Deja la primul scurtmetraj am crezut că am făcut alegerea greşită. Patchwork Pals: The Patchwork Snake al Angelei Steffen prezintă foarte scurt şi în culori intense povestea unui şarpe care vizitează toate animăluţele de pe o anume "pătură din petice", însă din lipsă de timp vizita lui durează prea puţin şi gazdele rămân triste. Moment în care adolescentul secolului 21 din mine a spus "normal că n-are timp de nimeni şi face act de prezenţă ca să-i manipuleze, doar de aia e şarpe". Dar ce să vezi, mare plot-twist, şarpele este destul de lung încât să ajungă la toată lumea în acelaşi timp, ba chiar se transformă în carusel şi toate vietăţile cântă în rime pe muzică de copii şi se veselesc. O poveste drăguţică despre prietenie, unitate şi generozitate, dar atât. Oricât aş fi încercat să găsesc un înţeles ascuns, nu era mai mult decât ce se vedea la suprafaţă.
Am zis că dacă mai sunt câteva scurtmetraje la fel ca primul, voi opri îndată experimentul. În definitiv, nu mi-au plăcut desenele animate de acest gen nici când eram copil. Dar am suspinat uşurată când am observat că Griekijas Dargumi / Comorile Greciei schimbă stilul încă de la grafica pe care o expune, fiind o animaţie 3D desenată cu o oarecare doză de realism. Subiectul este, de asemenea, puţin mai complex. Un bărbat pescuieşte din mare o urnă care pare un veritabil artefact, aşadar cheamă o echipă de pseudo-cercetători pentru a investiga zona. Astfel descoperă oraşul înecat Atlantis şi alte multe comori pe care încep să le scoată (ilegal) la suprafaţă.
Am remarcat de exemplu momentul în care poliţia marină îi prinde în flagrant pe cei patru, care "donează" un cufăr plin cu bani organelor de control şi astfel sunt lăsaţi să îşi continue munca, o subtilitate pe care, din fericire, cei mai mulţi copii probabil nu o vor înţelege (încă) pe deplin. Punctul culminant vine odată cu încercarea echipei de a extrage de pe fundul mării ceea ce se dovedeşte a fi un dop (cum sunt cele de la cadă), iar toată apa se scurge prin gura de vărsare creată. De aici apar şi mai multe elemente comice: scafandrul care înoată pe uscat sau turiştii care privesc marea retrăgându-se complet. Într-o logică irefutabilă, cercetătorii poziţionează dopul la loc şi apa îşi face apariţia din nou (pentru că aşa funcţionează fizica, în caz că nu ştiaţi!). Ce bine că micuţii nu îşi pun întrebări! Cu marea reparată, toată lumea dănţuieşte fericită - cred că ăsta e un leitmotiv în animaţiile pentru copii.
Kinga Rofusz ilustrează în Otthon / Acasă povestea unui băiat care este nevoit să îşi părăsească casa în care a copilărit. O animaţie predominant alb-negru, alcătuită din decupaje, în care singurele elemente colorate sunt cele care îi amintesc copilului de "acasă": părul mamei, plantele, bunica etc. O căsuţă în miniatură, asemănătoare cu cea din care s-a mutat, este alinarea băieţelului ajuns la noua sa locuinţă. Uitându-se în ea, el vede viaţa la care a renunţat. Îşi creează astfel tot felul de lumi alternative pentru a uita unde se află: desenează cu cretă pe asfalt sau plantează copaci asemănători cu cei din vechea grădină. Pe măsură ce plantele cresc şi băiatul odată cu ele, renunţă la acele fantezii. Dar bunica îi înmânează din nou căsuţa pentru a nu uita niciodată sentimentul nostalgic de acasă.
De departe cel mai cuprinzător scurtmetraj în ce priveşte tehnica, A Tiny Tale - regizat, de altfel, de un colectiv pe măsură (Sylvain Cuvillier, Chloé Bourdic, Théophile Coursimault, Sylvain Cuvillier, Noémie Halberstam, Maÿlis Mosny, Zijing Ye) - se foloseşte de jucării animate în 3D, split-screen-uri, fast-forward şi planuri detalii în bule pentru a dezvolta naraţiunea concentrată în jurul unui căţel abandonat lângă un felinar şi care se împrieteneşte cu un copil. Relaţia lor nu e perfectă, există neînţelegeri şi despărţiri, dar în final cei doi rezolvă împreună conflictele. Accidentul de maşină al câinelui care încearcă să salveze jucăria preferată a băiatului vine ca o surpriză pentru audienţă. Te întrebi cum e posibil ca o animaţie pentru copii să aibă un deznodământ atât de tragic. Însă nu durează mult, căci biciclista cu rol până atunci necunoscut asamblează bucăţile împrăştiate pe caldarâm şi Pinscherul îşi revine. Până la urmă, sunt doar jucării, nu?
The Extraordinary Story of Bruna de Marc Riba şi Anna Solanas expune, cu ajutorul a ceea ce par figurine şi machete pictate, păţania unui castoriţe care de Anul Nou e luată şi dusă de vânt - ca Dorothy din Vrăjitorul din Oz - sub un pod de tren. Deşi e o călătorie nedorită şi vrea să se întoarcă acasă cu orice preţ, Bruna - de asemenea personaj narator - întâlneşte un Bursuc care îi va schimba viaţa. Nu doar că o ajută să ajungă înapoi la "taţii ei" (LGBT-ul începe să fie prezent şi în animaţiile pentru copii, aparent), dar o şi învaţă să aprecieze ceea ce are în prezent şi să renunţe la prejudecăţile de tipul "eşti doar un...". O aventură neaşteptată care o transformă pe Bruna pentru totdeauna.
Jo Meuris spune într-o animaţie schiţată povestea unei fetiţe care dezvoltă o prietenie imbatabilă cu un cal. Aurora este iapa mereu aproape de Jojo, cu care aceasta trăieşte cele mai fericite momente din copilăria ei. Însă inima fetei e frântă în momentul în care Aurora dispare fără urmă. Nu vrea să audă de un înlocuitor, dar când Smokey apare, realizează că deşi nu va mai găsi niciodată un cal ca Aurora, asta nu înseamnă că nu mai există cai care să îi lumineze prezentul. O frumoasă alegorie care poate fi aplicată şi în relaţiile interumane. Viaţa merge înainte, însă amintirea celor dragi rămâne mult timp după ce ei au plecat.
Inspirat din realitate, Mila / Mila oferă celor mici o perspectivă realistă, dar nu prea înfricoşătoare, asupra războiului şi bombardamentelor din Trento, Italia, din septembrie 1943. Deşi am văzut multe filme de război, pot spune că niciunul dintre ele nu se concentra pe subiectul copiilor rămaşi orfani în urma exploziilor, aşa că nu mi-am pus niciodată întrebări de genul "Ce se alegea de ei?" sau "Cum percepeau ei ceea ce se întâmplă?". Însă scurtmetrajul Cinziei Angelini m-a pus pe gânduri. Cu o grafică 3D în genul filmelor Disney Pixar, mai exact Up, animaţia spune povestea unei copile aflate pe carusel cu mama ei în momentul apariţiei avioanelor inamice. Tichetele de la parcul de distracţie rămân un simbol pe toată durata filmului, întrucât îi amintesc fetiţei de figura maternă dispărută. Cazul acesta are un final relativ fericit, fata este salvată de tânăra Luisa, rămasă şi ea singură în urma atacurilor, şi cele două ajung să îşi construiască o viaţă împreună. Însă ce s-a întâmplat cu micuţii mai puţin norocoşi? Cine ne spune nouă şi copiilor din era tehnologiei, care nu au idee cât de privilegiaţi sunt, povestea sutelor sau miilor de orfani care nu şi-au găsit un cămin atât de uşor? Va rămâne un mister...