Palpitant, cu mare virtuozitate a fost interpretată această temă; ea a revenea după fiecare Cuplet al formei atipice de rondo, a acestui Allegro ben marcato. Totul părea voluminos, având un aer dansant, însă sugerând o alergare cu gâfâieli. Imagini cu o mare plasticitate se iveau în această desfăşurare de virtuozitate violonistică.
Aplauzele furtunoase, de la sfârşitul concertului, au încununat efortul interpretativ al artiştilor de pe scena Sălii Palatului.
La cererea publicului, Nemanja Radulović a cântat Sarabanda din Partita a doua, solo, în re minor de Johann Sebastian Bach. Interesante acele tirade intercalate acordurilor, la reluarea fragmentelor Sarabandei (deşi compozitorul nu a dorit aceste "floricele", pe care le-ar fi putut nota în manuscris).
După pauză, în partea a doua a concertului, auditoriul a ascultat Simfonia nr. 3 în do major, op. 21 de George Enescu în interpretarea Philharmonia Orchestra London şi a Corului Academic Radio, dirijate de Santtu-Matias Rouvali.
Între anii 1916 şi 1918, George Enescu a creat "unul dintre cele mai impunătoare edificii sonore ale acelor vremuri, măreţ în sensuri şi semnificaţii, într-o registraţie caleidoscopică particulară, o replică hotărâtă adepţilor finalismului simfoniei ca gen, în fond, potenţând drama ce se naşte din dileme, zbucium, renunţări şi speranţe" [4]. Enescu a reflectat în această lucrare de proporţii conflictualitatea epocii - socială, politică şi artistică - transpusă în planul meditaţiei filozofice [5]. Este o lucrare ce necesită un aparat vocal-simfonic imens; sub aspect stilistic, ea înscriindu-se pe linia romantismului târziu. Reţine atenţia unitatea tematică şi de expresie a lucrării, precum şi aplicarea principiului ciclic (temele derivă din tema iniţială şi migrează variate pe parcursul părţilor).
Scrisă într-o formulă tripartită nouă, lent-repede-lent- (I. Moderato, un poco maestoso; II. Vivace, ma non troppo; III. Lento, ma non troppo) - instrumentaţia simfoniei cuprinde: 4 flaute (inclusiv piccolo), 4 oboaie, corn englez, 3 clarinete (unul bas), 4 fagoturi, contrafagot, 6 corni, trompetă piccolo, 3 trompete în Do, 2 cornete, trombon valvular, 3 tromboane tenor, un trombon bas, 3 tuburi, 2 seturi de timpane (deservite de doi timpanişti) 6 percuţionişti (tambur, tamburină, trianglu, clichet, clopot de mână, cinele, tam-tam, tobă bas, castaniete, xilofon, clopot în fa#), pânză de tunet, glockenspiel, celestă, pian, orgă, 2 harpe, viori, viole, violoncele şi contrabasuri (compartimente supradimensionate), cor mixt, fără cuvinte. Pe scena Sălii Palatului erau aproximativ 200 de interpreţi (cor şi orchestră).
Prima mişcare era o expresie a liniştii în care sesizam stări alternate de meditaţie, interogaţie, şi bucurie. Scherzo-ul părea un vulcan în erupţie. Sonorităţi compacte ca intensitate erau divers cântate coloristic. Auzeam trompete care urlă, timpane care tună şi compartimente de alămuri cu dezlănţuiri telurice. În final, după un marş luminos, apărea expresia împăcării. În această ultimă parte plină de solemnitate şi seninătate, intervenţiile corului, amplasat în dreapta scenei, erau fără text, când bouche ouverte (cu gura deschisă), când bouche fermée (cu gura închisă).
Simfonia s-a încheiat în sonorităţi stinse, un extaz de linişte, doar un mic clopot suna din depărtare.
Dirijorul Santu-Matias Rouvali a condus precis ansamblurile, cu gesturi dirijorale clare, mergând de la rafinatele sale mişcări din poignet, până la amplitudinea celor din braţe.
Totul era la locul lui, fiecare compartiment cânta topind sunetele muzicii într-un peisaj sonor miraculos. Philharmonia Orchestra, London - o orchestră senzaţională, cu instrumentişti unul şi unul, dar mai cu seamă un ansamblu dedicat marii muzici - căruia publicul i-a apreciat prin ovaţii şi aplauze îndelungi prestaţia magnifică. Iar Corul Academic Radio, pregătit de dirijorul Ciprian Ţuţu, a excelat prin calitate, omogenitate şi rafinamentul emisiilor vocale ale interpreţilor.
La finalul simfoniei, publicul, în picioare, a aplaudat minute în şir pe instrumentişti, corişti şi dirijori.
NOTE
*Fotografiile au fost realizate de Andrada Pavel
[1] Dirijorul şi percuţionistul Santtu-Matias Rouvali s-a născut în Lahti (Finlanda), într-o familie de muzicieni. A studiat la Academia Sibelius percuţia şi apoi, după 22 de ani dirijatul cu profesorii Jorma Panula, Leif Segerstam şi Hannu Lintu. A condus Orchestra Filarmonicii Tampere (Finlanda) din 2010, până în 2020. Din 2012, a devenit dirijor principal al Filarmonicii din Copenhaga (Danemarca). În 2014 a fost numit dirijor şef al Symphony Orchestra Gothenburg (Suedia), cu contract până în 2025. Începând cu 2021 Rouvali a fost numit unul dintre cei doi noi dirijori principali invitaţi ai London Philharmonia Orchestra. A câştigat premiul Gramophone Editor's Choice, Choc de Classica şi Diapason d'Or.
[2] Premiera concertului scris în anul 1935, avut loc la 20 noiembrie 1937, la Moscova, solist fiind B. Fishman, sub bagheta compozitorului.
[3] Violonistul francez de origine sârbă Nemanja Radulović s-a născut la 18 octombrie 1985, la Niš, Serbia. A studiat vioara de la şapte ani. Din anul 1998 a studiat la Hochschule für Musik Saar din Saarbrücken (Germania) cu Joshua Epstein, iar din 1999, la Universitatea de Arte din Belgrad, cu Dejan Mihailović. La vârsta de paisprezece ani, s-a mutat în Franţa pentru a studia cu Patrice Fontanarosa, la Conservatorul Superior de Muzică şi Dans din de Paris. A concertat ca solist internaţional cu cele două ansambluri de cameră pe care le-a fondat, The Devil's Trills şi Double Sens. A câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale precum: Premiul Oraşul Belgrad (1996), Premiul Talentul anului (1997), Premiul V la Concursul Internaţional de Vioară, Rodolfo Lipizer, Gorizia, Italia (1998), Premiul I la Concursul Internaţional George Enescu, Bucureşti (2001). Premiul I la Concursul Internaţional de Vioară, Hanovra, Germania (2003), Premiul Rising Star, (2006/2007). I s-a decernat titlul de Doctor honoris causa al Universităţii din Niš, Serbia. A fost invitat la Festivalul de muzică de la Sully - Les Nuits Romantiques du Lac du Bourget, Festivalul Un Violon sur le Sable de la Chaise-Dieu. A realizat înregistrări la Decca, Deutsche Gramophon şi Transart. Radulović cântă pe o vioară construiră de lutierul Jean-Baptiste Vuillaume (1843).
[4] Iliuţ, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. IV, Editura Muzicală, Bucureşti, 1998, pag. 289.
[5] Simfonia în do major, op. 21 a fost revizuită de compozitor în 1921 şi apoi, în anul 1951. - wikipedia.org/wiki/Symphony_No._3_(Enescu)
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2021 aici.