Corului Filarmonicii «George Enescu» a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner. Concertmaestrul Orchestrei Naţionale a Franţei a fost violonista Sarah Nemţanu.
Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis a onorat cu prezenţa sa acest deosebit eveniment muzical. De altfel, Festivalul Internaţional George Enescu - 2021 se desfăşoară sub înaltul patronaj al Preşedintelui României.
La intrarea în Sala Palatului, Preşedintele României Klaus Werner Iohannis a fost întâmpinat de Directorul de Comunicare a Festivalului Internaţional George Enescu, doamna Oana Marinescu.
A fost unul dintre cele mai bune concerte ale actualei ediţii a Festivalului Enescu. Există o rezonanţă puternică între cultura franceză şi cea românească, dacă ar fi să amintim faptul că însuşi George Enescu a studiat şi trăit la Paris [1]. Iar acum, pe scena Sălii Palatului, dirijorul Orchestrei Naţionale a Franţei, maestrul Cristian Măcelaru, precum şi concertmaestrul Sarah Nemţanu sunt români. Iar publicul a simţit această afinitate şi a reacţionat, dincolo de incontestabila valoare artistică etalată de către toţi artiştii ansamblului, printr-o empatie deosebită, aplaudând puternic şi aclamând după fiecare lucrare cântată.
Prima lucrare interpretată a fost Les Offrandes Oubliées (Ofrandele uitate), compusă în anul 1930, de către Olivier Mesiaen, pe când devenise organistul bisericii Sfânta Treime, din Paris. Este o meditaţie mistagoogică, o iniţiere în misterele sacre. Prima audiere a avut loc la 19 februarie 1931, la Théâtre des Champs-Élysées din Paris. Lucrarea este construită sub forma unui triptic: trei părţi înlănţuite: 1. Prezentarea Crucii; 2. Coborârea omului în păcat şi 3. Promisiunea de mântuire oferită de Euharistie.
Ascultam cum, în prima parte, Crucea, discursul se desfăşura lent, sugerând un profund sentiment de întristare. Instrumentele cu coarde depănau melodii de lungimi variate (diferitele măsuri se schimbau frecvent), într-o lamentare continuă. În partea a doua, Păcatul, muzica curgea rapid, feroce, evocând disperarea; sesizam accente puternice, un mers ritmic maşinal, sunete şuierate, glisate şi strigăte fără drept de apel ale trompetelor. În ultima parte, Euharistia, viorile cântau cu o mare lentoare, o melodie ce plana parcă, peste un covor de acorduri, în pianissimo. Sugestia era una de lumină, provenind dintr-un vitraliu. Dacă Păcatul reprezintă uitarea de Dumnezeu, Crucea şi Euharistia sunt ofrandele aduse celui care şi-a vărsat sângele pentru noi. Lentoarea muzicii din părţile extreme ale Ofrandelor uitate te face să încerci senzaţia eternităţii.
Orchestra Naţională a Franţei, dirijată de Cristian Măcelaru a oferit cu generozitate şi măiestrie publicului, această splendidă muzică, originală prin ideile sale, armoniile, ritmurile şi coloristica ei incitantă. Cristian Măcelaru ne-a surprins şi acum: o partitură dificilă (în special sub aspect metric şi ritmic) el ştie să o transforme în sonorităţi caleidoscopice. Cu gesturi dirijorale care au efectul de a impulsiona sau domoli, de a echilibra sau reliefa fluxul muzicii, muzicianul convinge, fără a-şi pierde spontaneitatea şi zâmbetul de mulţumire pentru artiştii din orchestră.
A urmat Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 16 de Edvard Grieg, solist Denis Matsuev (Rusia). Un pianist formidabil, îndrăgit de publicul de pretutindeni, pentru muzicalitatea, elanul, virtuozitatea sinceritatea şi forţa lui de a transmite sensurile muzicii interpretate. Când se aşază la pian şi începe să cânte muzica se înalţă într-o "stratosferă a sonorităţilor", iar gândirea şi mai ales afectul auditoriului devin îmbibate de muzica pe care artistul o modelează şi-i izvorăşte direct din inimă.
Iar Concertul în la minor de Grieg, se observă imediat ce cântă, îl provoacă pe Denis Matsuev [2] la a da tot ce are mai bun, adevărat şi frumos din el. fraze de lungimi care îţi taie respiraţia, acorduri şi arpegii topite, transparenţă sonoră, apogiaturi ca străfulgerări în oglinzi, agilitate fantastică toate în slujba frumuseţii acestui minunat concert de Edvard Grieg. În prima parte a concertului, Allegro moderato, tema secundă era cântată de solist, într-o atmosferă poetică, defalcând registrele (grav de acut) contrastant timbral, pentru ca reluarea, însoţită de intonaţiile cornului, să arginteze melodia. Cât rafinament în cuplarea accelerando-ului cu animando! Cât neprevăzut (paradoxal anticipat) în conducerea spre cadenţa evitată! Iar apoi, minunata coborâre în "adâncurile Pământului", în cadenţa solistică şi triluri diluate treptat, până la inaudibil. O mare artă a pedalizării de-a lungul duratei unui tril. În Adagio, Matsuev prelua de la tema cântată de corn ideea muzicală şi o etaja prin secvenţe construite printr-o arhitectură à la Gaudi: rezolvări de întârzieri armonice cu un contur de linie curbă, fără unghiuri ascuţite. Un acompaniament orchestral de zile mari! Memorabilă pregătirea intrării pianului, făcută de pizzicato-ul contrabasurilor, cu emisie excepţională. Finalul, Allegro, moderato molto e marcato, a adus în prim plan aspectul dansant (dansul norvegian Halling) al muzicii. Tema plină de avânt era cântată energic. Intervenţiile tutti-ului erau presărate cu accente hotărâte. Pianistul se lansa în pasaje veloce pe toată claviatura. Frumos era reliefat şi acel mers melodic în sens contrar arpegierii de tip harpă. Secţiunea Quasi presto ducea discursul muzical în tonalitate majoră, fiind o variaţiune a temei principale. În încheiere, Andante maestoso schimba atmosfera, conferind temei secunde dramatism. Urmăream cum dirijorul serii Cristian Măcelaru "ţinea aproape" orchestra de solist, prin maniera de a dirija la "mână", precis.
Aplauze puternice au izbucnit la sfârşitul concertului de pian. Iar Denis Matsuev a oferit două suplimente: In the Hall of the Mountain King (În sala Regelui Muntelui), din Suita Peer Gynt op. 46 de Edvard Grieg, adaptată pentru pian de Anton Ginzburg. Curteni, gnomi spiriduşi se perindau imaginar. O creştere şi accelerare de proporţii uriaşe a dezvăluit latura de virtuozitate copleşitoare a acestui pianist extraordinar.
Al doilea bis a fost Vocaliza de Sergei Rahmaninov din 14 Romanţe op. 4, transcrisă pentru pian. O miniatură cântată fascinant.
După pauză, Orchestra Naţională a Franţei şi Corului Filarmonicii George Enescu, dirijate de Cristian Măcelaru au interpretat Poema Română op. 1 de George Enescu. compusă în 1897, este o "laudă a patriei'', prin viziunea geniului enescian în vârstă de numai 16 ani. Compoziţia a fost prezentată pe scenă în premieră la Paris şi dirijată de Eduard Colonne, la 6 februarie 1898, iar premiera românească a avut loc după două luni la Ateneu, cu Enescu la pupitrul dirijoral. Poema a fost dedicată Reginei Elisabeta, Omagiu Respectuos M.S. Regina României''[4] şi a reprezentat rampa de lansare în cariera componistică a geniului enescian. În Amintirile sale [5], Enescu vorbeşte despre programul acestui poem, care este legat de copilăria sa: reînvie imagini familiale ale plaiurilor, pe care le părăsisem de aproape opt ani... Lucrarea începe cu evocarea unei seri de vară... Suntem în ajunul unei zile de sărbătoare... Se aud clopotele, vecerniei şi prin uşa larg deschisă, cântecele preoţilor. Apoi, noaptea se lasă... un fluier păstoresc se aude n tăcere, el suspină din depărtare nostalgica doină. Dintr-odată, totul se schimbă... luna este acoperită de nori... se aud tunetele furtunii. Vijelia se potoleşte, cocoşul anunţă zorii... din nou, clopotele... un dans general şi pe final, imnul nostru naţional român.
Ascultam melodii folclorice alese cu gust şi rafinament, înveşmântate armonic, polifonic, ritmic şi orchestral, cu o fantezie deosebită. Artiştii de pe scena Sălii Palatului au redat aceste transfigurări cu spontaneitate, prospeţime şi vitalitate.
Pe ecranul scenei erau proiectate în timpul concertului imagini conţinând peisaje superbe alese cu mult gust şi în contextul muzicii. Apăreau trunchiuri de copaci prin care circula o sevă de lumină, crengi întortocheat împletite, păduri înverzite, o fântână din care se scotea apă cu găleata, Luna uriaşă, clopote ce bat, o vioară ce aluneca încet orizontal, a cărei tastieră era transparentă şi prin care se zăreau codrii, cerdacul unei case ţărăneşti, o mână ce parcă mângâie lanuri de spice coapte, chipul de copil al lui Enescu, fulgere şi nori. O realizare excepţională a regizorilor media Nona Ciobanu şi Peter Košir, gândită într-o manieră romantică, cu transgresări line de imagini şi o cromatică legată de natură, cu verde predominant.
Corul, aşezat într-un balcon din dreapta sălii intona fără cuvinte vocale armonioase, îngânând melodiile intonate de instrumente.
Aplauzele îndelungate ale publicului s-au adresat interpreţilor din orchestră, membrilor corului şi celor doi dirijori, Cristian Măcelaru şi Iosif Ion Prunner.
A urmat poemul coregrafic La Valse de Maurice Ravel. Lucrarea a fost scrisă între anii 1999 şi 1920. Însuşi compozitorul afirma despre această lucrare: "ar trebui să vedem în ea ceea ce exprimă muzica: o progresie ascendentă a sonorităţii, la care scena vine pentru a adăuga lumină şi mişcare." [5]
Ascultam frumuseţea sonorităţilor orchestrale. Părea că prin norii care se înverşunează, cuplurile valsante se disting vag. Apoi, norii se împrăştie treptat şi undeva, se iveşte o sală imensă umplută de o mulţime care dansează rotindu-se. Lumina candelabrelor izbucneşte. Totul pare amplasat într-o curte imperială, din mijlocul secolului al XIX-lea. Lucrarea începe din neant, sugerând ceaţa, iar odată cu zgomotul contrabasurilor, violoncelelor şi a harpei care se alătură ulterior, treptat, instrumentele cântă melodii fragmentate, conturându-se treptat într-o melodie iniţiată de fagoturi şi viole. În cele din urmă, harpele marchează punctul culminant. Condusă de viori, orchestra iniţia tema principală a valsului. Urmau o serie de valsuri, fiecare cu caracterul său, alternând secvenţe, când în forte, când în intensităţi reduse. Minunat răsuna această muzică îmbietoare la vals, cu sonorităţi de glockenspiel, trianglu, castaniete, gong, tamburină tobă mare ori cu triluri de corni. În a doua parte a lucrării, temele erau reluate, fiecare cu alt timbru, de către alte instrumente neaşteptate (trompetă în loc de flaut). Coda, cu repetarea unor motive, evolua către macabru. Iar ultima măsură părea complet străină de vals.
Excelentă această versiune a Valsului lui Ravel, oferită de Orchestra Naţională a Franţei aflată sub conducerea dirijorului Cristian Măcelaru.
Aplauzele publicului nu mai conteneau. Rechemări la rampă ale dirijorului care a evidenţiat rând pe rând instrumentiştii solişti ori grupaţi pe compartimente ale orchestrei. Un uriaş coş cu flori a fost adus pe podiumul dirijoral.
Artiştii au acordat două bis-uri, printre care entuziasmanta Hora Mărţişorului de Grigoraş Dinicu, în aranjamentul orchestral aparţinând lui Dan Dediu, lucrare care a generat un val de aplauze şi repetate strigăte de bravo.
Multă bucurie ne-au adus în suflete aceşti muzicieni îndrăgiţi.
NOTE
*) Fotografiile au fost realizate de Andrei Gîndac.
wikipedia.org/Les_Offrandes_oubliées
[1] După absolvirea Conservatorului din Viena, George Enescu a studiat la Conservatorul din Paris, între anii 1895 şi 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet şi Gabriel Fauré (compoziţie).
[2] Pianistul Denis Matsuev s-a născut la Irkutsk, Rusia, dintr-o familie de muzicieni, a studiat până la 15 ani pianul cu tatăl său, apoi a primit o bursă de la New Names Charitable Foundation pentru a studia la Moscova. A urmat un turneu în Europa şi SUA. A studiat apoi la Şcoala Centrală de Muzică de la Conservatorul Ceaikovski din Moscova. În 1994 câştigă Marele Premiu la Concurs Internaţional de Pian de la Johannesburg, Africa de Sud. Studiază cu profesorii Aleksey Nasedkin şi Serghei Dorensky. În 1998 câştigă Concursul Internaţional Ceaikovski. Denis Matsuev este Artist al Poporului din Rusia, a obţinut Premiul de stat al Federaţiei Ruse în literatură şi arte, şi Ordinul de Onoare, Laureat al Premiului Şostakovici în muzică, Premiul DaCapo KlassiK 2017, titlul de Cel mai bun instrumentist în muzică clasică, 2016, 2017, 2018, 2019, este Ambasador de bunăvoinţă al UNESCO, Profesor onorific al Universităţii de Stat din Moscova, Membru al Consiliului prezidenţial pentru cultură şi arte. Este Director artistic al Fundaţiei Serghei Rachmaninoff. De asemenea, Denis Matsuev este Codirector artistic al Festivalului Internaţional Annecy Classic Festival din Franţa. Matsuev cântă, de asemenea, muzică jazz. Jocurile Olimpice de la Soci din 2014, la, Matsuev a cântat la ceremonia de închidere.
[3] Între anii 1947 şi 1990, Poema Română nu s-a putu cânta la noi, din cauza prezenţei Imnului Regal, din finalul lucrării.
[4] Gavoty Bernard: Les souvenirs de George Enesco, Paris, Flamarion, 1955, pag. 79, 80.
[5] A Ravel Reader: Correspondence, Articles, Interviews (New York: Columbia University Press, 1990), 229.
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2021 aici.