Koyaa - Elusive Paper este unul dintre episoadele seriei în culori vibrante Koyaa and Mr. Raven, o serie de animaţie slovenă creată în stop-motion de Kolja Saksida şi inspirată de documentarul Koyaanisqatsi (1982, reg: Godfrey Reggio), care urmăreşte aventurile protagoniştilor cu acelaşi nume, aflaţi în antiteză. Koyaa - termen ce desemnează un lucru extraordinar în limba antică Hopi a nativilor americani din Arizona - este mereu dinamic şi inventiv, pe când corbul Mr. Raven este ambiţios şi răbdător, lucrând mereu cu calm la case pentru păsări din carton.
În episodul prezentat la Animest 2021, hârtia de origami a bărbatului este personificată şi scapă de sub control, îndoindu-se în tot felul de forme şugubeţe şi zburând haotic deasupra muntelui stâncos unde locuiesc personajele. În cele din urmă, ideile creative ale lui Koyaa îl determină din nou să rezolve situaţia: el prinde hârtia cu ajutorul unei pânze de păianjen.
Singurul scurtmetraj pe care l-am văzut care suprapune animaţie peste filmări live-action a fost Mr. Night has a Day Off. (Oare personajele din animaţiile pentru copii sunt numite "domnul" şi "doamna" pentru a-i învăţa termenii de politeţe sau doar pentru că nu necesită prea mult efort creativ?). Ei bine, Mr. Night, singurul element animat, schimbă (cu ajutorul stop-motion-ului) culoarea a tot ceea ce atinge, dintr-o cromatică luminoasă într-una, aţi ghicit, întunecată. Apoi vine Mr. Day, şi el tot desenat, şi transformă aproape totul înapoi, aşa cum era la început. Însă uită un obiect, care devine cel mai comic al scurtmetrajului: un băiat în carne şi oase găseşte o maşină neagră în locul celei albe şi rămâne confuz până la creditele de final.
The Kite este probabil cea mai lungă şi complexă animaţie 3D din punct de vedere narativ, poate de aceea oferă şi titlu întregului calup. Scurtmetrajul se deosebeşte de celelalte prin peisajul creat din materiale textile şi carton vopsit, alegere făcută nu doar pe considerente estetice, ci şi pentru că are un rol narativ: personajele sunt create din mai multe straturi de pânză, iar odată cu înaintarea în vârstă, acestea cad treptat. Povestea se concentrează în jurul unui copil şi a bunicului său care, într-una din vizitele sale de după şcoală, îi oferă nepotului un zmeu. Cu trecerea anotimpurilor, bunicul este tot mai bolnav şi un singur strat de pânză îl mai ţine pe pământ. Neputând să îşi controleze corpul devenit prea subţire, bunicul este luat de vânt. Bineînţeles că, fiind un film pentru copii, nepotul foloseşte zmeul uitat în grădină pentru a zbura deasupra norilor, unde are loc o reîntâlnire emoţionantă cu bătrânul. Împăcat, băiatul se întoarce în planul terestru pentru a-şi continua viaţa. O ingenioasă abordare a temei morţii şi Raiului, explicată pe înţelesul celor mici.
Pictat cu acrilice, Kuc Kuc / Knock Knock nu are o poveste foarte complicată. E mai mult o enciclopedie marină ce îi poate ajuta pe prichindei să înveţe creaturile din adâncurile oceanului. O fetiţă se plimbă prin apa mării cu un submarin, iar diferite specii de animale îi ciocăne în "parbriz". Un fel de "Cioc cioc! Cine-i acolo?", iar copilul din public trebuie să ghicească numele vieţuitoarei dacă vrea să treacă testul, destul de complicat de altfel, întrucât nici eu - care am dat bacalaureatul din biologie - nu am putut identifica cu exactitate fiecare vietate marină din acest scurtmetraj. Plot-twist-ul vine însă în momentul în care o mână enormă prinde submarinul şi îl scoate afară dintr-un bol, semn că vehiculul e o jucărie şi totul se derulase în imaginaţia puternică a fetiţei.
Mitch-Match: Episode 6 este cea mai minimalistă animaţie vizionată în cadrul acestui festival. Creatorul acesteia trebuie să se fi inspirat din chibritul personificat din Blade Runner, având ideea, simplă şi totuşi destul de neaşteptată, de a face o întreagă serie în stop-motion cu personaje şi obiecte create din chibrituri. În episodul urmărit la Animest, este ilustrat prin aceste mijloace un meci de fotbal, culorile din capetele chibriturilor fiind esenţiale pentru diferenţierea indivizilor implicaţi: albastru şi galben pentru echipe, negru pentru arbitru, roşu pentru paramedici şi alb pentru minge. Iar fundalul este verde, pentru a trimite la ideea de stadion.
Construcţia misterului şi a suspansului în Cloudy este ceea ce face acest scurtmetraj cu peisaje pictate în acrilice albastre şi personaje desenate în Paint atât de interesant. Până la final nu înţelegem de ce protagonistul mov, care nu pare să aibă o formă cunoscută, îşi întrerupe relaxarea de pe şezlong pentru a bate cuie în tot ceea ce se află în perimetrul lui, fixând inclusiv câinele sau vulpea de pământ. Norul poziţionat în faţa soarelui ne duce cu gândul la o furtună, dar mărimea lui este prea mică pentru a dezlănţui un cataclism. Apoi vedem muntele pe care se desfăşoară acţiunea, în formă de personaj, dintr-un cadru larg. Acesta strănută, probabil din cauza unei alergii sau pentru a îndepărta norul din faţa soarelui, totul se cutremură şi capătă un sens.
Prince Ki-Ki-Do: On the Run pare a fi o combinaţie între animaţiile cu supereroi şi anime-urile japoneze. Folosind, de departe, cele mai intense şi pline culori văzute în cadrul festivalului şi un contur negru ca de benzi desenate, scurtmetrajul prezintă povestea unui vânător aflat pe urmele unui struţ. Clasica structură triunghiulară personaj negativ-victimă-personaj pozitiv este respectată, prinţul (pasărea galbenă asistată de doi ţânţari) salvează struţul de vânător şi îl trimite înapoi în Africa la familia lui. Sloganul audio tipic anime-urilor este nelipsit, silabisind numele eroului ca o reclamă de prezentare: KI-KI-DO *sunet de gong* (foarte eficient, de altfel, l-am auzit de trei ori şi mi-a rămas în cap).
Cu Ki-Ki-Do s-a finalizat nu doar vânătoarea struţului sau calupul The Wandering Kite, ci şi experienţa mea Animest 2021. O ediţie la care, deşi nu am avut extrem de multe opţiuni - din cauza formatului hibrid şi a faptului că locuiesc pentru moment în Cluj -, am dorit să las prejudecăţile deoparte şi să încerc să vizionez serii poate nu la fel de căutate de către tinerii de douăzeci de ani. Am făcut astfel o concesie şi am renunţat la Creepy Animation Night sau Erotica Vol. 2 pentru a urmări ceva simplu de înţeles, lipsit de ciudăţenii şi absurdităţi. Şi chiar sunt bucuroasă de alegerea făcută. Cred că e exact ceea ce aveam nevoie ca să contracareze vremurile absurde şi stranii pe care le trăiesc / trăim. Abia aştept să văd ce alegeri mă va determina contextul de anul viitor să fac în materie de animaţii. Până data viitoare... stop la animaţie şi play la realitate.