Nu, nu, îmi cer scuze.
Apel nou / Start a new call, România 2020, regia Lucian Barbu primeşte - pe BUNĂ DREPTATE (!!!) - Menţiunea specială pentru un film românesc în cadrul Animest, 2021.
Iată! Un punct de convergenţă între gusturile mele şi analiza meticuloasă a juriului Animest, versat într-ale animaţiilor dintr-un pluriperspectivism ce-mi excede calitatea de a cuantifica calitatea produselor artistice din cadrul competiţiei. Asta mă plasează automat şi pe mine în sfera "cunoscătorilor", nu? Sau măcar în sfera "intuitorilor" de animaţii, dar adevărul e că Lucian poate să împace şi capra şi varza pe planul ăsta. Are suficient de multă experienţă cu social media (de unde şi dracu.mpielitat, contul lui de Instagram), contentul lui are potenţial viral de fiecare dată, iar asta nu poate decât să izvorască dintr-un soi de meta-viziune asupra temelor pe care le abordează. Totul are sens. Nimic nu e în plus. Dar o să revin şi la asta mai jos.
Mâncând pe pâine constant Cartoon Network ca distracţie, mi s-au aprins beculeţele când am văzut Apel nou / Start a new call. Animaţia are un stil unic, o combinaţie între coerenţă şi fluiditate şi mâzgăleală, de parcă într-o mare dematerializată animată s-ar iţi la răstimpuri insuliţe de poveste. Tranziţiile sunt extrem de fluide, sketch-based, dau deopotrivă impresia de agitaţie şi de calm, iar asta echilibrează ceea ce ne e dat să vedem. Primul contact cu "stilul Barbu" trimite spre neglijenţă şi lene, dar la o privire mai atentă îţi dai seama că totul e făcut cu foarte mult cap. Dinamica aleasă e într-o deplină conexiune cu tematica, amândouă foarte deştepte. Combinaţia de stenograme cu schiţe versatile şi deloc anticipabile e absolut minunată.
Tema se fixează profund în inconştientul spectatorilor, poate de aia şi cucereşte din prima, nu e un near miss, cum se poate întâmpla cu (orice) alte animaţii. Lucian ştie exact ce face, ştie exact ce accesează. Un univers micuţ telefonic în care orbitează toată lumea de fapt, selecţia e atât de generală şi de generoasă încât pare că-s conversaţiile fiecăruia... Şi - pentru că viziunea nu e nicicum întâmplătoare - da, chiar sunt conversaţiile fiecăruia! De la simple, banale, la absurde, la cele serioase, cele expeditive, cele explicativ-enervante, cele amuzante, cele încărcate de grijă, cele unilaterale, succesive, cele bilaterale - conversaţiile alese acoperă paleta uzuală a lunii de vorbit la telefon către ai tăi, ca student. Sunt enorm de relatabile, toate.
Dacă "firul poveştii" e unul ingenios din punctul ăsta de vedere, acelaşi lucru se poate susţine şi despre fundaluri & tranziţiile care te poartă între două telefoane. Totul dă impresia unui haos ordonat, în care memoria vizuală reuşeşte să strecoare câteva glumiţe witty, şi nu puţine. Abilitatea asta de a "dubla" - practic - realitatea cu viziuni demne de o imaginaţie incredibilă / tripuri fascinante... e foarte rară. Ilustraţiile de până acum trimiteau la aceeaşi idee, la conexiuni extrem de inspirate cu tot ceea ce pentru alţii ar putea părea banalităţi. Să luăm - de pildă - atenţia (redusă) pe care o acordăm convorbirilor noastre telefonice, sau cât de rar ne ascultăm pe noi de fapt. Animaţia Apel nou / Start a new call e epitoma ideii că inspiraţia e - în fond - o iluzie. Poţi crea din orice, totul devine o sursă, totul are potenţial.
Iar potenţialul lui Lucian Barbu a fost încununat acum de premiul de la Animest, dar pare a fi nu detaşat, dar mai presus de lucrurile astea. Pare că nu există plafonare, avem de-a face cu o inspiraţie educată, cu idei neabandonate, cu o formă intrigantă de ludic şi cu o viziune realmente senină.
Animaţia-experiment-neîntâmplător Apel nou / Start a new call vine cu valuri de râs şi cu sclipiri de geniu în mimesisul animat, dar accesează şi o dimensiune tulburătoare, cel puţin pentru mine. Invită la introspecţia conversaţiilor cu ai tăi, într-o notă de această dată obiectivă, care te face să realizezi mai bine un oarecare tipar. Nu e o întâmplare să te regăseşti în animaţia de faţă, dar odată cu ea te frământă şi un dat natural al vinovăţiei. Pe mine m-a lovit şi chestia asta în unele momente, parcă mai tare accentuată de cât am râs înainte.
Băi, până la urmă, am şi eu satisfacţia c-am fost pe aceeaşi lungime de undă cu juriul, mă bucur sincer, dar subiectiv (desigur), că menţiunea specială pentru un film românesc a ajuns aici. Pentru animaţia asta. În care nimic nu e întâmplător, iar vortexul de stări prin care te poartă e o tautologie a ceea ce simţeai deja, dar nu ştiai că e acolo.