Solar Box (r: Lukáš Sigmund) este o pledoarie pentru panourile solare, care reuşesc, prin electricitate, să unească oamenii. Dar, în acelaşi timp, reuşesc să unească şi gîndurile acestora, şi poveştile lor, într-o reţea eterică ce este mult mai mult decît simplă tehnologie. De aceea, funcţionează bine ca introducere la un calup prezentat la un festival internaţional precum Animest.
Yellow (r: Ivana Šebestová) plonjează în psihicul unei cîntăreţe de operă. Suferind de foto- şi agora-fobie (semnalizate, bineînţeles, de culoarea galbenă), este chinuită şi gîtuită la limita patologicului. Soluţia vine nu neapărat din evadarea simplă, din fuga de trac, ci, paradoxal, din cufundarea în propria personalitate, în abisurile psihicului său, unde reuşeşte să găsească soluţia creativităţii prin acceptarea alterităţii din lăuntrul propriului suflet. Galbenul este un motiv cromatic care se opune albastrului în film. Foarte interesant însă, opoziţia este funcţională, nu valorică. Cu alte cuvinte, galbenul nu semnifică binele şi albastrul răul, ci armonia sau dezechilibrul provin tocmai din dominaţia unuia dintre ele, pe acelaşi principiu ca simbolurile orientale yin şi yang.
39 Weeks, 6 days (r: Joanna Kozuch) reproduce un jurnal de sarcină, cu miracolele şi ciudăţeniile sale, totul văzut din perspectiva părinţilor. Inspiraţia pare să provină de la zicala "have a bun in the oven - a avea o brioşă în cuptor", expresie informală şi drăgăstoasă pentru "a fi însărcinată". Metoda stop-motion, utilizată copios, surprinde senzaţia creşterii într-un timp comprimat, neinteligibil, dar în care dezvoltarea naturală, organică - a fătului, dar şi a părinţilor - se petrece după legile ei frumoase şi implacabile.
Necunoscutul înfruntat pentru prima oară face ca totul să pară ciudat, supranatural. Materiile se combină între ele în moduri subtile, de neînţeles; oraşul îşi vede mai departe de ritmul lui, trecînd rapid pe lîngă viaţa părinţilor şi a fătului care merge cu încetinitorul. Grafica alb-negru face şi ea ca toată povestea să pară puţin incredibilă, fantastică.
Fifi Fatale (r: Mária Kralovič) utilizează culori puternice, metalice, pentru a intra în atmosfera unui club de noapte underground unde o stripteuză cucereşte fără drept de apel toţi bărbaţii cu ajutorul unor poţiuni magice de parfum.
Interesant este că, într-un fel sau altul, bărbaţii spectatori, chiar dacă aparent sunt însoţiţi de femei, au legături superficiale cu acestea şi se demonstrează uşor de descusut în prezenţa experimentatei vampe. Un bondoc bogat este însoţit de două escort girls, un tînăr hipster de o fată cu care nu împărtăşeşte prea multe, un cuplu plictisit sau, cel mai amuzant, trei puberi al căror personaj feminin este, de fapt, protagonistul jocului pe calculator.
Însă, în momentul în care cîntă ca o sirenă "I'm a lonely girl who needs your touch" şi atrage un străin aparent imun la farmecele sale, tot jocul seducţiei fatale pe care Fifi îl aplicase bărbaţilor se întoarce împotriva ei, într-o poveste de dragoste deopotrivă tragică şi cinică.
Flush it out (r: Marián Vredík & Jana Hirnerová) a arunca lumină asupra, a face public, este o fantezie care porneşte de la motivul lui Frankenstein - un experiment secret de însufleţire a unui cadavru, pentru a tulbura lumea întreagă. Culorile ţipătoare simbolizează moartea şi previzibilul, cele ţipătoare viaţa.
Persona grata (r: Daniela Krajčová) povesteşte viaţa unui tînăr afgan, copilăria acestuia petrecută în regimul talibanilor şi tinereţea din Slovacia, locul unde îşi depune cererea de azil (în faţa unor funcţionari cu capete pătrate la propriu). Grafica aminteşte de pictura pe sticlă, creînd senzaţia unei purităţi iniţiale a suprafeţei de pictat (ce ar fi putut fi viaţa băiatului) care a fost murdărită de pigmenţi uleioşi (toată tragedia ulterioară). Speranţa şi sufletul sunt simbolizate de un zmeu care zboară dus de vînt acolo unde te aştepţi mai puţin. Scurtmetrajul nu judecă neapărat societăţile occidentale, aşa cum nici nu idealizează Afganistanul, ci încearcă să ajungă la o împăcare simplă cu toate aceste complicaţii contemporane.
Osud / Preident Lourajder (r: Matej Mihályi) se doreşte un protest politic pe ritm de rap, care reclamă locul tinerilor într-o societate care i-a ologit, care le-a negat dreptul la autoafirmare. Nu este nici pe departe originală, însă ar putea fi oricînd un slogan protestatar.
Music Box (r: Joanna Kozuch) este o fantezie despre locul fiecăruia într-o lume nu mai mare decît o cutie muzicală. Are un mesaj generos, fiind o simplă visare de copil exprimată prin figuri decupate de hîrtie care, însă, într-o ultimă analiză, nu poate fi contestată.
Monster (r: Martin Snopekse) se păstrează în acelaşi registru al protestului politic pentru a imagina un Leviatan mecanic, un fel de Godzilla fabricată din plăci de oţel, care este provocată de politicieni îndrăgostiţi de propria imagine (mai precis, de o cravată roşie!) şi care, odată pornită, nu mai are drum de întoarcere. Dacă în Lista lui Schindler paltonul roşu al fetiţei simboliza viaţa şi inocenţa, aici petele de roşu simbolizează tocmai corupţia impersonală a sistemului politic.
P/\ST: Tíseň (r: Alžběta Suchanová, Nora Štrbová) pare o concluzie a celorlalte proteste politice, închipuind un trecut concentrat, în care victimele sunt topite în malaxor şi cer răzbunare.